Lucrări pentru modernizarea străzii Iacob Mureșianu din Municipiul Blaj. Licitația pentru investiția de peste 700.000 de lei, lansată în SEAP
Primăria Municipiului Blaj a lansat vineri în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru lucrări de reparare a drumurilor, pentru realizarea obiectului de investiții „Achiziție lucrări de reparații pe strada Iacob Mureșianu în Municipiul Blaj”. Valoarea totală estimată a investiției este cuprinsă între 753.479,77 de lei, fără TVA.
Lucrările se vor executa cu respectarea stricta a caietului de sarcini, a normativelor in vigoare si in funcție de prioritizarea lucrărilor de intervenție, stabilita de beneficiar.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 6 luni, de la emiterea ordinului de începere al lucrărilor.
Carosabilul prezintă degradări: fisuri transversale si longitudinale, zone plombate locale, zone plombate pe suprafața mai extinsa, fagase. Zonele plombate s-au tasat sub acțiunea traficului, probabil ca nu au fost făcute reparații in mod corespunzător.
Strada are trotuar modernizat, dar degradat, doar pe partea stanga. Pe partea dreapta vecinătatea este cu SN CFR.
Pentru scurgerea apelor pluviale este rigola deschisa, degradata, iar accesele la proprietăți sunt necorespunzatoare, strangulând secțiunea de scurgere. Descărcarea apelor se face in canalizarea pluviala din spatele blocurilor de pe str. Eroilor, prin rigola carosabila care traversează proprietatea SN CFR.
Sistemul rutier va fi SR 8 alcătuit din:
- 4 cm BA 16 rul 50/70 conform SR EN 13108-1:2006; SR EN 13108-1:2006/AC:2008 (BA 16 conform AND 605-2016).
- 5 cm BA 22,4 leg 50/70 conform SR EN 13108-1:2006; SR EN 13108-l:2006/AC:2008 (BAD 20 conform AND 605-2016);
- 15 cm strat de bază din piatra sparta, conform SR EN 13242+Al:2008;
- 30 cm fundație de balast, conform STAS 6400-84 si SR EN 13242:2013.
Încadrarea sistemului rutier se va face cu borduri prefabricate din beton de 10 x 15 cm, așezate pe fundații din beton simplu C 8/10 de 10 x 20 cm, iar pe tronsonul cu rigola tip SCAFA cu borduri prefabricate din beton de 20 x 25 cm, așezate pe fundații din beton simplu C 8/10 de 15 x 30 cm.
Scurgerea apelor pluviale de pe partea carosabilă se va efectua prin realizarea profilului transversal cu pantă unica de 2,5 % de la dreapta spre stanga, respectiv spre rigola betonata pe tronsonul 1 si spre rigola tip SCAFA pe tronsonul 2.
Colectarea apelor pluviale si dirijarea acestora spre emisar se face prin :
– Rigola betonata deschisa de 90×75 cm, Lungimea L=220,00m
– Rigola carosabila de 90×75 cm, Lungimea L= 157,00m
– Rigola tip scafa de 30×12 cm, Lungimea L=110,00m
Se vor realiza lucrările de siguranța circulației, respectiv:
– semnalizare rutieră verticală – 4 buc. indicatoere rutiere
– semnalizare rutieră orizontală – 40,00mp marcaje
Se vor aduce la cota suprafeței de rulare căminele rețelelor de utilități și gurile de aerisire de la rețeaua de alimentare cu gaz:
– Cămine – 8 bucăți
– Guri aerisire gaz – 10 bucăți
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 IULIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 IULIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 6 iulie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]