La 30 de ani de la REVOLUȚIE, un fost turnător al SECURITĂȚII își ridică lunar indemnizația de ”revoluționar” și este premiat de autorități
La 30 de ani de la REVOLUȚIE, un fost turnător al SECURITĂȚII își ridică lunar indemnizația de ”revoluționar” și este premiat de autorități
Au trecut 3 decenii de la cel mai marcant eveniment din istoria noastră recentă, Revoluţia din decembrie 1989. Au trecut 30 de ani de când românii și-au câștigat libertatea, ieșind în stradă și luptând împotriva comunismului.
Din păcate însă, resturile regimului totalitar încă se mai resimt, având încă oameni inflitrați puternic în viața politică din România. Mulți dintre ei sunt judecați pentru că figurează pe lista colaboratorilor cu Securitatea, dar cu toate acestea, ironic, primesc şi indemnizaţie de revoluţionar.
Consilierul local Mircea Trifu, prezent în primele rânduri ale revoluționarilor, după cum se poate observa în poză, a postat pe contul său de facebook un mesaj de nemulțumire, fiind ignorat de autoritățile locale, pentru meritele sale, în detrimentul altor „revoluționari”, foști colaboratori ai Securității.
„Oare cum se simte un fost „turnător” al securității comuniste când își ridică lunar îndemnizația de ” revoluționar” dar mai ales când primește o diplomă de recunoaștere din partea autorităților??
M-am convins astăzi, la 30 de ani de atunci, că și în anii 80′ și acum, un dictator este creat, în fapt, de cercul de putere din jurul lui cu scopul de a-și proteja privilegiile…
Am asistat astăzi la o nouă demonstrație a conducerii pedeliste despre cum poate fi exploatat politic, cu cinism, orice fenomen, chiar și acesta, în urma căruia niște oameni și-au pierdut viața…” a fost mesajul lui Mircea Trifu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 IULIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 IULIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 6 iulie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]