Ştirea zilei
Jurnalistul ziarului „Unirea”, Ioan Hănţulescu va merge din nou la puşcărie
Jurnalistul ziarului „Unirea”, Ioan Hănţulescu va fi închis timp de 5 zile în Penitenciarul de maximă siguranţă din Aiud alături de criminali, tâlhari, proxeneţi, traficanţi sau alte persoane care sunt certate cu legea penală, fie că au săvârşit fapte din culpă, praeterintenţie, intenţie indirectă sau directă. Cu toate că nu a săvârşit o faptă care să-l priveze de libertate, Ioan Hănţulescu merge pentru a participa la cea de-a doua ediţie a proiectului „Liter-Art”, proiect realizat în parteneriat de Fundaţia Inter-Art Aiud, şi Serviciul de educaţie şi asistenţă psihosocială din cadrul penitenciarului, la care s-au raliat Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” şi Centrul Cultural „Augustin Bena” din Alba Iulia.
În perioada sus menţionată cititorii ediţiei tipărite a ziarului „Unirea” vor afla lucruri şi fapte reale din viaţa de după gratii, într-un loc în care guvernează atât legile „interne” cât şi regulamentul scris al penitenciarului. Dacă vrei să afli care este atmosfera într-un regim închis, care sunt legile reale dintr-o închisoare de maximă siguranţă, care sunt liderii informali care „conduc” ostilităţile sau ce pericol te pândeşte dacă vei călca pe „bec”, nu rata ediţiile tipărite ale ziarului „Unirea” din săptămâna de după alegeri.
Aceasta este ediţia a III-a a Simpozionului de Creaţie Literară şi Ilustraţie de carte INTER-ART, o manifestare de creaţie literară şi ilustraţie de carte. Proiectul a reprezentat o premieră naţională în 2012 în ce priveşte organizarea unui eveniment complex de creaţie literară care se va desfăşura şi în acest an pe o perioadă de mai multe zile, cu un program bine stabilit. Timp de o săptămână persoanele selectate vor crea in spaţii special amenajate din interiorul Penitenciarului Aiud pe domenii proprii de creaţie literară: poezie, proză, eseuri, schiţe etc. Pe lângă programul creativ, zilnic vor avea loc dezbateri, mese rotunde, recitaluri de muzică, recitare de versuri, happeninguri artistice. Mai multe întâlniri vor fi destinate graficienilor participanţi în proiect, care vor executa diferite tehnici de grafică – ilustraţie de carte. Fundaţia Inter-Art va asigura materialele necesare creaţiei artistice. Ca rezultat direct al primei ediţii s-a publicat un volum cu selecţii din creaţiile literare produse în timpul simpozionului iar volumul celei de-a doua ediţii este sub tipar. Şi în acest an un juriu mixt ales de organizatori va evalua creaţiile şi va propune cele mai reuşite spre publicare. Lucrările de grafică create în timpul simpozionului vor asigura ilustraţia de carte a volumului. Evenimentul marchează încă un pas foarte important în cadrul programului de parteneriat între Penitenciarul Aiud si Fundaţia Inter-Art privind organizarea de proiecte cultural-artistice cu scopul de a susţine persoane private de libertate cu abilităţi în domenii creative, respectiv interacţiunea acestor persoane cu societatea civilă. Simpozionul “Liter-Art” a reprezentat o premieră importantă după ce in anul 2008 tot acest parteneriat a realizat o altă premieră de prestigiu – Tabăra Internaţională de Artă Plastică “Prison Art”, proiect în care 10 artişti din 7 ţări au creat timp de 2 săptămâni in interiorul Penitenciarului Aiud alături de 7 persoane private de libertate.
Având în vedere participarea deosebită din anul precedent, Ioan Hănţulescu a fost invitat şi la ediţia de anul acesta.

Ştirea zilei
SUBIECTE și BAREME la Matematică și Istorie, la Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă
SUBIECTE și BAREME la Matematică și Istorie, la Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă
Miercuri, 17 august, este programată proba obligatorie a profilului, la Matematică sau Istorie, în cadrul examenului de Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă, pentru absolvenții de liceu.
Vezi AICI varianta pentru Istorie
Vezi AICI baremul pentru Istorie
Vezi AICI varianta pentru Matematică – Mate-info
Vezi AICI baremul pentru Matematică – Mate-info
Vezi AICI varianta pentru Matematică – Tehnologic
Vezi AICI baremul pentru Matematică – Tehnologic
Pentru examenul de BAC 2022 se aplică prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat – 2011, conform Ministerului Educației.
Timpul destinat pentru elaborarea unei lucrări scrise este de 3 ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.
La probele scrise, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor folosesc numai creion negru. La disciplinele “Matematică” și “Geografie”, elevii pot să utilizeze instrumente de desen, după cum este menționat în metodologie.
Le este interzis candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, potrivit ordinului de ministru 5.151/2021. Ei au obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
De asemenea, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, potrivit ordinului 5151/2021.
Nu este permisă folosirea, în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se folosește numai hârtia distribuită candidaților de către asistenți.
Cei care încalcă regulile de mai sus vor fi eliminați din examen și nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat, fără a se lua în calcul sesiunea specială, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu.
După ce s-au terminat cele 3 ore, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei candidați rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
Cei care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidații primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfășurării probelor scrise.
Cum corectez o greșeală
Elevii care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală, conform metodologiei. În cazul în care unii candidați, din diferite motive, doresc să-și transcrie lucrarea, fără să depășească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de către asistenți în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite inițial se anulează pe loc de către asistenți, menționându-se pe ele “Anulat”, se semnează de către asistenți și se păstrează în condițiile stabilite pentru lucrările scrise.
Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii în prima sesiune a examenului de bacalaureat 2022 pot fi consultate aici.
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2022
- 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
- 19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Ştirea zilei
Clipe de coșmar pentru o femeie din Alba după ce soțul i-a spart ușa și a plecat cu copilul de 5 ani. Ce măsuri au luat polițiștii
Clipe de coșmar pentru o femeie din Alba după ce soțul i-a spart ușa și a plecat cu copilul de 5 ani. Ce măsuri au luat polițiștii
La data 16 august 2022, polițiștii din Aiud au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, din Aiud, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, violarea de domiciliu și nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție.
În după amiaza zilei de 16 august, acesta ar fi spart ușa apartamentului în care locuiește soția sa și l-ar fi luat pe fiul lor, în vârstă de 5 ani.
Bărbatul a încălcat prevederile ordinului de protecție emis împotriva sa de Judecătoria Aiud, prin care i-au fost impuse măsurile restrictive de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de soția sa și de reședința acesteia.
Incidentul a fost semnalat, prin 112, iar, în scurt timp, polițiștii au reușit să-l identifice, împreună cu minorul, într-un parc din municipiul Aiud.
Din primele cercetări, a rezultat că minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni.
În cursul zilei de azi, 17 august, bărbatul va fi prezentat parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Ştirea zilei
17 august 2022, COVID-19 în Alba. 33 de noi infectări și un deces, în ultimele 24 de ore, în județ
17 august 2022, COVID-19 în Alba. 33 de noi infectări și un deces, în ultimele 24 de ore, în județ
La nivelul județului Alba, miercuri, 17 august 2022, s-au înregistrat 33 de noi infectări cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba. Raportul prezintă și incidența actualizată și cazurile active de coronavirus pe localități.
Citește și situația cazurilor din Alba, de marți, 16 august 2022, COVID-19 în Alba. 46 de noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, a fost înregistrat un deces în rândul persoanelor bolnave de COVID-19, fiind vorba despre o femeie de 68 de ani, din Sântimbru, vaccinată și cu comorbidități.
Luni, în județul Alba au fost prelucrate în total 444 teste, 82 PCR, 362 teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 486415 mai exact, 362159 de teste PCR și 124256 de teste rapide.
Localitățile din care provin cazurile:
ALBA IULIA – 9
ABRUD – 1
AIUD – 1
BLAJ – 4
CUGIR – 1
SEBES – 3
BUCERDEA GRANOASA – 1
CISTEIU DE MURES – 1
JIDVEI – 2
MIRASLAU – 2
PIANU – 1
Cazuri de reinfectare:
AIUD – 1
BLAJ – 2
DAIA ROMANA – 2
MIRASLAU – 1
UNIREA – 1
Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR din județul Alba:
Localitate | Populatie | Incidenta | Cazuri active |
MUNICIPIUL BLAJ | 20620 | 7.9 | 163 |
VALEA LUNGĂ | 3114 | 7.71 | 24 |
MUNICIPIUL ALBA IULIA | 76866 | 7.19 | 553 |
CRICĂU | 1956 | 6.13 | 12 |
CRĂCIUNELU DE JOS | 2135 | 6.09 | 13 |
RÂMEŢ | 499 | 6.01 | 3 |
ŞONA | 4361 | 5.96 | 26 |
ÎNTREGALDE | 548 | 5.47 | 3 |
RIMETEA | 979 | 5.11 | 5 |
MUNICIPIUL AIUD | 25045 | 4.91 | 123 |
MIHALŢ | 3233 | 4.64 | 15 |
ORAŞ CUGIR | 25310 | 4.54 | 115 |
BUCERDEA GRÂNOASĂ | 2262 | 4.42 | 10 |
ALMAŞU MARE | 1187 | 4.21 | 5 |
ROŞIA MONTANĂ | 2680 | 4.1 | 11 |
CUT | 1259 | 3.97 | 5 |
RĂDEŞTI | 1262 | 3.96 | 5 |
ARIEŞENI | 1529 | 3.92 | 6 |
ORAŞ TEIUŞ | 7136 | 3.92 | 28 |
OHABA | 583 | 3.43 | 2 |
MUNICIPIUL SEBEŞ | 32864 | 3.35 | 110 |
ORAŞ OCNA MUREŞ | 13809 | 3.11 | 43 |
SÂNCEL | 2585 | 3.09 | 8 |
SÂNTIMBRU | 3020 | 2.98 | 9 |
ORAŞ ZLATNA | 7775 | 2.96 | 23 |
CIUGUD | 3320 | 2.71 | 9 |
CÂLNIC | 1933 | 2.59 | 5 |
DAIA ROMÂNĂ | 3127 | 2.56 | 8 |
VINŢU DE JOS | 5523 | 2.53 | 14 |
ORAŞ ABRUD | 5152 | 2.52 | 13 |
IGHIU | 7127 | 2.39 | 17 |
ORAŞ CÂMPENI | 7124 | 2.39 | 17 |
ŞPRING | 2547 | 2.36 | 6 |
CETATEA DE BALTĂ | 3061 | 2.29 | 7 |
BLANDIANA | 881 | 2.27 | 2 |
NOŞLAC | 1812 | 2.21 | 4 |
SĂLCIUA | 1366 | 2.2 | 3 |
HOREA | 1900 | 2.11 | 4 |
GALDA DE JOS | 4416 | 2.04 | 9 |
OCOLIŞ | 492 | 2.03 | 1 |
DOŞTAT | 1012 | 1.98 | 2 |
LUNCA MUREŞULUI | 2540 | 1.97 | 5 |
CENADE | 1051 | 1.9 | 2 |
ROŞIA DE SECAŞ | 1582 | 1.9 | 3 |
JIDVEI | 5297 | 1.89 | 10 |
SĂSCIORI | 6476 | 1.85 | 12 |
METEŞ | 2727 | 1.83 | 5 |
CIURULEASA | 1121 | 1.78 | 2 |
HOPÂRTA | 1143 | 1.75 | 2 |
LIVEZILE | 1147 | 1.74 | 2 |
ŞIBOT | 2332 | 1.72 | 4 |
UNIREA | 4819 | 1.66 | 8 |
LOPADEA NOUĂ | 2485 | 1.61 | 4 |
BUCIUM | 1372 | 1.46 | 2 |
LUPŞA | 2824 | 1.42 | 4 |
PIANU | 3581 | 1.4 | 5 |
MOGOŞ | 737 | 1.36 | 1 |
FĂRĂU | 1492 | 1.34 | 2 |
STREMŢ | 2411 | 1.24 | 3 |
POŞAGA | 887 | 1.13 | 1 |
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ | 3726 | 1.07 | 4 |
BERGHIN | 1888 | 1.06 | 2 |
ŞUGAG | 2842 | 1.06 | 3 |
MIRĂSLĂU | 1952 | 1.02 | 2 |
BISTRA | 4499 | 0.89 | 4 |
SĂLIŞTEA | 2341 | 0.85 | 2 |
VADU MOŢILOR | 1262 | 0.79 | 1 |
AVRAM IANCU | 1412 | 0.71 | 1 |
VIDRA | 1503 | 0.67 | 1 |
CERGĂU | 1623 | 0.62 | 1 |
SOHODOL | 1646 | 0.61 | 1 |
ALBAC | 1937 | 0 | 0 |
CERU-BĂCĂINŢI | 228 | 0 | 0 |
GÂRBOVA | 2134 | 0 | 0 |
GÂRDA DE SUS | 1458 | 0 | 0 |
POIANA VADULUI | 1035 | 0 | 0 |
PONOR | 577 | 0 | 0 |
SCĂRIŞOARA | 1483 | 0 | 0 |
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
VIDEO| ACCIDENT rutier MORTAL pe șoseaua Geoagiu – Orăștie: Doi bărbați și-au pierdut viața după ce au intrat cu mașina într-o autoutilitară
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
FOTO| Gest de omenie făcut de un polițist originar din Alba: Și-a oferit geaca unor femei pentru a le feri de ploaie, la Mănăstirea Nicula
-
Sportacum 23 de ore
AFC Unirea 1924 Alba Iulia achită datoriile către Al. Giurgiu și Bicheși, în speranța că scapă de depunctare!
-
Actualitateacum 22 de ore
Modificarea Legii Pensiilor: Ce spune ministrul Muncii despre o nouă formulă de calcul
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
FOTO| Revedere emoționantă după 30 de ani: Cum și-a regăsit un tânăr originar din Alba fratele abandonat, cu ajutorul polițiștilor
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
Cum a dat un samsar de mașini din Alba „țepe” de zeci de mii de euro. Ce au decis magistrații
-
Politică Administrațieacum 22 de ore
Comunicat de presă| PSD Sebeș solicită lucrări de refacere la Parcul Tineretului, nu soluții improvizate și cârpeli!
-
Actualitateacum 23 de ore
Suprafața afectată de secetă, în România, a ajuns la peste 351.000 de hectare. Alba, printre județele afectate