Lovitură extrem de dură pentru mediatori. Decizia Curţii Constituţionale este definitivă
Dispoziţiile care prevăd că părţile sunt obligate să participe la şedinţe de informare privind avantajele medierii, precum şi respingerea, în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă sunt neconstituţionale. Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti
“CCR, cu unanimitate de voturi, a admis miercuri excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.2 alin.(1) şi (1) indice 2 din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale”, se arată într-un comunicat al CCR remis redactiei stiripesurse.ro.
Art. 2 alin (1) stabileşte că: “Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege”.
De asemenea, alin. (1) indice 2 al aceluiaşi articol: “Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60 indice 1 alin. (1) lit. a)-f”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
