Politică Administrație
LIVE VIDEO: A.N.A.-Cel mai tânăr partid din Alba Iulia. „Transpunem în realitate ceea ce politrucii doar spun mereu, dar nu fac nimic să se întâmple”
A.N.A.-Cel mai tânăr partid din Alba Iulia. „Transpunem în realitate ceea ce politrucii doar spun mereu, dar nu fac nimic să se întâmple”
Consilierul Mireca Trifu a organizat luni, 15 iulie, o conferinţă de presă în care a discutat despre A.N.A., cel mai tânăr partid din Alba Iulia și despre obiectivele pe care le au în vedere membrii noii formațiuni politice.
Consilierul local independent Mircea Trifu, membru în Consiliul local al municipiului Alba Iulia, a anunţat de curând că renunţă la independenţă şi se înscrie într-un partid politic.
Partidul Acţiunea Naţională Alba a fost înfiinţat printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti, care a rămas definitivă în 20 martie 2018. Prin intermediul acestui partid, consilierul Mircea Trifu vizează o candidatură la Primăria şi Consiliul local Alba Iulia la alegerile locale din 2020.
Sub sloganul „Politica noastră este Alba Iulia”, partidul susţine că îşi concentrează obiectivele pe rezolvarea problemelor cu care se confruntă reşedinţa judeţului Alba.
Mircea Trifu a mai anunţat că, împreună cu colegii săi din comitetul de conducere al ANA, îşi va concentra atenţia pe creşterea numărului de membri ai partidului. Potrivit acestuia, în curând se va desemna, în urma unor alegeri, structura de conducere a formaţiunii politice.

Politică Administrație
Comunicat de presă| Senator PNL de Alba, Sorin Bumb: „Senatul a adoptat cadrul legal pentru finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”
Comunicat de presă| Senator PNL de Alba, Sorin Bumb: „Senatul a adoptat cadrul legal pentru finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”
Senatul a adoptat ieri cadrul legal ce va permite finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a centralei nucleare de la Cernavodă, făcând astfel încă un pas important spre dobândirea independenței energetice a României. Obiectiv energetic de importanță națională, termocentrala de la Iernut se afla într-un stadiu de execuție de circa 90% dar, din cauza unor probleme ale constructorului spaniol, contractul a fost reziliat și investiția s-a blocat.
În condițiile actuale de criză energetică, marcată de un context geopolitic complicat și imprevizibil, în care invazia rusă în Ucraina are efecte negative asupra întregului sistem energetic european, era necesară identificarea și adoptarea unor soluții legislative care să permită finalizarea în timp util a unor obiective energetice de o importanță deosebită, așa cum este și centrala de la Iernut, care va furniza o importantă cantitate de electricitate în sistemul național. În discuțiile și negocierile pe care le-am avut ieri cu colegii mei senatori, atât în comisiile reunite de specialitate, cât și la votul din plenul Senatului, am căzut de acord să creăm cadrul legal astfel încât, în situația obiectivelor de investiții nefinalizate, de acest tip, entitățile contractante să poată aplica procedura de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare pentru atribuirea contractelor sectoriale, pentru restul de executat, dacă acesta este de maxim 40% din stadiul fizic aferent proiectului de investiții. Astfel, modificând în Senat Legea 250/2022, de aprobare a OUG 54/2022, care modifica Legea 96/2016, privind achizițiile sectoriale, am flexibilizat cadrul legal privind achizițiile, permițând reluarea lucrărilor la Iernut, unde sperăm ca prima din cele 2×1 unități (215MWe) să fie pusă în funcțiune până la finele anului viitor.
De asemenea, am introdus și o altă prevedere care se referă la energia nucleară și care va permite Statului Român să atribuie contractul pentru finalizarea centralei de la Cernavodă printr-o procedură de negociere fără invitație prealabilă, indiferent de stadiul fizic de realizare al proiectului de investiții.
Având în vedere că, în mai puțin de 5 ani, reactorul 1 de la Cernavodă, cu o putere de 700 MWh, va intra în revizie și retehnologizare pentru 2 ani, iar din 2029 și reactorul 2 va intra în același proces de retehnologizare, era nevoie de un cadru legal care să răspundă acestei situații de urgență extraordinară, generată de conflictul armat din vecinătatea granițelor României și de criza energetică din Europa. Este bine-cunoscut că licitațiile în România și mai ales procedurile lungi și greoaie de contestare, sunt o mare problemă și fără un astfel de cadrul legal am fi riscat să ne aflăm într-o situație periculoasă, în care licitațiile s-ar fi extins pe ani de zile, iar România nu ar mai fi avut energie suficientă.
Sorin Ioan BUMB,
Senator PNL de Alba
Politică Administrație
FOTO| Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi. Consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian: „Însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”
Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi. Consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian: „Însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”
Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi, 13 mai, în mod oficial, iar omagiile pentru această personalitate culturală au început să fie prezentate de către autorități.
Radu Cristian, consilier local al municipiului Sebeș și președinte interimar al organizației PSD din oraș a scris un mesaj pe contul său personal de socializare, cu ocazia acestei zile.
„Spunem START Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, la Sebeș!
Astăzi, în compania parlamentarilor Radu Tuhuț și Călin Gheorghe Matieș, a domnului secretar de stat Daniel Zdrânc și a primarului orașului Teiuș, Mirel Hălălai, am depus o coroană de flori la statuia ilustrului nostru scriitor.
Așa cum se cuvine la un eveniment de o asemenea însemnătate pentru orașul nostru iubit, al cărui prestigiu este strâns legat de numele acestui gigant al literaturii, consilierii locali PSD Sebeș și membrii organizației locale au fost de asemenea prezenți la acest moment solemn.
Ne-am deplasat mai apoi și la mormântul scriitorului Lucian Blaga, pentru a-i acorda respectul cuvenit pentru punerea comunității noastre pe harta culturală a țării, prin operele memorabile create de acesta.
Ultima noastră oprire s-a realizat chiar la casa memorială a prestigiosului scriitor, unde Festivalul Internațional care îi poartă numele a început în mod oficial, la ora 11:00.
PSD Sebeș va continua să păstreze vie amintirea acestui colos cultural al țării noastre, deoarece însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”, a fost mesajul lui Radu Cristian.
Politică Administrație
Comunicat de presă| Deputatul PSD de Alba, Tuhuț Radu-Marcel: PSD – proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru românii din Ucraina și din celelalte comunități istorice
Deputatul PSD de Alba, Tuhuț Radu-Marcel: PSD – proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru românii din Ucraina și din celelalte comunități istorice
Am susținut și inițiat, alături de colegii mei din PSD, un proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru etnicii români din Ucraina și din celelalte comunități istorice care își doresc să studieze în România. Țara noastră are datoria morală și obligația legală de a sprijini comunitățile de români din afara granițelor.
Proiectul a primit votul deputaților și senatorilor și va produce efecte doar după ce va fi promulgat de către președinte și va fi publicat în Monitorul Oficial. Inițiativa PSD va oferi tinerilor români din Ucraina și din alte comunități istorice resursele financiare necesare pentru a putea studia la universitățile din România. Bursele cresc de la 65 de euro/lună la valoare echivalentă burselor sociale acordate studenților din România, care trebuie să acopere integral cheltuielile cu masa și cazarea studenților.
Această valoare este stabilită de fiecare universitate în parte dar nu poate fi mai mică decât suma stabilită de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), astfel încât să acopere cheltuielile cu masa și cazarea. Pentru anul universitar 2021-2022 valoarea minimă propusă de CNFIS a fost de 700 lei/lună.
Cuantumul minim al burselor românilor de pretutindeni va fi egal cu valoarea burselor sociale acordate studenților români de la ciclurile de studii universitare de licență și masterat, respectiv cu valoarea bursei pentru studii doctorale pentru studenții de la ciclul de studii universitare de doctorat.
Bursele românilor de pretutindeni se vor acorda pe toată durata anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanței de vară, iar beneficiarii acestora pot primi și burse pentru performanțe academice, în aceleași condiții cu studenții cetățeni români.
PSD își dorește ca prezenta lege să intre în vigoare începând cu anul universitar 2023 – 2024. PSD este alături de românii de pretutindeni!
Deputat PSD Alba, Tuhuț Radu-Marcel
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
FOTO| Sală de sport modernă într-o comună din Alba: Tribune cu 102 locuri, teren de baschet, tenis și volei cu suprafață de gardă aferentă fiecărui sport în parte
-
Ştirea Taacum 8 ore
ȘTIREA TA| O mașină „tunată” scoate peri albi locuitorilor unei străzi din Alba Iulia: „Un derbedeu cu cotețul lui din o mie nouă sute toamna”
-
Actualitateacum 22 de ore
Amenzi drastice și până la 7 ani de închisoare pentru cei care ucid sau chinuie animale: Legea, publicată în Monitorul Oficial
-
Actualitateacum 20 de ore
Profesorii nu vor mai avea voie să dea meditații elevilor din clasele la care predau: Anunțul ministrului Educației
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Sclavie într-o fermă din Alba, pentru 5 copii din Bihor: Ce au decis magistrații în cazul celui care i-a exploatat
-
Sportacum 20 de ore
FOTO: CSU Alba Iulia – Unirea Alba Iulia 0-4 (0-1), la juniori A1 | Revanșă și finala cu Industria pe „Cetate”!
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Ionuț Zincă, sportivul CS Unirea Alba Iulia, pe primul loc la o importantă competiție de orientare. Sportivul reintră în lupta pentru medalii
-
Curier Județeanacum 21 de ore
21 – 22 mai: Serbarea Narciselor de la Negrileasa 2022. PROGRAMUL evenimentelor
-
Actualitateacum 19 ore
Creștere de 5,2% a economiei României, în primele trei luni ale anului 2022. Datele INS
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Cum a rămas un vârstnic din Alba și bătut și cu banii luați după ce a primit în casă un tânăr „binevoitor”: 3 ani de pușcărie pentru „bunul samaritean”
-
Actualitateacum 6 ore
Președintele Ungariei vine sâmbătă în Alba Iulia: Novák Katalin va fi prezentă la dezvelirea statuii principelui Gábor Bethlen
-
Actualitateacum 10 ore
Viză pentru SUA 2022: Lista tarifelor pentru toate categoriile de vize acceptate