Rămâi conectat

Politică Administrație

Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu: Legea salarizării şi Legea pensiilor – echitate pentru toți românii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Anul acesta s-au făcut majorări salariale in valoare de 8 mld lei până la nivelul lunii octombrie, în plus față de luna ianuarie. Practic toate salariile bugetarilor au crescut deja, de anul acesta, cu procente cuprinse între 10 și 50 la sută, în funcție de familia ocupațională din care fac parte.

Legea salarizării apare în programul de guvernare cu majorări, pe medie, de 56 la suta a salariilor, în următorii 4 ani, în cuantum de 32 miliarde. Impactul real al Legii salarizării, așa cum a fost votată de Parlament, e de 63 miliarde fără transferul contribuțiilor. După transferul contribuțiilor impactul este de 32 miliarde până în 2020 și 42 miliarde pana în 2022, exact cum am promis în programul de guvernare.

Sindicatele din Sănătate protestează din cauza sporurilor. În 2017, cheltuielile cu salarizarea în sănătate au fost de 14 miliarde lei. În 2018, cresc cu 2,9 miliarde, la 16,9 miliarde. Salariile medicilor au creșteri masive. De exemplu, un medic primar debutant are acum 4000 lei și ajunge la 12000 in martie, la care se adaugă sporurile și vechimea. Supărarea sindicatelor este că anvelopa sporurilor a scăzut de la 43 la sută la 30 la sută, ceea ce înseamnă ca secretara din spital nu va mai putea lua 65 la sută spor de doctor plus 15 la sută spor de calculator ceea ce era o anomalie. Valabil și pentru liftiere, contabili, electricieni, șoferi etc. PSD va continua să aibă un dialog permanent cu reprezentanții sindicatelor şi îşi  doreşte  să  găsească un consens social cu toate categoriile profesionale.

Elit - Gustul Desăvârșit

Referitor la Legea pensiilor, aceasta este finalizată de Ministerul Muncii,  dar se lucrează împreună cu Casa de Pensii și Ministerul de Finanțe la impactul financiar și nu poate fi trimisă Parlamentului până nu sunt finalizate toate calculele.

Până îm prezent, s-a luat în calcul ca Legea pensiilor să se aplice în două etape: în prima etapă, anul 2018, se crește punctul de pensie de la 1000 la 1100 lei, din luna iulie, exact cum s-a întâmplat și anul acesta. În a doua etapă, din 2019, se aplică integral legea, ceea ce presupune corectarea sistemului și recalcularea tuturor pensiilor. E un proces de durată această a doua etapa și nu se pot calcula peste noapte 5 milioane de pensii. Dar, ca să ne asigurăm că se respectă programul de guvernare, creșterea punctului de pensie la 1100 lei e prevăzută in bugetul de stat pe 2018.

În 2017 au avut loc doua majorări de pensii: la 1 ianuarie cu 5.25 la suta și la 1 iulie când punctul de pensie a crescut la 1000 lei. În plus, pensiile sub 2000 lei sunt scutite de impozit din luna martie. Așadar, s-a respectat ad litteram programul de guvernare.

În 2018, punctul de pensie crește la 1100 lei, iar banii sunt prinși în buget. Din nou, respectăm programul de guvernare.  În 2020 punctul de pensie ajunge la 1775 lei.

În momentul în care Finanțele calculează impactul, legea se trimite Parlamentului, dar e puțin probabil sa poată fi adoptată anul acesta. Important e faptul că și anul viitor majorările de pensii sunt prinse în buget.

Cu deosebită considerație,

Deputat

Ioan Dîrzu


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Politică Administrație

Peste 8.5 kilometri de drumuri comunale şi vicinale din Meteş vor fi asfaltați: Investiție de aproape 2.5 milioane de euro

Ziarul Unirea

Publicat

în

Peste 8.5 kilometri de drumuri comunale şi vicinale din Meteş vor fi asfaltați: Investiție de aproape 2.5 milioane de euro

În cursul zilei de vineri, 31 martie, a fost semnat contractul de finanţare în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, care va permite începerea lucrărilor de reabilitare şi de asfaltare a mai multor drumuri comunale şi vicinale din satele comunei Meteş.

„Lungimea totală a acestor drumuri este de peste 8,5 kilometri şi de ele vor profita în primul rând comunitățile care, până acum, aveau mai greu acces la arterele principale. Aş da ca exemple calea Berbinței, calea Gagii, calea Bălășeștilor, Gruiul Cerului, Trintea, Mutea lui Bociog, Pe Meal, Poiana Ampoiului – Laz – Inuri, Poiana Ampoiului – Răcătău, Văleni – Poiana Ampoiului, Văleni – Poiana Ursului, Lunca Ampoiţei – Pleşa, Valea Bobului – Stăuini, dar şi racordurile Ampoiţa – Lunca Ampoiței, Meteş – Isca, etc.

Am prevăzut şi un pod nou peste valea Ampoiţei, Din fericire, avem deja şi firmele câştigătoare, care se ocupă de aceste lucrări, astfel că sperăm ca în scurt timp să putem vorbi şi simţi despre o adevărată modernizare a comunei Meteş.

