Ştirea zilei
Legea pensiilor este constituţională
Judecătorii Curţii Constituţionale au decis ieri, cu unanimitate de voturi, că Legea pensiilor este constituţională şi că ea poate merge la promulgare la preşedintele Traian Băsescu. Curtea a respins sesizarea de neconstituţionalitate depusă de Opoziţie la adresa Legii pensiilor. Judecătorii susţin că obiecţiile PSD la Legea pensiilor, legate de o presupusă discriminare între bărbaţi şi femei nu are temei. În sesizarea depusă la Curte, liberalii contestă pe fond Legea pensiilor, susţinând că încalcă principiul neretroactivităţii şi discriminează femeile, care vor avea o pensie mai mică decât cea a bărbaţilor, ca urmare a necompensării stagiului de cotizare. La rândul lor, parlamentarii PSD, care au atacat pe 10 decembrie aceeaşi lege, arată în contestaţia depusă că ar fi fost încălcată procedura în care s-a votat cererea de reexaminare a şefului statului şi că nu a fost supusă la vot cererea de reexaminare în sine, ci un raport cu amendamente al comisiei de fond. Al doilea argument invocat de social-democraţi priveşte discriminarea de gen între femei şi bărbaţi, în ceea ce priveşte calcularea pensiei. Femeile sunt dezavantajate în calculul pensiei pentru că tabelele-anexă la Legea pensiilor instituie o diferenţă pentru acelaşi stadiu de cotizare, respectiv femeile ar obţine o pensie mai mică decât bărbaţii, în condiţiile în care au muncit aceeaşi perioadă de timp. Camera Deputaţilor a admis, în 7 decembrie, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a Legii pensiilor, stabilind vârsta de pensionare la 63 ani pentru femei şi 65 ani pentru bărbaţi. (A.D.T.)

Ştirea zilei
FOTO VIDEO| O carieră pe tocuri, între note muzicale: Georgiana, tânăra din Alba care își încântă publicul la evenimente, împreună cu trupa sa
O carieră pe tocuri, între note muzicale: Georgiana, tânăra din Alba care își încântă publicul la evenimente, împreună cu trupa sa
Georgiana Petrescu, o tânără de 24 de ani din Petrești, județul Alba, ne arată cum poți transforma o pasiune frumoasă, cum ar fi cântatul, într-o carieră plină de satisfacții personale și momente memorabile.
Într-un interviu acordat Ziarului Unirea, tânăra artistă a dezvăluit care au fost începuturile sale în lumea artei, precum și parcursul său până în acest moment, ca și cântăreț la diverse evenimente.
Georgiana, spune-ne care a fost primul tău contact cu lumea muzicii.
Totul a început ca o joacă de copil, mai ales luând în considerare faptul că primul meu contact cu muzica a fost la vârsta de 8 ani. La Sebeș s-a organizat un festival concurs destinat copiilor și tinerilor pe data de 1 iunie iar domnul învățător m-a înscris la preselecție, eu urmând studiile la școala din Petrești. I-am spus mamei că o sa particip însă nu m-a luat în seama și uite așa am ajuns în ziua concursului să o sun pe mama de la casa de cultura să îmi facă rost de costum popular deoarece în aceea după-masă urma sa am primul meu contact cu scena.
Merită precizat faptul că eu nu aveam nicio pregătire muzicală si știam două melodii de muzică populară și cu toate acestea am reușit să mă calific pentru concurs. În urma concursului părinții au conștientizat că am o înclinație puternică spre muzica, așadar mi-am început cu pași mărunți cariera.
Ce anume te-a îndrumat înspre o cariera muzicala?
Cu siguranță pasiunea pentru muzică! De mic copil am iubit muzica și dansul și am fost mereu sufletul petrecerilor. Fără niciun dubiu pot afirma că fiecare individ este menit pentru anumite domenii, iar pentru mine fără echivoc a fost muzica!
Ai avut nevoie să mergi la cursuri de canto înainte sa începi sa cânți profesionist?
Da, bineînțeles, orele de canto m-au ajutat să cânt profesionist. După cum am povestit anterior la vârsta de 8 ani am luat contact cu scena și după 2-3 luni am început studiile muzicale la clasa doamnei profesoare Adina Hada, pe care o stimez și căreia doresc să îi mulțumesc pentru aportul pe care l-a avut asupra carierea mele muzicale. După 3 ani petrecuți în cadrul Ansamblului Lucian Blaga de la Sebeș am decis să urmez cursurile Școlii populare de arte din Alba Iulia la clasa de canto popular a doamnei profesoare Leontina Fărcaș făcând parte din ansamblul Augustin Bena. Această perioadă din viața mea a fost extrem de frumoasă, doamna profesoară Leontina Fărcaș a fost ca o mamă pentru noi toți, mugurii de tezaur și ne-a susținut în cariera noastră și încă ne iubește și ne susține necondiționat. Cu această ocazie vreau să îi mulțumesc și să îi transmit toată prețuirea mea, știe că are un loc special în sufletul meu.
Foarte multe persoane și-au adus un aport important asupra carierei mele și am evoluat ușor și cu siguranță este loc de evoluție constant.
Spune-mi câteva ceva despre trupa ta. Cum ai descrie tinerii alături de care cânți la fiecare evenimente?
Sunt onorată să fac parte dintr-o trupă excepțională, DEVIS MUSIC, oameni talentați si prieteni adevărați. Poate suna ca un clișeu însă chiar îi consider ca o a doua familie. Trebuie să spun câteva cuvinte despre fiecare în parte așadar: Cătălin Hașa este colegul meu drag care vă încântă cu vocea lui de excepție, Ionuț Trif este cu siguranță printre cei mai buni saxofoniști din județul Alba, dar poate sunt subiectivă luând în considerare că urmează să-mi devină soț, Liviu Posteiu este omul ”din spate” care duce greul formației, la clapă, un om talentat și ambițios pe care ne putem baza indiferent de situație iar Marius Stoica este maestru în acordeon și ne transmite mereu energia lui pozitivă.
Cu bune și rele ei îmi sunt alături la bine și rău și împreună cu ei reușim să aducem bucurie la evenimentele frumoase din viața oamenilor.
Care sunt cele mai plăcute aspecte la cariera de cântăreț?
Cariera în sine este extraordinară dar pot afirma cu tărie că nu este pentru oricine. Eu iubesc oamenii, iubesc să comunic să interacționez cu ei și bineînțeles să le cânt. Mă încarc pozitiv la fiecare eveniment atunci când îi văd că se distrează și se simt bine în preajma noastră așadar nu simt că muncesc. Mă distrez mereu la fiecare eveniment la care particip și cred că acesta este cel mai plăcut aspect. Muzica este o binecuvântare și sunt extrem de fericită că îmi pot expune întregul suflet pentru toți cei care îmi ascultă cântecele mele sau care mă ascultă cântând la evenimente.
Ai vreo amintire memorabila la vreun eveniment la care ai cântat?
Consider că toate evenimentele au ceva special și atmosfera diferă în funcție de oameni și de cum știu să se petreacă alături de noi. Memorabil pot spune că este momentul în care la finalul evenimentului, mirii sau sărbătoriții ne privesc în ochi și ne mulțumesc din suflet pentru seara minunată de care au avut parte. Pentru mine cel mai important lucru este să știu că oamenii sunt mulțumiți și mai mult decât atât, că le-am întrecut așteptările.
Povesteste-mi cate ceva si despre muzica pe care o produci si o lansezi pe youtube, cum ar fi cea mai noua piesa a ta.
Iubesc muzica indiferent de gen și ritm. Deși cariera mea a pornit pe drumul cântecului popular și a folclorului autentic pe care îl respect și îl cânt cu drag de fiecare dată când am ocazia, am ajuns la concluzia că în zilele noastre trebuie să te adaptezi, ca artist, la oamenii pentru care prestezi serviciile muzicale. Prin urmare am început să cânt la evenimente muzică ușoară și de petrecere pentru a reuși să mulțumesc o vastă categorie de ascultători. De asemenea în ceea ce privește piesele proprii, am reușit în ultimii doi ani să aduc noutăți muzicale atât pentru iubitorii de folclor cât și pentru cei care agreează mai degrabă muzica de petrecere.
Ultimul meu cântec, „Inima plină de dor” este total diferit față de cântecele cu care mi-am obișnuit publicul însă îmi este extrem de drag și cu siguranță vor urma numeroase proiecte în care să cuprind toate genurile muzicale.
Ce anume te-ai imagina făcând în următorii zece ani? Muzica ți-ar ocupa același loc în inimă?
Cu siguranță muzica nu o sa lipsească din viața mea nici peste 10 ani și nici peste 30. Îmi doresc din suflet să reușesc să ajung la sufletele multor oameni și să îmi continui drumul frumos pe care am pornit să evoluez în fiecare zi și cel mai important să fiu fericită alături de familie.
Te ocupi exclusiv de cântat sau mai ai un loc de munca pe lângă această pasiune?
Sunt absolventă a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, prin urmare meseria mea de baza este economist cu specializare în management. Am dorit să văd cum este în câmpul muncii și am fost angajată în domeniul meu însă acum îmi doresc extrem de mult să îmi continui studiile și să urmez Școala Doctorală în cadrul aceleiași universități. Mereu am considerat că este extrem de important pentru un artist să aibă oportunitatea să se reprofileze dacă este necesar deoarece domeniul muzical nu prezintă o certitudine extrem de mare și după cum ne-a arătat și pandemia, totul se poate termina într-o clipă.
Este începutul greu in cariera de muzician? Cât timp ti-a luat pana ai devenit cunoscuta printre ceilalți artiști din zona noastră?
Într-o carieră muzicală este greu începutul și extrem de greu să te menții și să rămâi în mintea și sufletele oamenilor. Nu pot spune nici astăzi cu certitudine că sunt cunoscută dar cu siguranță cariera mea a înflorit și evoluez de la an la an. În județul Alba sunt o sumedenie de oameni talentați, soliști vocali și instrumentiști și este dificil să te faci remarcat și să îți fidelizezi publicul însă eu consider că mă aflu pe drumul cel bun.
Ştirea zilei
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră, în perioada 21 – 22 mai 2022
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră, în perioada 21 – 22 mai 2022
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 21 – 22 mai 2022. Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu atenție și în limitele vitezei legale, dacă este neaparat nevoie să o facă, dacă nu, sunt rugați să respecte restricțiile de circulație impuse de autorități.
Amplasarea radarelor în perioada 21 – 22 mai 2022
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 – Săliştea – Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac
Ştirea zilei
Operațiunea „Transilvania”: Rețea de peste 50 de tâlhari români anihilată de DIICOT, carabinieri și Europol. Cum erau „agățate” victimele
Operațiunea „Transilvania”: Rețea de peste 50 de tâlhari români anihilată de DIICOT, carabinieri și Europol. Cum erau „agățate” victimele
Presa italiană scrie despre rețeaua de tâlhari români dată în vileag vineri de către DIICOT: femeile din grupare amețeau bătrâni cu doze masive de Valium pentru ca apoi să-i jefuiască. Un fost pilot a făcut două atacuri de cord după doza de Valium primită din partea româncelor.
Operațiunea, coordonată de Parchetul din Locri și denumită „Transilvania”, a scos la iveală o grupare infracțională cu o structură piramidală și două baze active între România și Italia, potrivit Rai News.
În prezent, există 59 de suspecți și au fost identificate 15 victime
Ancheta carabinierilor, desfășurată în colaborare cu Europol, a pornit de la plângerea, în 2018, a unui bărbat în vârstă care a fost înșelat de o româncă. Femeia l-a determinat să-i dea 20.000 de euro, pe care i-a transferat apoi în România. Femeia se prefăcuse că este îndrăgostită de el pentru a-i câștiga încrederea și a putea astfel să obțină banii.
Carabinierii au început alte investigații care au scos la iveală o grupare criminală formată în întregime din cetățeni români și în care fiecare suspect avea o sarcină bine definită, iar la conducerea grupării se afla un cuplu.
Se presupune că gruparea se folosea de tinere care își alegeau cu grijă potențialele victime, în principal bărbați în vârstă de 70-90 de ani, de la care obțineau apoi sume mari de bani.
Banii, care ajungeau până la 1.000 de euro pentru fiecare „cadou”, erau fie dați de victimă direct în mâinile escrocului, fie transferați către conducerea de vârf a bandei din România.
Victima era „agățată” pe stradă sub pretextul vânzării de brichete și batiste
Urma faza de „racolare”, în care tinerele, profitând de singurătatea și vulnerabilitatea victimelor, se declarau îndrăgostite. Apoi, spuneau că au nevoie de bani, invocând, în cele mai multe cazuri, probleme de sănătate fictive ale lor sau ale membrilor familiei lor care locuiau, în special, în spațiul european.
Amenințările erau, de asemenea, la ordinea zilei, iar în unele cazuri s-au transformat în extorcare de fonduri atunci când victima, realizând ce se întâmpla, nu mai plătea niciun ban. În acel moment, victima era intimidată cu dezvăluirea relației clandestine partenerilor de viață.
Lipsa de scrupule a membrilor organizației a fost confirmată de un episod din decembrie 2018, când carabinierii din San Luca au arestat două femei, care au fost ulterior condamnate și sunt încă în închisoare.
Acestea au jefuit casa unui bărbat de 77 de ani, care fusese anterior pilot de circuit, nu înainte de a-i administra o doză aproape letală de valium, ceea ce i-a provocat bărbatului două atacuri de cord în zilele care au urmat evenimentului.
În alte două rânduri, în decembrie 2018 și aprilie 2021, carabinierii au arestat în flagrant delict două femei în momentul în care încasau banii de șantaj în urma răzvrătirii victimelor lor, care au fost obligate să plătească noi sume pentru ca relația să nu fie dezvăluită familiilor lor.
Suspecții se întorceau periodic în România pentru a-și redefini strategiile operaționale și pentru a împărți veniturile obținute din comportamentul lor ilegal.
sursa: dcnews.ro
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2022. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 23 de ore
Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia 1-1 (1-0) | Zi neagră! “Alb-negrii” au retrogradat în Liga a 4-a!
-
Actualitateacum 21 de ore
Variola maimuței: Organizaţia Mondială a Sănătăţii se reuneşte într-o întâlnire de urgenţă pe tema noului focar izbucnit în Europa
-
Sportacum 19 ore
FOTO: Cosmin Ionaș-Rădoi, gol în Liga a 4-a la nici 16 ani, pentru Viitorul Vama Seacă
-
Actualitateacum 23 de ore
Ucraina a primit o nouă tranșă de bani din partea Comisiei Europene. A primit 600 de milioane de euro pentru asistență umanitară și apărare
-
Actualitateacum 7 ore
FOTO| Senatorul PSD Călin Matieș a pus o imagine înrămată cu Avram Iancu, la baza statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, de Ziua Unităţii Reformate Maghiare
-
Actualitateacum 5 ore
VIDEO| Senatorul Matieș, către președintele Ungariei, la Alba Iulia: „Transilvania va fi mereu românească”
-
Actualitateacum 23 de ore
Echipamente militare în valoare de 100.000 de euro au fost furate din depozitele Armatei Republicii Moldova. Ministerul Apărării colaborează cu anchetatorii
-
Actualitateacum 22 de ore
Cum va fi VREMEA în weekend: Meteorologii anunță vreme cu mult soare, dar și șanse de averse în anumite zone ale țării
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
UPDATE FOTO| INCENDIU în Sebeș: Acoperișul unei case, CUPRINS de flăcări. Intervin pompierii cu patru autospeciale
-
Actualitateacum 21 de ore
Vești proaste pentru români, din partea BNR: Inflația va crește la 14.2 luna viitoare și va atinge un nou record până la sfârșitul anului