Politică Administrație

Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu: Klaus Iohannis a recunoscut abuzurile din justiție odată cu revocarea lui Kovesi

Ioana Oprean

Publicat

în

Klaus Iohannis a recunoscut abuzurile doamnei Laura Codruța Kovesi și ale unor procurori DNA, odată ce a acceptat decizia CCR nr. 358/2018 și a revocat-o pe doamna Koveși din funcția de procuror-șef. Domnul Iohannis recunoaște astfel și raportul de evaluare al activității DNA întocmit de ministrul Justiției, precum și multiplele sesizări privind abaterile disciplinare instrumentate de către Inspecția Judiciară.

Revocarea doamnei Koveși a fost un gest normal de respectare a caracterului general și obligatoriu al oricărei decizii emise de Curtea Constituțională. Președintele României a înțeles că se află în situația obiectivă de a fi suspendat pentru nenominalizarea unui candidat pentru funcția de director SIE și pentru nerespectarea cu intenție a unei decizii a CCR și și-a îndreptat conduita.

DNA, la fel ca oricare instituție din România, nu trebuie să  însemne o persoană, cu atât mai puțin o persoană despre care s-a dovedit că a avut de-a lungul carierei afinități pentru PDL, actualul PNL, și care a înțeles să-și exercite funcția print-o prigoană exclusiv politică împotriva  oponenților politici ai PDL-ului și ai lui Traian Băsescu. Foarte multe persoane și instituții au suferit din cauza protecției pe care DNA o asigură pentru PDL-iștii mascați acum în național liberali. România nu poate continua cu o luptă anticorupție arbitrară, politizată, abuzivă și leneșă pe alocuri. Avem nevoie de procurori cu adevărat independenți, fără partipriuri politice și care să nu transforme unitățile de parchet în propria feudă.

Ioan Dîrzu.

Deputat al Partidului Social Democrat


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult