Ştirea zilei

Liberalul Mihai Nicușor va fi eliberat din arest. Tribunalul București a dispus măsura controlului judiciar

Ioana Oprean

Publicat

în

Mihai Nicușor, director comercial în cadrul C.N. ROMARM S.A., va fi eliberat astăzi din arest, după ce Tribunalul București a decis instituirea măsurii controlului judiciar. Dacă contestația procurorilor DNA la această decizie nu va avea câștig de cauză, la instanța superioară, liberalul din Cugir va fi cercetat în continuare în stare de libertate.

mihai nicusorNicușor a fost reținut ieri, 8 martie, de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind acuzat de  săvârşirea infracţiunilor de:instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la cumpărare de influență în legătură cu o licitaţie organizată la Fabrica de Arme Cugir.
Potrivit DNA, „la instigarea inculpatului Mihai Nicușor-Mircea, în calitate de director comercial în cadrul C.N. ROMARM S.A., aflat în relații de amiciție cu inculpata Mariș Claudia Aura, membrii echipei de control au întocmit un raport care a avut ca urmare demiterea directorului general.”

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Mihai Nicușor ocupă funcția de director comercial al ROMARM din 2013. Este de asemenea administrator special la Uzina Mecanică Cugir, membru în consiliul de administraţie la Cuprumin Abrud și consilier județean în CJ Alba.

TB

CITEȘTE ȘI: PNL-istul Mihai Nicușor reținut de DNA pentru afaceri ”necurate” la Fabrica de Arme Cugir


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult