Lucrătorii de salubritate dintr-un oraș din România, monitorizați prin GPS: Unii angajați s-au supărat și și-au dat demisia
Lucrătorii de salubritate dintr-un oraș din România, monitorizați prin GPS: Unii angajați s-au supărat și și-au dat demisia
Modelul implementat la Iași, unde lucrătorii serviciului de salubritate sunt monitorizați prin GPS, ar putea fi preluat de mai multe orașe din țară. În acest fel, șefii se asigură că străzile sunt măturate așa cum e prevăzut în grafic.
La Iași, cei 180 de angajați serviciului de salubritate primesc dimineața, când intră în tură, un mic dispozitiv cu GPS, pe care-l poartă în buzunar timp de 8 ore, cât sunt la muncă. Din două în două minute, poziția lucrătorilor este transmisă în punctul de control. La finalul zilei, pe baza datelor colectate din teren, compania de salubritate obține un grafic și o hartă a strazilor curățate.
Investiția pentru acest sistem de monitorizare a fost de aproape 13.000 de euro, iar costul pentru o lună de observații este de 4,5 euro pentru fiecare dispozitiv, în total 800 de euro. Cătălin Neculau, director executiv compania de salubritate: „Cât un salariu mediu pe economie. Nu este scump”. La implementarea sistemului, unii angajați s-au supărat și și-au dat demisia. Cei rămași s-au obișnuit să fie supravegheați. Maria, angajată: „Pentru unii a fost ideea că nu mai pot să mai fenteze munca. Pentru noi, care eram obișnuiți cu munca, nu era o problemă”. Reporter: Știți pe cineva care a plecat?
Violeta: „Mulți. Mulți colegi. S-au speriat că nu știe ce, că suntem monitorizați la întreprindere, că avem o plasmă mare și vede toate”. Edilii din Constanța au anunțat că, de la vară, vor adopta și ei sistemul. În alte orașe, sunt supravegheate doar utilajele companiei de salubritate.
Sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Alertă în Marea Neagră: Două drone UAV, distruse de scafandrii EOD ai Armatei Române în zona Neptun Deep
Alertă în Marea Neagră: Două drone UAV, distruse de scafandrii EOD ai Armatei Române în zona Neptun Deep Două drone UAV de tip Gerbera au fost identificate și distruse, în după-amiaza zilei de marți, 11 august 2026, de scafandrii EOD ai Armatei Române, în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 90 de mile marine […]
Foto | Iancu de Hunedoara, comemorat în Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, la 570 de ani de la trecerea în eternitate
Iancu de Hunedoara, comemorat în Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, la 570 de ani de la trecerea în eternitate Coroane de flori au fost depuse, marți, 11 august 2026 la Alba Iulia, la sarcofagul lui Iancu de Hunedoara, cu prilejul împlinirii a 570 de ani de la moartea voievodului. Ceremonia comemorativă a avut […]
Alin Tomuș preia coordonarea E³-GOV Think Tank și va reprezenta inițiativa în cadrul TRILATERAL FORUM 2026
Alin Tomuș preia coordonarea E³-GOV Think Tank și va reprezenta inițiativa în cadrul Trilateral Forum 2026 Fundația pentru Dezvoltare Bazată pe Cunoaștere – FDBC anunță desemnarea lui Alin Tomuș în calitate de coordonator al E³-GOV Think Tank, platformă independentă de analiză și cercetare aplicată dedicată relației dintre energie, economie și mediu. E³-GOV Think Tank a […]