Rămâi conectat

Sport

LPS Alba Iulia – medalie de bronz la Festivalul Național de BabyBaschet de la Costinești

Dan HENEGAR

Publicat

în

Echipa de baschet feminin a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului în cadrul Festivalului Națiopnal de BabyBaschet ce a avut loc la Costinești, o întrecere atractivă organizată de Federația Română de Baschet.

Sărbătoarea Muzicii 2025

Formația din Cetatea Marii Uniri este la a treia prezență la acest nivel competițional (2017, 2019, 2021), iar acum a cucerit primele distincții naționale, respectiv medaliile de bronz. Micuțele baschetbaliste din Cetatea Marii Uniri, pregătite de antrenoarea Ioana Raluca Dan, s-au bucurat de un adevărat spectacol, o sărbătoare a sportului sub panou, disputată la cel mai mic nivel competițional.

Lucrez cu aceste fetițe de un an de zile, răstimp în care ne-am lovit și de problemele cu pandemia. A fost prima lor competiție pentru marea majoritate a jucătoarelor. A fost o adevărată plăcere, din toate punctele de vedere, ne-am bucurat de jocul de baschet. Personal, ca antrenor, sunt efectiv pasionată să lucrez la acest nivel, cu jucătoare aflate la vârste fragede, să le împărtășesc «Abc»-ul acestui sport frumos. În această genarație sunt două-trei fete promițătoare”, a spus antrenoarea Ioana Raluca Dan.

Formația albaiuliană a înregistrat 4 victorii și tot atâtea înfrângeri, rezultatele fiind următoarele (în ordinea disputării partidelor): *31-17 cu ACS Juniors Champions Craiova; *9-44 cu ACS “Dan Dacian” București; *30-21 cu CSȘ Craiova 2; *10-46 cu Olimpia București; *19-15 cu CSȘ Sf. Gheorghe; *32-6 cu CSȘ Craiova 1; *17-32 cu ACS “Dan Dacian” București; *8-40 cu Olimpia București. Lotul de jucătoare (fete de 9 și 10 ani, născute în anii 2011 și 2012) a fost următorul: Maria Monica Nichimiș, Sara Maria Dan (fiica antrenoarei), Daria Maria Alexa, Eliza Maria Căta, Rebeca Maria Bercea, Ana Ecaterina Damian, Cristina Maria Cioara, Thea Miruna Moraru, Daria Alexa Cârțina, Karla Ioana Cutean, Sofia Irina Cârja, Maya Ioana Niga, Clasament: 1. Olimpia București 16 puncte (8 victorii), 2. ACS “Dan Dacian” București 15 p (7 victorii și o înfrângere), 3. LPS Alba Iulia 12 p (4 victorii și 4 eșecuri), 4. CSȘ Sfântu Gheorghe 11 p (4 succese și 3 înfrângeri), 5. CSȘ Craiova 2 10 p (două meciuri câștigate și 6 pierdute), 6. ACS Juniors Champions Craiova 9 p (două victorii și 5 insuccese), 7. CSȘ Craiova 1 8 puncte (a pierdut toate jocurile).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Tudor Vomir și Cornel Ardei, contracte prelungite cu CSM Unirea Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tudor Vomir și Cornel Ardei, contracte prelungite cu CSM Unirea Alba Iulia Apărătorii Tudor Vomir și Cornel Ardei și-au prelungit contractele cu divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare După două sezoane petrecute […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia), campioană națională la XCE!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la XCE Miruna Măda, legitimată la CS Municipal Unirea Alba Iulia, a cucerit titlul național la Mediaș, la Campionatul Național de XCE (cross country eliminator), la toate categoriile, competiție care se dispută în aceste zile în județul Sibiu (astăzi este a patra etapă a […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025 În seara zilei de sâmbătă, 5 iulie 2025, s-a  dat oficial startul la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă.  Până în data de 12 iulie 2025 Hotel […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea