Rămâi conectat

Curier Județean

M-am rugat ca Dumnezeu să lucreze, încât cel mai bun mitropolit să vină la Cluj

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Noul arhiepiscop şi mitropolit al Clujului, Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, a subliniat după alegerea sa că implicarea în viaţa duhovnicească a Bisericii, implicarea în viaţa socială a creştinilor şi misiunea cu tinerii vor fi principalele preocupări în rangul în care a fost ales astăzi. „În zilele ce au precedat alegerea am înmulţit rugăciunea, dar nu neapărat ca să fiu ales ci să lucreze Dumnezeu în aşa fel încât cel mai bun mitropollit să vină la Cluj”, a precizat Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, după anunţarea rezultatului alegerilor pentru scaunul vacant de arhiepiscop şi mitropolit al Clujului. „Doar câteva gânduri legate de această zi, importantă, importantă pentru viaţa mea şi importantă pentru misiunea Bisericii noastre. Mă întorc la Cluj după 25 de ani, pentru că am plecat de acolo atunci şi am făcut misiune în Alba Iulia, 5 ani în calitate de preot şi 21 de ani în calitate de episcop. Sunt legat cu o mie de fire de acest oraş, unic din România, în acelaşi timp mă întorc acolo unde am fost hirotonit diacon şi preot şi unde mi-am început cariera duhovnicească”, a precizat noul arhiepiscop şi mitropolit al Clujului, Andrei Andreicuţ. Noul arhiepiscop şi mitropolit al Clujului a precizat că va încerca „atât cât mă vor ţine puterile” să continue misiunea Înaltpreasfinţitului Bartolomeu şi a evidenţiat ca priorităţi în misiunea sa „implicarea în viaţa duhovnicească a Bisericii noastre”, implicarea în activitatea de asistenţă socială, dar şi misiunea cu tinerii, care sunt „Biserica de mâine, România de mâine”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]

Citește mai mult

Curier Județean

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea