Rămâi conectat

Cultură Educație

Lucrări la drumuri şi străzi de peste 1 milion de lei, la Aiud

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Consiliul Local Aiud a prevăzut în bugetul iniţial pentru anul curent suma de 550.000 de lei pentru reabilitarea drumurilor din municipiu, iar în urma achiziţiei publice pentru contractarea lucrărilor organizate de Serviciul Public Administraţia Patrimoniului Local a fost demarată prima parte a lucrărilor. Este vorba despre asfaltarea drumului către localitatea Ciumbrud şi repararea străzilor Stadionului şi Morii pe care se desfăşoară şi traficul greu. Aici au fost lărgite benzile de sens, s-au reparat trotuarele şi au fost înlocuite bordurile deteriorate, în scopul asigurării unor condiţii optime de circulaţie. În cadrul aceluiaşi proiect, s-a intervenit pe câteva dintre străzile din Aiud, incluzând cartierele de blocuri, unde era nevoie de reparaţii curente, la sfârşitul lunii iulie fiind realizate deja lucrări care depăeşesc 700.000 de lei. Prin rectificarea de buget din ultima şedinţă a CL Aiud, s-a suplimentat suma necesară continuării intervenţiilor la drumurile din municipiu: 800.000 lei sunt prevăzuţi în buget pentru reparaţiile care includ plombări, reabilitări de străzi, asigurarea scurgerii apelor pluviale ori aducerea la cotă a căminelor de utilităţi şi implicit îmbunătăţirea circulaţiei în zonele vizate.
Săptămâna viitoare vor fi evaluate costurile exacte pentru încadrarea în buget, valoarea estimată a întregii investiţii în reabilitarea infrastructurii de drumuri depăşind suma de 1 milion de lei, motiv pentru care pentru a realiza toate lucrările este nevoie de încă o rectificare a bugetului pe anul curs, cu aproximativ 200.000 lei. „Am ştiut de anul trecut că 2011 va fi, şi din punctul de vedere al bugetului local, un an extrem de greu. Dificultăţilor financiare li s-au adăugat măsurile aberante ale guvernului, haosul din ministere, învălmăşeala legislativă, iar autorităţile locale trebuie să facă faţă unor noi şi noi provocări, primarii şi consiliile locale trebuie să descurce ce au încurcat lejer cei din conducerea ţării. Totuşi, guvernanţii nu au reuşit să influenţeze chiar toate principiile de bază pe care le-am avut mereu la conceperea bugetului. Am prevăzut şi în acest an, în ciuda problemelor, sume pentru reparaţiile la drumurile din Aiud, ţinând cont de nevoia ca acestea să fie circulabile, dar fără să uităm că mai avem prevăzute şi investiţii la reţelele de utilităţi. Personal, vreau ca străzile din Aiud să fie perfecte, dar acolo unde se vor face lucrări la reţeaua de apă şi la cea de canalizare, cum sunt şi străzile Avram Iancu şi Moţilor, voi investi minimumul necesar pentru ca circulaţia să fie bună, dar fără ca banii publici să fie risipiţi. Lucrări electorale să facă alţii dacă doresc, banii aiudenilor trebuie bine chibzuiţi acum şi oricând”, a declarat primarul Horaţiu Josan.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Bâtă ciobănească din colecția Karl Haldenwang (1863-1939), exponatul lunii iulie 2025, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bâtă ciobănească din colecția Karl Haldenwang (1863-1939), exponatul lunii iulie 2025, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș Ne aflăm în plin sezon pastoral, când oile pasc pe pășunile alpine, aşa că Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş a desemnat ca exponat al lunii iulie o bâtă ciobănească din zona Brașovului. Bâta este confecționată din lemn de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

13 iulie 2025 | Salonul muzical-literar „Carl Filtsch – De la Sebeș, la Viena”, la Biserica Evanghelică din Sebeș: Interpretează pianiștii Henriette Gärtner și Milan Solomon

Ziarul Unirea

Publicat

în

13 iulie 2025 | Salonul muzical-literar „Carl Filtsch – De la Sebeș, la Viena”, la Biserica Evanghelică din Sebeș: Interpretează pianiștii Henriette Gärtner și Milan Solomon Salonul muzical-literar „Carl Filtsch – de la Sebeș, la Viena” va avea loc duminică, 13 iulie 2025, începând cu ora 18:00, la Biserica Evanghelică din Sebeș. Evenimentul cultural este […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | „Imago Mundi”, expoziție specială a artistului fotograf albaiulian Vasile Sârb: Condiția umană privită prin prisma artei vizuale și a gândirii strategice

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Imago Mundi”, expoziție specială a artistului fotograf albaiulian Vasile Sârb: Condiția umană privită prin prisma artei vizuale și a gândirii strategice Sâmbătă, 5 iulie 2025, a avut loc, în Alba Iulia, la Hotel Cetate, vernisajul expoziției de fotografie contemporană „Imago Mundi”, în cadrul deschiderii Congresului Mondial de Compoziție Șahistă și al Campionatului Mondial de Șah-Dezlegări […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea