Legea risipei alimentare promulgată de Iohannis. Amenzi de până la 20.000 lei pentru magazinele și restaurantele care nu o respectă
Legea risipei alimentare promulgată de Iohannis. Amenzi de până la 20.000 lei pentru magazinele și restaurantele care nu o respectă
Legea risipei alimentare promulgate de către președintele Klaus Iohannis, prevede obligativitatea magazinelelor alimentare, restaurantelor și cantinelor de a vinde mai ieftin alimentele înainte de data expirării. Alimentele care nu mai pot fi comercializate se vor dona, iar cele care nu mai pot fi destinate consumului uman, vor fi direcționate către adăposturile de animale.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia magazinele alimentare sunt obligate să vândă cu preţ redus produsele aflate aproape de expirarea termenului de valabilitate şi să doneze alimentele pe care nu le mai comercializează.
Citește și: REGULI noi pentru proprietari și chiriași: Promovarea locuințelor pe platformele de închiriere, numai după obținerea unui certificat din partea autorităților locale. Modificări și la ANL-uri
Astfel, consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării. Amenda pentru nerespectare e de până la 20.000 de lei.
Dacă alimentele nu mai pot fi destinate consumului uman, acestea trebuie direcţionate către adăposturile de animale, iar în final ele pot deveni compost sau biogaz.
Sunt vizate și restaurantele și cantinele
Noua lege modifică și completează Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare și vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România.
„Sunt prevăzute măsuri pentru magazine, restaurante, cantine, autorităţi, de reducere a risipei alimentare, cel puţin două măsuri implementate înainte să ajungă alimentele la groapa de gunoi, printre care să reducă preţul alimentelor înainte de expirare, să doneze alimentele, să le dea pentru a fi folosite pentru mâncarea animalelor, să fie folosite la compost etc.
Amenzi uriașe pentru nerespectarea legii
ONG-urile vor putea prelua mai uşor alimentele greu perisabile. Va exista o platformă digitală creată de Ministerul Agriculturii unde operatorii economici vor raporta date cu privire la risipa alimentară”, a precizat deputata USR Diana Buzoianu, coiniţiatoare a proiectului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
MyCNPP – Aplicație lansată de Casa de Pensii prin care se poate estima pensia și se verifică vechimea de pe telefon. Cum funcționează
MyCNPP – Aplicație lansată de Casa de Pensii prin care se poate estima pensia și se verifică vechimea de pe telefon. Cum funcționează Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat aplicația MyCNPP, prin care pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie și stagiul de cotizare, pot estima pensia viitoare și […]
Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile
Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului
Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]
