Rămâi conectat

Curier Județean

Lucrarea „Turnul Cizmarilor”, realizată de pictorul Hermann Meuselbach, exponatul lunii iulie 2024 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrarea „Turnul Cizmarilor”, realizată de pictorul Hermann Meuselbach, exponatul lunii iulie 2024 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Exponatul lunii iulie 2024 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este lucrarea „Turnul Cizmarilor”, realizată de pictorul Hermann Meuselbach, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tabloul, intrat în patrimoniul muzeului din Sebeș în anul 2001, are următoarele date tehnice: ulei pe pânză; dimensiuni: 71 x 28 cm; nesemnat; nedatat.

Lucrarea este o panoramă a zonei de nord-vest a fortificației orașului Sebeş, pe care autorul a surprins-o din Turnul Semicircular, situat în apropiere. În centrul compoziției se află Turnul Cizmarilor, precum şi o porțiune de curtină.

Citește și: Gustav Adolf Schoppelt, un fiu uitat al Sebeșului: Aventurile sale din Transilvania, prin emisfera sudică, până la Sydney

Turnul, dispus la exteriorul incintei, datează din prima fază de construcție a fortificației orașului Sebeș, adică din secolele XIV-XV, fiind atestat documentar abia în anul 1513, când a fost dat spre apărare breslei cizmarilor. Este un turn de flancare, de plan patrulater, cu ferestre de tragere dreptunghiulare, dispuse pe trei niveluri, și încununat de un acoperiș de țigle, în patru ape.

În plan secund au fost redate mai multe case din cartierul Durlacherilor (străzile Progresului, Dorobanți și Avram Iancu), constituit în secolul al XVIII-lea, iar în fundal dealurile învecinate şi Râpa Roșie. Peisajul a fost realizat cândva după 1894, după cum o dovedește breșa din zidul cetății, care a fost executată în acel an, pentru a lega Mariengasse (actuala str. Cetății), din interiorul incintei, de Mühlgasse (str. Decebal), situată în afara acesteia.

Atât maniera de lucru, cât şi cromatica acestei lucrări sunt caracteristice perioadei de început a activității pictorului. La fel ca și în alte picturi de-ale sale, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea, autorul a acordat o atenție sporită clădirilor reprezentate, pe care le-a redat detaliat, în timp ce vegetația a fost tratată mai schematic.

Hermann Meuselbach a fost un pictor peisagist care a activat în Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea şi în primele două decenii ale celui următor, fiind cunoscut contemporanilor săi, în special în zona Sebeșului, unde a trăit aproape întreaga viață.

S-a născut în 28 ianuarie 1858, în Germania, la Eischleben şi a studiat artele frumoase la Școala Saxonă de Artă din Weimar. În 1881 a emigrat în Transilvania, devenind profesor de desen la Gimnaziul Evanghelic din Sebeş, unde a activat până în 1911, când s-a pensionat. În timpul liber se dedica picturii, imortalizând numeroase peisaje atât din localitatea adoptivă, cât şi din împrejurimile acesteia. A încetat din viață la 12 noiembrie 1924, în orașul Sebeş.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]

Citește mai mult

Curier Județean

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea