Președintele Klaus Iohannis urmează să propună viitorul director la SRI, după demisia anunțată de George Maior. În ultimele ore au fost vehiculate mai multe nume, printre care și cel al fostului președinte PNL Alba, Teodor Atanasiu.
Fostul ministru al Apărării din vremea guvernului Tăriceanu a intrat în cărți, în ultima perioadă, pentru mai multe funcții de conducere. El a fost propunerea PNL, înainte de ruperea USL, pentru a prelua portofoliul Economiei fiind, totodată, favorit în fața lui Ludovic Orban pentru șefia PNL.
Alte nume vehiculate pentru a prelua conducerea SRI sunt: Vasile Blaga şi Mihai Răzvan Ungureanu, George Scutaru, Gabriel Oprea, Ioan Rus, Georgian Pop și Eduard Hellvig.
George Maior, directorul SRI, şi-a dat demisia, marţi, la o săptămână după ce a criticat dur decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţional proiectul legii securităţii cibernetice. Prim-adjunctul directorului SRI, generalul Florian Mihai Coldea, va asigura conducerea interimară a Serviciului.
Șeful SRI este propus de președinte și numit de Parlament.
6 Comentarii
Asta mai lipseste! FONFANILA sef la SRI
sri-ul primeste prosti si incompetenti?
Daca ajunge acest domn la SRI..atunci putem emigra toti in Congo. Chiar nu exista nimeni altcineva care sa poata fi pus sef la SRI? Chiar asa o natie de nimic suntem incit tot aceleasi si aceleasi personaje sa fie puse sefi? Nu este nimeni specializat in acest domeniu sau..apolitic sau…o alta persoana decit acesti indivizi de care ne-am saturat? Inseamna ca, facem scoala degeaba, avem specialisti care nu sunt bagati in seama si atunci..mai bine plecam din aceasta tara care este de risul curcilor !
Atanasiu este foarte bun sef la SRI pentru ca meseriasii din acest sistem au nevoie de un prost in fata ca dumnealor sa poata conduce tara asta plina de conducatori babalai, asa cum vrea muschii lor.
Ce mai vreti acum stimati cititori „de dreapta” ? Nu va mai convine „Romania lucrului bine facut” ? Ati uitat cine l-a propulsat pe Werner la sefia PNL ? Nu uitati ca presedintele ii este dator acestui „ministru netot” !
Asta-i la fel ca Babinski, cum apare cate un post bine platit hop si el. Noroc ca mai sunt oameni care si gandesc!
Comentariile sunt oprite