Vicepreședintele PNL Mircea Hava a declarat, vineri, că poate doar ”portarul” sau ”nea Vasile de nu știu unde” i-au propus lui Călin Popescu Tăriceanu să conducă partidul, iar apoi a precizat că ”nimeni nu e atât de disperat să facă pasul acesta”.
Mircea Hava s-a corectat, ulterior, precizând că poate nu a folosit bine termenul ”disperat”.
”Nu i-a promis nimeni. Din partea PNL-ului nu i-a promis nimeni. Poate cineva, portarul de la noi, cine știe, nea Vasile de nu știu unde, să-i fi promis”, a spus Mircea Hava, în cadrul unei conferințe de presă, fiind întrebat de acest subiect.
Un jurnalist a amintit că Tăriceanu așa a declarat, iar Mircea Hava a spus: ”să spună cine” i-a propus.
Hava a adăugat, apoi, că dacă cineva din PNL i-ar fi propus sau promis, ar fi trebuit să fie și el printre ei.
”Nu suntem deloc disperați, poate nu am folosit bine termenii, noi avem o singură problemă, trebuie să avem răbdare”, a declarat Mircea Hava.
Întrebat dacă și-ar dori să candideze pentru președinția PNL, Hava a declarat că dacă își dorea, era președinte, iar liberalii au făcut și presiuni în acest sens.
”Nu mi-am dorit că pentru aceasta lucrurile trebuie făcute așa cum trebuie. Eu nu locuiesc la București, de hotel m-am sărutat. Casă nu pot să-mi cumpăr și să stau acolo, n-am nici cu ce să trăiesc (…) Din punct de vedere logistic nu puteam să fac lucrul acesta, iar partidul are nevoie de o conducere care e la București”, a declarat Mircea Hava, care conduce de peste 20 de ani municipiul Alba Iulia.
Mircea Hava face parte din comitetul de organizare şi unire al PNL, fiind unul dintre foştii lideri ai PDL.
Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că ALDE va merge către un Guvern de coaliţie cu PSD şi că respinge colaborarea cu dreapta, precizând că i s-a propus să preia conducerea PNL.
”Mi s-a propus să preiau conducere PNL. Privesc cu mâhnire la ce se întâmplă şi nu vreau să introduc cuţitul mai adânc în rană, nu vreau să vorbesc în termeni peiorativi despre ce i s-a întâmplat PNL”, a spus Tăriceanu.
5 Comentarii
Foarte nervos nea Mircica semn ca lucrurile nu merg prea bine in paradisul pedelist iar obraznicia cu portarul Vasile de la primarie e un semn ca e groasa rau. Discutia despre portarul de la primaria albaiuleana se poate muta peste noapte la portarul de la o anumita institutie de la Aiud. In privinta saraciei are dreptate, cand te calca hotii si gasesc bani gheata (adica din frigider), in suma de vreo numa’ 200000 iepuroi + un pistol intr-adevar este un om sarac si vorba domniei sale „n-am nici cu ce să trăiesc”.
Sa traiti bineeeeeeeeeeeeeeee!
Aia cu iepuroii mi-a mai povestit-o cineva…interesant…
“Liderul PNL Mircea Hava: Nu i-a promis nimeni lui Tăriceanu președinția partidului. Poate portarul de la noi”
Asta-i culmea nesimţirii şi a impertinenţei, specifice pedeliştilor formaţi la şcoala borfăşariei patronată de basescu. După ce PNL le-a întins o mână, acum se folosesc de ea să se şteargă la cur. Tipic PDL …
Nesimtire marca PDL!
Cu asemenea fond lexical si asemenea bruta educatie, domnul primar al urbei noastre , ar duce rapid PNL-ul la pieire, daca s-ar aseza in fruntea lui. Nici n-am stiut ca fanii limbajului pur campenesc pot fi alesi primari sau, si mai grav, sefi de partide. Saracii de noi…
Comentariile sunt oprite