Rămâi conectat

Actualitate

Luca Anversa şi 5 angajaţi de la Pomponio sunt obligaţi să plătească despăgubiri de 800.000 euro Statului Român. Vezi ce pedeapsă a primit fiecare

Publicat

în

Cei şase foşti şi actuali angajaţi de la grupul de firme Pomponio care şi-au recunoscut vinovăţia şi au fost judecaţi în procedură de urgenţă într-un dosar disjuns din cel iniţial au primit pedepse cu suspendare. Luca Anversa (foto), Marilena Elena Crişan, Daniel Bădescu, Iulian Octavian Pop, Ana Maria Goia şi Elena Avram nu vor petrece nicio zi după gratii deşi sunt acuzaţi de procurorii DIICOT de infracţiuni grave – spălare de bani, constituire de grup infracţional şi evaziune fiscală. Curtea de Apel Alba Iulia a făcut azi pronunţarea în acest dosar şi a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cuprinse între 20 de luni şi 3 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a pedepsei astfel: Luca Anversa şi Ana Maria Goia – la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei fiecare, Marilena Elena Crişan, Daniel Bădescu şi Iulian Octavian Pop au primit câte 1 an şi 8 luni cu suspendare şi Elena Avram a primit 2 ani şi 4 luni cu suspendare. „Curtea de Apel Alba Iulia a  stabilit obligaţia inculpaţilor de plată a despăgubirilor civile în sumă totală de 3.445.656,08 lei RON (800.000 euro) către partea civilă Statul Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba şi a menţinut sechestrul asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente până la concurenţa sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile”, se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Alba Iulia. Instanţa a ţinut cont şi de poziţia procurorului care a recomandat pedepse neprivative de libertate având în vedere atitudinea sinceră a inculpaţilor şi faptul că nu au încercat obstrucţionarea aflării adevărului pe timpul urmăriri penale. Pe lângă recunoaşterea vinovăţiei, aceştia şi-au asumat şi prejudiciul stabilit în dosar în raport cu fiecare dintre ei, iar Anversa s-a angajat chiar să acopere întreg prejudiciul. Ceilalţi doi angajaţi de la Pomponio, Cosmin Limbean şi Ramona Achimaş au ales o altă strategie de apărare astfel că vor fi judecaţi în continuare în dosarul de fond, alături de ceilalţi inculpaţi – Ioan Dobra, Dorin Conţan, Mihail Sârbu, Ioan Ispas (aflaţi în stare de arest din mai 2011), Ioan Lazăr, Eugen Lepădat.

Ioana PITICARIU

Comunicatul Curţii de Apel Alba Iulia:

Elit - Gustul Desăvârșit

„Curtea de Apel Alba Iulia obligă inculpaţii la plata despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba, după cum urmează:

– inculpaţii Anversa Luca, Goia Ana Maria în solidar cu părţile responsabile civilmente SC EUROPEXPRES SRL şi SC POMPONIO SA la plata sumei de 92.062 lei (prejudiciu din relaţia cu S.C. Europexpres SRL) reprezentând redevenţe miniere;

-inculpaţii Anversa Luca, Avram Elena, Goia Ana Maria, Crişan Marilena, Pop Octavian şi Dădescu Daniel, în solidar cu  partea responsabilă civilmente SC POMPONIO SA la plata sumei de 1.280.071 lei prejudiciu rezultat din vânzările ilegale de beton, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.;

–  inculpaţii Anversa Luca, Avram Elena în solidar cu partea responsabilă civilmente SC POMPONIO SA la plata sumei de 843.457 lei (prejudiciu rezultat din scăzăminte 3% eroare de cântărire reprezentând impozit pe profit şi TVA);

 – inculpaţii Anversa Luca, Goia Ana Maria, în solidar cu părţile responsabile civilmente SC POMPONIO SA şi SC AGROBALCANICA SRL la plata sumei de 55.200 lei (vânzări beton pentru drumul de acces la SC Agrobalcanica SRL, reprezentând impozit pe profit şi TVA) şi 105.296,08 lei (prejudiciu rezultat din necolectarea TVA-ului prin nefacturarea lucrărilor către SC AGROBALCANICA SRL);

– inculpaţii Anversa Luca, Goia Ana Maria, în solidar cu părţile responsabile civilmente SC POMPONIO SA şi SC Agrobalcanica SRL la plata sumei de 124.786 lei (prejudiciu rezultat din contract de întreţinere spaţii verzi fictiv, între SC Agrobalcanica SRL şi SC Pomponio SA);

-inculpaţii Anversa Luca, Goia Ana Maria, în solidar partea responsabilă civilmente SC Pomponio SA la plata sumei de 884.874 lei (prejudiciu rezultat din reevaluarea terenurilor vândute de SC Pomponio SA la SC Kronospan SA reprezentând impozit pe profit), 59.910 lei (prejudiciu rezultat din diminuarea redevenţelor miniere)

Curtea de Apel Alba Iulia menţine sechestrul asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente până la concurenţa sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile.

Curtea de Apel Alba Iulia obligă inculpaţii în solidar cu părţile responsabile civilmente SC Pomponio SA, SC Euroexpres SRL, SC Agrobalcanica SRL la plata sumei de 97.743 lei cu titlu de cheltuieli judiciare  către stat.

Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpaţii şi partea civilă şi comunicare cu restul părţilor. Competenţa de soluţionare a apelului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

BANI pentru 14 clădiri sau obiective istorice din Roșia Montană: Lista acestora, după includerea în UNESCO

Publicat

în

BANI pentru 14 clădiri sau obiective istorice din Roșia Montană: Lista acestora, după includerea în UNESCO

Anul 2022 va fi unul benefic pentru patrimonial construit, aflat în pericol, din Roşia Montană. Un număr de 14 clădiri sau obiective istorice primesc în acest an finanţare din partea Ministerului Culturii, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2022.

Finanţarea vine după decizia istorică din 2021, prin care Roşia Montană a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Două clădiri primesc finanţare pentru intervenţii de urgenţă (Bisericile Greco-Catolică şi Romano-Catolică), iar alte două obiective aparţinând cultelor şi administraţiei locale (casa cantorului Bisericii Unitariene şi fostul cinematograf) primesc finanţare pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice.

Elit - Gustul Desăvârșit

Zece obiective (case tradiţionale, căminul cultural, biserici, monumentul funerar / comemorativ al lui Simion Balint şi un obiectiv arheologic – galeria romană din Orlea) au obţinut finanţare pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente, prin Apelul tematic Roşia Montană – patrimoniu UNESCO în pericol.

Au putut participa la această competiţie proiecte dedicate monumentelor istorice din Roşia Montană sau clădiri parte din siturile istorice clasate, aflate în proprietate privată sau publică, care au îndeplinit criteriile de eligibilitate stabilite prin ghidul aplicantului şi lege: valoarea clădirii, starea de conservare, importanţa pentru contextul comunitar, regional şi naţional dar şi în cadrul sitului UNESCO, co-finanţare, plan de măsuri de intervenţie, avizul/acordul Direcţiei Judeţene de Patrimoniu etc.

Galeria minieră Orlea din cadrul Muzeului Mineritului, Minvest SA Deva – Filiala Roşia Montană, primeşte pentru prima dată după mulţi ani finanţare pentru reparaţii la portal (finisaje), reparaţii ale planurilor înclinate de acces şi a galeriei orizontale (curăţare şi completare trepte şi rigole laterale, eliberare pământ (steril) şi reparaţii ale suprafeţelor de călcare), reparaţii şi reconfigurări ale sistemului de iluminat, a balustrăzilor şi refacere sprijinire din lemn demonstrativă. Biserica Romano-Catolică va beneficia de înlocuirea părţilor degradate ale şarpantei, revizuirea şi reaşezarea învelitorii, introducerea şorţurilor şi revizuirea sistemului de colectare şi dirijare a apelor pluviale.

Un alt proiect se referă la lucrări de întreţinere la mormântul lui Simion Balint, unul dintre revoluţionarii români care a luptat alături de Avram Iancu, în calitate de prefect al Legiunii Arieşului. Primăria Roşia Montană va primi bani pentru lucrări de reparaţii la clădirea vechiului cămin cultural, precum şi pentru eleborarea documentaţiei tehnico-economice pentru clădirea nr. 185, fostul cinematograf al localităţii.

Celalalte proiecte se referă la reparaţii la fosta şcoală confesională romano-catolică (Casa Albă), reparaţii la Biserica Unitariană, documentaţie tehnico-economică pentru Casa Cantorului Unitarian, intervenţii de urgenţă la Biserica Greco-Catolică, respective lucrări de reparaţii la casele cu nr. 331, 344, 324, 475 şi 451. Valoarea totală a proiectelor este de 926.000 de lei, termenul de finalizare fiind decembrie 2022.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Căpșunarii români refuză să mai lucreze în Italia: În ce țări aleg să meargă

Publicat

în

Căpșunarii români refuză să mai lucreze în Italia: În ce țări aleg să meargă

Românii care au mers ani la rând la cules de căpșuni, în Italia, își schimbă obiceiurile. Spun că fermierii din alte țări le dau bani mai mulți și le asigură condiții mai bune de muncă.

Există, însă, și categoria celor care s-au săturat de munca grea, pe ploaie, sau pe arșiță, și își încearcă norocul, în alte domenii.

Bogdan Ionică are sere în Sicilia, cu legume și fructe, dar și plantații de măslini. Este primul an în care nu găsește oameni care să-l ajute să strângă recolta. Cei care au mai lucrat pentru el îl refuză și îi spun că aleg alte țări în care sunt plătiți mai bine sau pur și simplu rămân acasă.

Elit - Gustul Desăvârșit

Bogdan Ionică, fermier în Italia: „Mai avem de plantat încă un pic din seră, dar mă opresc că nu am forță de muncă și nu reușesc să fac singur. Vor bani mulți, preferă să rămână acasă decât să primească banii care erau înainte. Am nevoie de măcar patru oameni. Multe culturi mi-au rămas în picioare. Nu am putut să le culeg”.

Salarii mai atrăgătoare în Danemarca

În Italia, un culegător este plătit cu 50 de euro pe zi, în timp ce în Spania câștigă 80 – aproape dublu. În tot acest timp, în Danemarca, un zilier ia și 130 de euro.

Toma și soția lui au renunțat să mai trudească în agricultură din cauza condițiilor grele si s-au angajat în domeniul hotelier.

Toma: „Mergi la muncă și dacă o zi mai proastă și nu faci kgilogramele care trebuie, nici bani, nu iei în ziua respectivă. Dacă avea comenzi patronul, trebuia să mergi la muncă să culegi. Așa ,la jobul ăsta, suntem plătiți la oră. Acum sunt atâtea locuri de muncă, atâtea agenții, ai de unde să alegi”.

Bianca, soția lui Toma: „La afine, lucrai afară, lucrai și pe ploaie, obosită. Să stai într-o zi ploioasă acolo nu e deloc ușor. Aici, lucrezi în interior și e altfel”.

În 2022, cele mai multe oferte de muncă au venit din Belgia și Olanda

Adriana Agafon, manager Resurse Umane firmă de recrutare din Danemarca: „Ofertele sunt foarte avantajoase pentru că vin la pachet și cu cazări gratuite, salarii avantajoase, număr de ore mai mare. În Danemarca se câștigă câte 1.500-1.600 de euro pe lună, primesc cazare gratuită, bani de vacanță, ăsta e minimul, avem muncitori care trec de 2.500 de euro pe lună”.

Adriana Sarghie, purtător de cuvânt AJOFM Iași: „Avem locuri de muncă în domeniul agricol pentru persoanele care doresc să muncească la cules de sparanghel, de zmeură. Spre deosebire de anii anteriori, a fost o explozie de oferte pe acest domeniu”.

Conform celor de la Agenția Forței de Muncă, anul acesta, cele mai multe oferte din agricultură au venit din Belgia și Olanda.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Tribunalul Alba ANULEAZĂ numirile managerilor de la Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni

Publicat

în

Tribunalul Alba ANULEAZĂ numirile managerilor de la Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni

Instanța civilă de contencios civil Alba a anulat deciziile emise de primarul orașului Câmpeni, Pașca Cristian Dan, de numire a doi manageri la unitățile medicale din oraș, respectiv Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni și dispune anularea celor două contracte de management semnate de către primar.

„Respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului relativ la petitul 5 al acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Morcan Dragomir faţă de petitele 1-4.

Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul BAR CONSTANTIN CNP * în contradictoriu cu pârâţii SPITALUL ORĂŞENESC CÎMPENI, PRIMARUL ORAŞULUI CÎMPENI şi MORCAN DRAGOMIR şi în consecinţă: Dispune anularea deciziei 1/2021, procesul verbal 2014/2021, decizia 2011/2021, dispoziţia 180/2021 şi contractul de management 7123/2021. Obligă pârâtul SPITALUL ORĂŞENESC CÎMPENI să plătească reclamantului suma de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Elit - Gustul Desăvârșit

Respinge în rest cererea reclamantului privitoare la cheltuielile de judecată, reprezentând taxă de timbru. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată, azi, 31.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în soluția oferită de către instanță în cazul numirii de la Spitalul Orășenesc Câmpeni.

Soluția oferită de către instanță în cazul numirii de la Spitalul de Broni Cronice Câmpeni

„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului privitor la petitul 6, invocată de către pârâta Mecea Valentina Ileana. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Mecea Valentina Ileana şi Primarul oraşului Câmpeni, invocată de către pârâta Mecea Valentina Ileana şi pârâtul Primarul oraşului Câmpeni.

Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul BAR CONSTANTIN, CNP * cu domiciliul în *, în contradictoriu cu pârâţii SPITALUL DE BOLI CRONICE CÂMPENI cu sediul în *, MECEA VALENTINA ILEANA cu domiciliul în * şi Primarul oraşului Câmpeni, cu sediul în *, şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 1/16.06.2021 emisă de Consiliul de administraţie al SPITALULUI DE BOLI CRONICE CÂMPENI. Anulează procesul verbal – rezultatul final la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, nr. 2838/18.08.2021. Anulează Decizia nr. 2865/20.08.2021 emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor privind ocuparea postului de manager persoană fizică la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni. Anulează procesul verbal- rezultatul final la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, nr. 2867/20.08.2021.

Anulează Dispoziţia nr. 275/14.09.2021 emisă de Primarul oraşului Câmpeni. Anulează contractul de management nr. 1154/14.09.2021 încheiat între pârâtul Primarul oraşului Câmpeni şi pârâta Mecea Valentina Ileana. Obligă pârâtul Spitalul de Boli Cronice Câmpeni la plata către reclamant a sumei de 2750 lei cu titlu cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se depun la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 11.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. ”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare