Rămâi conectat

Curier Județean

Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”: Volumul „Gânduri de pandemie” s-a născut din dorința părintelui Maxim de a fi alături de cei de acasă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vă invită miercuri, 16 iunie 2021, la lansarea cărții „Gânduri de pandemie”, autor, ieromonah Maxim Morariu. Lansarea cărții va avea loc online, pe pagina de Facebook a bibliotecii, începând cu ora 17:00.

Volumul „Gânduri de pandemie” s-a născut din dorința părintelui Maxim de a fi cumva alături de cei de acasă și de dragii săi, credincioșii năsăudeni și bistrițeni, cărora, din Italia, țara în care se afla la studii când a început pandemia Covid 19, s-a gândit să le trimită câte un gând de încurajare și de speranță.

„Am gândit aceste scurte texte ca pe niște meditații ce prezintă pericopa evanghelică duminicală într-un mod detașat de anumite tare oratorice devenite aproape omniprezente în discursul omiletic, și-n același timp ca pe niște texte ce privesc prin ochii omului care străbate pandemia mesajul peren și mereu actual al Scripturii. În același timp am strecurat, unde s-a putut, elemente autobiografice, gânduri și trăiri sincere”, transmite autorul în cuvântul cu care se deschide volumul.

Ieromonahul Maxim Morariu este doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca și doctorand al Universității Pontificale Angelicum din Roma. Este dublu licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă și al Facultății de Istorie și Filosofie, prima absolvind-o ca șef de promoție. A absolvit masteratul în cadrul celor două facultăți dar și la Institutul Ecumenic din Bossey (afiliat Facultății al Universității din Geneva). De asemenea a studiat la Graz, Belgrad și Kosice. A publicat, editat, coordonat sau tradus 27 de volume și peste 300 de studii și articole, publicate în reviste și volume de specialitate din țară și străinătate. A participat cu comunicări la peste 120 de conferințe, congrese și simpozioane, în țară și în străinătate. Maxim Morariu este membru în colegiul editorial sau științific la 10 reviste științifice (2 indexate Web of Science), cercetător asociat al Universității din Pretoria, Africa de Sud, secretarul Centrului de Studii Teologice al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” din Cluj-Napoca. În paralel cu activitatea științifică este realizator de emisiuni la Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița). Pentru activitatea desfășurată a fost recompensat de-a lungul timpului cu mai multe premii și distincții, printre care Premiul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” și titlul de Cetățean de Onoare al localității sale natale, Salva, din județul Bistrița-Năsăud.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]

Citește mai mult

Curier Județean

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea