Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

LPS Alba Iulia, locul 7 la turneul final al Campionatului Național Under 16 | Alexia Balea – cea mai bună recuperatoare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Echipa de baschet feminin a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia s-a clasat pe locul al 7-lea la turneului final al Campionatului Național Under 16, ultimele jocuri ale competiției juvenile sub panou disputându-se la Sf. Gheorghe. La turneul final s-a remarcat Alexia Balea – care a primit trofeul cuvenit pentru cea mai bună recuperatoare.

Cu puțină atenție, puteam juca pentru o clasare superioară, locurile 5-6. Ar fi fost o performanță extraordinară în condițiile pandemiei, în plus pierzând din pricina unei accidentări o jucătoare vitală. Pe această cale îi urăm însănătoșire grabnică Geaninei Haj. Sunt foarte mândru de jucătoare și le felicit. Am traversat un an atipic, dar au dat dovadă de seriozitate, dorință și profesionalism ieșite din comun. Sincer. fetele acestea au lucrat cât au putut mai bine, în casă, în pregătirea online”, a precizat antrenorul George Lăncrănjan (secundul lui Miroslav Popov la Phoenix “Simona Halep” Constanța, echipă din Liga Națională).

În luna martie, după o pauză îndelungată de mai bine de un an s-au reluat campionatele naționale la nivel de juniori în România. Echipa albaiuliană mai evoluase în septembrie 2020 la turneul final Under 15, la Ploiești, clasându-se pe locul al 6-lea la nivel național, iar de atunci activitatea a fost bulversată total. Talentatele jucătoare nu s-au mai putut antrena în sală, iar în perioada octombrie-ianuarie, pregătirea s-a desfășurat numai online! Lotul LPS Alba Iulia este format din următoarele jucătoare: Alexia Balea, Anamaria Bradea, Iasmina Chirilă, Geanina Haj, Maria Irimie, Bianca Lup, Ioana Man, Izabela Mocan, Luise Popa, Antonia Stănculeț, Briana Urian și Andreea Vlad. Dintre acestea Balea, Bradea, Stănculeț și Lup (complet începătoare) sunt născute în anul 2005, iar restul din anul 2006, mai mici ca vârstă. Din păcate, Geanina Haj, o baschetbalistă indispensabilă, s-a accidentat, fiind nevoie de o intervenție chirurgicală la ligamente, și a evoluat doar în primul turneu și într-un meci din al doilea. Pentru a accede între primele 8 formații din țară la această categorie de vârstă, LPS Alba Iulia a disputat trei turnee de calificare, la Alba Iulia, Tg. Jiu și București. În Grupa A de la Sf. Gheorghe, albaiuliencele au avut parte de adversari extrem de tari, Dan Dacian București, viitoarea campioană, ce a învins în finală pe Olimpia Rapid București (scor 51-44). Bronzul a fost cucerit de Crișul ABCU Oradea, 60-53 cu Sportul Studențesc, în finala mică. Revenind la meciurile din grupă, LPS Alba Iulia a pierdut cu ACS Dan Dacian București (39-59) și Olimpia Rapid București (39-78) și a învins pe ACS Gladius Tg. Mureș (scor 42-30). În turneul pentru locurile 5-8, albaiuliencele au fost învinse, scor 61-63 de CSM Ploiești și au trecut de Gladius Tg. Mureș, scor 40-30.

Am pierdut, din pricina unei neatenții, acel joc cu CSM Ploiești la un singur coș, deși am condus meciul în care s-a evidențiat Alexia Balea de la început până în ultimele secunde”, a mai afirmat antrenorul din Cetatea Marii Uniri. Această generație a LPS Alba Iulia a fost mereu calificată în utlimii trei ani la turneele finale: locul 4 la Under 13-Under 14, locul 6 la Under 15 și locul 7 la Under 16.

În aceste zile, o altă echipă a LPS Alba Iulia, aceea de Under 14 (antrenor Nicușor Marcu, sprijinit de Valentin Urian) este prezentă la turneul final de la Tg. Mureș, unde a fost repartizată în Grupa B, alături de Olimpia București (ieri), Crișul ABCU Oradea (joi, ora 15.30) și ABC Leii București (vineri, ora 12.30).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă O nouă etapă în eșalonul terț, un nou derby „de Alba”, la Galda de Jos, între Industria și CSM Unirea Alba Iulia. Metalurgistul Cugir joacă în fața fanilor cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea