Liberalii încep schimbările la conducerile fabricilor de armament şi muniţie din Cugir
Liberalii încep schimbările la conducerile fabricilor de armament şi muniţie din Cugir
La o lună de la preluarea guvernării de către PNL, liberalii din Cugir au început demersurile pentru schimbarea conducerilor la cele două societăți de armament și muniție, funcții ocupate până în prezent de oameni cu carnet de membru PSD.
Din surse liberale, am aflat că va fi certă numirea în funcția de director general la Fabrica de Arme a inginerului Grațian Duma, liberal cu state vechi în partid, care a ocupat timp de mai mulți ani funcția de director de Producție, iar actualmente este inginer șef Cercetare – Proiectare. Acesta îi va lua locul PSD-istului Gheorghe Sava, al cărui mandat de manager general a expirat deja, la 1 decembrie a.c. Tot din surse aparținând PNL am fost informați că la Societatea Uzina Mecanică se pregătește schimbarea directorului general Mircea Trifan cu un alt liberal de calibru, și anume ing.Cristian Simu – șef serviciu Proiectare la amintita societate de muniție și armament.
Urmează ca imediat după instalarea directorilor generali să se treacă la înlocuiri tot cu liberali, în eșaloanele aflate în subordinea directorilor generali, adică director general adjunct, director producție, director comercial, inginer șef calitate ș.a.
Nu vor scăpa de tăvălugul schimbărilor nici administratorii speciali ai fabricilor (cei mai bine remunerați: 90% din salariul managerului general) și nici membrii consiliilor de administrație, puși pe funcții de către PSD, tot pe criterii de partid. Având în vedere că până pe 15 decembrie urmează să fie definitivate echipele de conducere la cele două fabrici, vom reveni cu precizări. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]