Lista cu candidaţii la alegerile de sâmbătă, ţinută la secret de PDL Alba
Democrat-liberalii din Alba păzesc cu străşnicie lista cu candidaturile pentru alegerile din partid de sâmbătă, 5 februarie. Deşi secretarul general al PDL Alba, Alexandru Pereş, a promis în cadrul conferinţei de la sfârşitul săptămânii trecute că cel mai târziu luni, 31 ianuarie, lista va deveni publică odată cu validarea ei, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Demersurile făcute la partid au rămas fără răspuns din cauză că niciunul dintre liderii democrat-liberalilor nu şi-a dat până la urmă acordul pentru transmiterea listei către presă, pasându-şi responsabilitatea de la unul la altul. Secretomania manifestată de PDL este inexplicabilă având în vedere că tocmai liderii partidului au anunţat încă de vineri, 28 ianuarie, din ultima zi în care erau permise înscrierile, că pentru funcţia de preşedinte există o candidatură unică, cea a lui Mircea Hava, pe care democrat-liberalii şi-l doresc pe mai departe în fruntea lor. Surprizele ar putea apărea însă pentru celelalte funcţii de la vârf, şi anume cea de secretar general unde viceprimarul din Sebeş, Adrian Bogdan (foto), ar vrea să-i ia locul lui Alexandru Pereş. Bogdan spune că a venit vremea ca tinerii să fie lăsaţi să se afirme, iar partidul nu poate fi condus de la Bucureşti, cu trimitere directă la Pereş care este vicepreşedinte al Senatului şi este prezent în judeţ doar la sfârşit de săptămână. Pe de altă parte, cele două funcţii de prim-vicepreşedinte sunt râvnite de trei candidaţi – Ion Dumitrel, Clement Negruţ şi Gheorghe Rotar. Din moment ce este sigur că preşedintele Consiliului Judeţean Alba Ion Dumitrel va ocupa în continuare o funcţie de prim-vicepreşedinte, bătălia se va da între Negruţ şi Rotar, ambii apropiaţi ai lui Dumitrel şi care mizează pe sprijinul său. Nu este exclus ca şi alte surprize să fi apărut în ultima zi a înscrierilor de vreme ce democrat-liberalii evită să facă publice listele, probabil pentru a nu da impresia că lupta pentru funcţii în partid este prea mare. PDL se reuneşte sâmbătă, 5 februarie, în conferinţa judeţeană de alegeri la care sunt aşteptaţi să participe circa 600 de delegaţi din tot judeţul. De la centru sunt aşteptaţi să vină Vasile Blaga, Ioan Oltean, Anca Boagiu, precum şi Dorin Florea, primarul din Târgu-Mureş.
Ioana PITICARIU
Știri recente din categoria Ştirea zilei
LIVE VIDEO | Protest spontan al cetățenilor din Munții Apuseni, la Prefectura Alba: Cer reabilitarea drumului național DN 74
LIVE VIDEO | Protest spontan al cetățenilor din Munții Apuseni, la Prefectura Alba: Cer reabilitarea drumului național DN 74 Astăzi, 8 decembrie, în Munții Apuseni a pornit un protest spontan, unde moții au blocat drumul național DN74, după ce, vreme de 3 ani, drumul încă nu a fost modernizat. Aceștia s-au deplasat la sediul Prefecturii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de dragoste frumoase. Scurte declarații de iubire pentru ea și pentru el
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de SFANTUL NICOLAE 2023. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de MOS NICOLAE 2023. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite de Sfântul Nicolae
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Nicolae 2023. Câți români își serbează onomastica în 6 decembrie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE haioase de SFANTUL NICOLAE. SMS-uri amuzante pe care le poți trimite prietenilor de MOȘ NICOLAE
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Povestea lui Moș Nicolae: Legenda lui Moș Nicolae cu nobilul sărac și fetele pe care nu le putea mărita
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Tradiții și obiceiuri de Mos Nicolae, cel care și-a dat moștenirea pentru a-i ajuta pe nevoiași
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2023: Câți români își serbează onomastica de Moș Nicolae
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje, urări și felicitări de Sfântul Nicoale. La mulți ani Nicolae și Nicoleta!