Locuitorii din 6 localități din Alba se pot PENSIONA mai DEVREME cu doi ani pentru că au trăit în zone poluate: Legea, promulgată de președintele Iohannis
Legea care prevede extinderea categoriilor de persoane ce beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare pentru că au locuit cel puţin 30 de ani în zone cu poluare remanentă, a fost promulgată, luni 7 decembrie, de către preşedintele Klaus Iohannis. De menționat este faptul că au mai fost introduse alte 27 de localităţi, printre care Bacău, Oneşti, Năvodari, Baraolt, Târgovişte şi Titu.
Legea are ca obiect de reglementare modificarea alineatului 5 al articolului 65 din Legea nr. 263/2010, urmărindu-se extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul sitului contaminat.
Ce prevede noua lege
Conform legii promulgate de șeful statului, este vorba despre persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.
În ceea ce privește zonele, sunt vizaţi de lege locuitorii din:
* Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba;
* Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele;
* Băiţa din judeţul Bihor;
* Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău;
* Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud;
* Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov;
* Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin;
* Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj;
* Năvodari din judeţul Constanţa;
* Baraolt din judeţul Covasna;
* Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa;
* Galaţi din judeţul Galaţi;
* Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj;
* Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuţ, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara;
* Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa:
* Săvineşti din judeţul Neamţ;
* Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova;
* Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava;
* Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş;
* Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea;
* Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]
Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]
