LPS Alba Iulia, calificată la turneul final al ONSS la baschet feminin
Echipa de baschet fete a Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia s-a calificat la Turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Performanța a fost atinsă în urma câștigării fazei zonale a competiției între unități de învățământ, care s-a desfășurat timp de două zile la Alba Iulia și care le-a avut ca participante alături de echipa locală pe LPS Arad, LPS Banatul Timișoara și LPS Deva. În finala competiției, echipa antrenată de George Lăncrănjan și Nicușor Marcu (care în semifinale a depășit pe LPS Deva) a trecut fără mari emoții de formaţia din Arad, una din rivalele din ultimii ani și s-a calificat în ultima etapă. Scorul final a fost 84-62 (22-13, 16-16, 24-15, 17-13) pentru gazde, care nu au întâmpinat mari probleme aproape niciun moment. Punctele selecționatei albaiuliene au fost reușite de: Gherman – 12 puncte, Petrifălean și Fleșer – câte 11 puncte, Boțan – 10 puncte, Ciurpan – 9 puncte, Burlacu – 8 puncte, Țetcu – 7 puncte, Beldian – 6 puncte, Bârsan și Șulumete – câte 5 puncte.
În acest sezon lotul LPS Alba Iulia la această competiție este compus din: Mihaela Gherman, Andreea Beldian, Iuliana Petrifălean, Alice Bârsan, Ana Maria Ciurpan (sportive antrenate de George Lăncrănjan), Andreea Fleșer, Karina Șulumete, Ionela Țetcu, Bianca Burlacu și Alexandra Boțan (jucătoare de la selecționata U16 a liceului, pregătite de Nicușor Marcu). Faza finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar va avea loc în prima decadă a lunii mai la Botoșani.
„A fost un turneu reușit, ne bucurăm că ne-am calificat în faza finală, însă mai avem multe de pus la punct pentru a juca la nivelul dorit acolo. Avem un lot în care sunt practic comasate două echipe și trebuie să ne punem tactic la punct, dar o să ne pregătim pentru turneul final. Nu ne va fi însă foarte greu, deoarece atât eu, cât și colegul Nicușor Marcu avem aceeași filosofie despre baschet și trebuie doar să ne punem de comun acord asupra aspectelor tactice și de așezare în teren. Mergem la turneul final pentru a câștiga”, a declarat antrenorul George Lăncrănjan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3 | CS Universitar Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 (0-0): „Dubla” lui Ardel a făcut diferența
Liga 3 | CS Universitar Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 (0-0): „Dubla” lui Ardel a făcut diferența CS Universitar din Alba Iulia nu a reușit vineri, 16 octombrie 2026, să obțină niciun punct în duelul de pe teren propriu cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, din etapa a noua din Seria […]
Video | CSM Unirea Alba Iulia, victorie mare la Deva: Ayeni și Giurgiu, marcatori pentru lider
CSM Unirea Alba Iulia, victorie mare la Deva: Ayeni și Giurgiu, marcatori pentru lider CSM Unirea Alba Iulia a obținut vineri, 16 octombrie 2026, o victorie mare la Deva, în etapa a noua din Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. În urma acestui rezultat uniriștii albaiulieni își consolidează poziția de lider. Uniriștii s-au impus […]
Live Video | CSM Deva – CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul „Cetate” din… Deva: Duel încins pentru supremație în Seria 7
CSM Deva – CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul „Cetate” din… Deva: Duel încins pentru supremație în Seria 7 CSM Deva și CSM Unirea Alba Iulia se înfruntă în etapa a noua din Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. Este o dispută a orgoliilor, cu Roman și Roșu împotriva fostei echipe. Meciul este programat […]