Elit - Gustul Desăvârșit

Îmi cer scuze de pe acum consătenilor pentru partea de disconfort dar voi avea grijă ca acesta să fie minim. Ţin de asemenea să le mulțumesc pentru sprijin colegilor din Partidul Naţional Liberal, domnului preşedinte al CJ Alba Ion Dumitrel, domnului secretar de stat Claudiu Răcuci şi domnului vicepreşedinte al CJ Alba Marius Haţegan. Ordinul de începere a lucrărilor si predare amplasament va fi dat miercuri, 5 aprilie 2023″, a transmis primarul comunei, Daniel Sânzaiana.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă Beniamin Todosiu, deputat USR Alba: Strângem semnături pentru a elimina pensiile nesimțite. Trebuie să punem presiune pe PNL și PSD să desființeze pensiile speciale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Beniamin Todosiu, deputat USR Alba: Strângem semnături pentru a elimina pensiile nesimțite. Trebuie să punem presiune pe PNL și PSD să desființeze pensiile speciale

Uniunea Salvați România lansează o campanie de strângere de semnături pentru a pune presiune pe PNL și PSD să elimine pensiile speciale, pe site-ul https://stoppensiispeciale.ro/. Cu această ocazie, vom merge din ușă în ușă și vom fi din nou în stradă, în toată țara, pentru a discuta cu oamenii și pentru a strânge semnături pentru tăierea pensiilor speciale.

Ne întoarcem în stradă pentru a discuta cu cetățenii, pentru a-i asculta și a afla opinia lor, pentru a aduce aceste opinii în Parlament. Suntem și vom rămâne vocea cetățenilor cinstiți din această țară care sunt obosiți de minciuni și furturi la vedere comise de PNL și PSD. Reforma pensiilor speciale este necesară nu numai pentru a nu pierde finanțarea din PNRR, ci și pentru binele tuturor. Nu putem accepta faptul că unii primesc de 10 ori mai mult decât cei 5 milioane de pensionari care au o pensie medie de 1.800 de lei. Acest lucru nu este corect, iar România trebuie să devină țara în care toți pensionarii sunt egali în fața legii și primesc pensii decente și echitabile, în raport cu contribuțiile plătite.

Elit - Gustul Desăvârșit

Campania a fost lansată în contextul în care, Coaliția PNL-PSD-UDMR a votat în Senat un proiect de lege care nu elimină nicio pensie specială și pune în pericol banii din PNRR pentru această reformă.

România are nevoie de școli moderne care să-i pregătească pe copiii noștri pentru viitor, nu de pensii speciale. Avem nevoie de spitale la standarde europene, nu de pensii speciale de 18.000 de lei/lună, cât câștigă prim-ministrul României, Nicolae Ciucă. Avem nevoie de autostrăzi, nu de bani mai mulți pentru privilegiați. PNL și PSD vor însă să renunțe la banii din PNRR de dragul specialilor de partid.

PNL și PSD, cu susținerea tacită a AUR, nu vor desființarea pensiilor speciale. Ei vor să avem o țară a specialilor în care există o clasă de privilegiați și noi, ceilalți, cu pensii obișnuite. Ne vom lupta până la capăt pentru echitate, pentru un sistem normal de pensii în care fiecare să primească pe cât a muncit și a contribuit. Pentru asta avem însă nevoie de fiecare român care mai crede într-o țară fără speciali, în care toți cetățenii ei sunt egali în fața legii. Semenea pentru eliminarea pensiilor speciale pe site-ul https://stoppensiispeciale.ro/.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Horațiu Florea: Creșterea pragului valoric la abuzul în serviciu încalcă și sfidează flagrant ideea de dreptate. Democrația românească mai are multe de învățat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Horațiu Florea: Creșterea pragului valoric la abuzul în serviciu încalcă și sfidează flagrant ideea de dreptate. Democrația românească mai are multe de învățat

Creșterea pragului valoric pentru abuzul în serviciu până la 250.000 de lei a stârnit numeroase reacții. „Noua OUG 13” va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, Horațiu Florea și-a expus părerea referitor la proiectul de lege, care ”încalcă și sfidează flagrant ideea de dreptate”.

Elit - Gustul Desăvârșit

”Introducerea pragului de 250.000 lei pentru încadrarea unui abuz în serviciu la categoria infracțiuni arată foarte clar că democrația românească mai are multe de învățat.

Ceea ce a trecut azi de Senat drept proiect încalcă și sfidează flagrant ideea de dreptate, cea care stă la baza oricărui sistem statal sănătos. Orice altă explicație este de prisos…”, a scris Horațiu Florea pe pagina de Facebook.

Reamintim că senatorii au votat, miercuri, în plen, un proiect de lege care modifică Codul Penal și introduce un prag de 250.000 lei, adică aproximativ 50.000 de euro, pentru abuzul în serviciu.

Mai precis, este vorba despre modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022, care a introdus, printr-un amendament depus în comisia juridică, un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.

Propunerea aparține parlamentarilor PSD, PNL și UDMR.

Proiectul de lege a fost aprobat de Senat cu 79 de voturi ”pentru”, 25 ”împotrivă” și 11 abțineri.

Potrivit amendamentului admis în Comisia juridică, ”fapta funcționarului public care, cu știință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea puterea de lege ori îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

Proiectul urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților
Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, proiectul urmând să meargă apoi la dezbateri în Camera Deputaților.

În 2017, ordonanța de urgență (OUG 13) adoptată de Guvernul Grindeanu, care a scos în stradă sute de mii de oamenii, introducea un prag de 200.000 de lei pentru abuzul în serviciu.

Atunci, Liviu Dragnea, fost președinte al PSD, era acuzat de abuz în serviciu, iar prejudiciul estimat era de circa 107.000 lei, potrivit Antena3.

Totodată, parlamentarii USR sunt de părere că această modificare de lege este ”același prag la abuzul în serviciu gândit de Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, același prag care a scos în stradă sute de mii de români”, ei făcând referire la protestele față de OUG13.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare