Politică Administrație

La finalul lunii septembrie, rata absorbției fondurilor europene a ajuns la aproape 57%

Ioana Oprean

Publicat

în

La finalul lunii septembrie, rata absorbției fondurilor europene a ajuns la 56,99%, pe cadrul financiar 2007-2013, se arată într-o statistică publicată pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Petrecerea Divorțaților

În ceea ce privește suma rambursată, aceasta se ridică la 10,05 miliarde euro, reprezentând 52,74% din totalul alocării. Pe Programul Operațional Regional absorbția a fost de 62,99%, pe Programul Operațional Sectorial Mediu — 52,25%, pe Transport — 55,45%, pe Creșterea Competitivității Economice — 73,03%, pe Dezvoltarea Resurselor Umane — 68,87%, pe Dezvoltarea Capacității Administrative — 82,25%, iar pe Asistență Tehnică — 62,99%.

Pe 1 octombrie, ministrul de resort, Marius Nica, a declarat că România va încheia exercițiul financiar 2007-2013 cu o absorbție a fondurilor europene de 70%.

„România termină acest exercițiu financiar, din estimările pe care le avem de la beneficiari, cu o absorbție de 70%. Ceea ce s-a omis întotdeauna este că România a fost la primul exercițiu financiar de acest gen. Ne place să ne comparăm cu Polonia. Este OK. Dar haideți să luăm raporturile Poloniei din perioada anterioară să vedem că a avut un nivel al absorbției în jur de 60%. Haideți să luăm de la celelalte țări europene care aflate la primul exercițiu au înregistrat o absorbție similară cu aceea pe care o să o înregistrăm noi. Nu consider a fi un rezultat rușinos”, a spus Marius Nica.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult