Mai mult de jumătate dintre bolnavii cronici din România sunt de părere că pandemia de COVID-19 a avut un impact negativ asupra îngrijirii medicale: STUDIU
Peste 51% dintre bolnavii cronici de la noi din țară nu au beneficiat de tratamentele de care aveau nevoie, potrivit datelor Observatorului Român de Sănătate. Efectul va duce la deteriorarea stării de sănătate a bolnavilor cronici și la creșterea presiunii asupra unui sistem medical deja suprasolicitat.
Peste jumătate dintre bolnavii cronici din România consideră că pandemia de coronavirus a avut un impact negativ asupra calității îngrijirilor medicale primite, în timp ce nivelul total al spitalizărilor la nivel național s-a prăbușit dramatic în perioada martie – august 2020: cu 48% mai puține decât în perioada similară din 2019.
Dintre spitalele desemnate COVID-19 (de fază I, fază II sau de suport) două treimi au acreditări de categorii inferioare, ceea ce nu garantează obținerea celor mai bune rezultate în tratarea pacienților COVID-19.
Numărul de internări pentru bolnavii HIV/SIDA a scăzut cu 80% în perioada martie – august 2020, față de perioada similară a anului precedent. O treime din bolnavii HIV chestionați afirmă că pandemia a afectat negativ calitatea serviciilor medicale primite.
De asemenea, s-a observat și o scădere cu 67% a numărului de internări pentru bolnavii de diabet, și cu 57% a numărului de internări pentru bolnavii de scleroză multiplă. Serviciile medicale dedicate diabetului zaharat au suferit o prăbușire dramatică în primele luni ale
pandemiei, fiind urmate de o revenire moderată întreruptă însă în august 2020.
Pandemia a afectat și bolnavii de tuberculoză sau cu afecțiuni oncologice, numărul internărilor în cazul pacienților cu tuberculoză scăzând cu 50%. În cazul pacienților care suferă de cancer, cu 46%, existând situații, de exemplu în cazul Institutului Fundeni din București, unde numărul intervențiilor chirurgicale cu diagnostic principal a scăzut în aprilie 2020 la 54 de cazuri de la 270 de cazuri în aceeași lună a anului precedent, fără ca situația să se normalizeze complet nici în septembrie 2020.
Cauzele reducerii calității serviciilor medicale în perioada martie – august 2020 sunt, potrivit bolnavilor chestionați: blocarea accesului la spitalul unde obișnuia să meargă prin transformarea acestuia în spital COVID, restricțiile de circulație impuse și absența medicamentelor necesare. O treime dintre bolnavii cronici chestionați au avut dificultăți în a găsi medicamentele de care au nevoie.
Peste trei sferturi dintre medicii de familie chestionați confirmă faptul că pandemia a avut un efect negativ asupra accesului bolnavilor cronici la servicii medicale, potrivit datelor puse la dispoziție de Observatorul Român de Sănătate.
Printre motivele enumerate de aceștia, cele mai frecvente sunt: accesul restricționat la serviciile medicale din spitale/ambulatoriile de specialitate, teama pacienților de COVID-19 și restricțiile de deplasare impuse de autorități.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane
INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]
FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”
Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]