Sport

Juniorii CSU Alba Iulia la Festivalul Internaţional de Şah Lions de la Cluj-Napoca – Iustin Ciorgovean, neînvins

Ioana Oprean

Publicat

în

Aflat la a 6-a ediţie, Festivalul Internaţional de Şah Lions de la Cluj-Napoca, organizat de Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Pegas Cluj-Napoca şi Clubul Lions din Cluj-Napoca, a fost şi în acest an unul dintre cele mai interesante turnee de juniori din România. Fondul de premiere de 6800 lei, la care s-au adăugat numeroase premii materiale, dar calitatea organizării ediţiilor precedente, au atras la start un număr mare de participanţi.

c11 - Alexnadru Simina, Andrei Simina, Tudor Ciuca, Stefan Chirilut (de la stanga la dreapta)O premieră a acestei ediţii a fost organizarea în paralel cu cele trei secţiuni principale ale turneului, pentru juniori sub 18, 10 şi 8 ani, a unor concursuri pentru copii nelegitimaţi, începând de la preşcolari, până la elevi de clasa a VIII-a.

 

Şi în acest an tinerii şahişti albaiulieni s-au aflat printre protagoniştii festivalului, chiar dacă Mihnea Costachi şi George Ileană, juniori deja consacraţi pe plan internaţional, nu au putut participa la turneu, fiind angrenaţi într-o altă competiţie.

În absenţa lor, de câştigarea secţiunii principale, aceea a juniorilor sub 18 ani, s-a ocupat Iustin Ciorgovean (CSU Alba Iulia), care deşi în vârstă de doar 14 ani, a terminat neînvins turneul cu 4 victorii şi 2 remize în cele 6 runde jucate.

Juniorul albaiulian, component al lotului naţional la categoria sa de vârstă, a avut un coeficient Bucholtz superior următorilor doi clasaţi, Briana-Cleopatra, Bălan (CSS Viitorul Cluj-Napoca) şi Robert-Tamas Lazin (LPS Satu Mare), care au realizat de asemenea 5 puncte.

Mai puţin experimentat, celălalt junior albaiulian participant la această secţiune Adrian Tamaş (CMS Alba Iulia) s-a clasat pe locul 13 dintre cei 43 de concurenţi, în timp ce Ilie Arion (CSO Cugir) s-a clasat pe locul 19.

 

Şi mai clară a fost victoria lui Radu Ţâmpea (CSU Alba Iulia) la secţiunea juniori sub 10 ani. Juniorul albaiulian în vârstă de 9 ani s-a impus clar cu 6,5 puncte din 7 partide, devansându-i pe Alexandru Balaban-Voia (ACS Şah Club Vados Arad) 5,5 puncte şi Irisz-Hanna Hejja (CS Sig-Mar Sighetu Marmaţiei) 4,5 puncte. La această secţiune au participat 16 concurenţi.

 

Deşi au început să studieze şahul doar de 3 luni, sub îndrumarea maestrului FIDE Mariuş Ceteraş, copiii albaiulieni prezenţi în turneele pentru juniori nelegitimaţi s-au remarcat şi ei prin evoluţia curajoasă şi rezultatele obţinute. Andrei Simina (6 ani) şi Tudor Ciucă (6 ani) au obţinut premiul I, Călina Furdui (5 ani), Ştefan Chiriluţ (7 ani) şi Andrei Miron (9 ani) premiul II, iar Alexandru Simina (5 ani) premiul III în grupele în care au concurat.

 

“Rezultatele obţinute la acest concurs demonstrează încă o dată că şahul juvenil albaiulian are un nivel foarte bun pe plan naţional. Pentru mine este o mare satisfacţie sa lucrez cu copiii albaiulieni ambiţioşi, care doresc să demonstreze că nu sunt cu nimic mai prejos decât alţi copii din ţară şi chiar din lume, în jocul pe care mulţi îl numesc sportul minţii. Sper ca rezultatele obţinute de tinerii şahişti albaiulieni în competiţiile naţionale şi internaţionale să le dea convingerea şi altor copii albaiulieni că pot face performanţă în orice domeniu de activitate, chiar dacă sunt născuţi într-un oraş mai mic şi nu beneficiază de susţinerea pe care o merită”, a declarat antrenorul – Maestrul de șaf Marius Ceteraș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Paul Păcurar nu mai este antrenor la LPS Sebeș | Bănci tehnice modificate la CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, participante în competițiile juvenile

Dan HENEGAR

Publicat

în

Paul Păcurar nu mai este antrenor la LPS Sebeș | Bănci tehnice modificate la CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, participante în competițiile juvenile Paul Păcurar nu  mai este antrenor la LPS Sebeș, unde a activat sezonul trecut la grupa Under 17, cu care a terminat sezonul pe locul secund, la fel ca echipa […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Gabriel Cotoară, antrenor la Dacia Orăștie! La gruparea din Hunedoara, 11 jucători din Alba, Alin Șuteu – secund și jucător

Dan HENEGAR

Publicat

în

Gabriel Cotoară, antrenor la Dacia Orăștie! La gruparea din Hunedoara, 11 jucători din Alba, Alin Șuteu – secund și jucător Antrenorul Gabriel Cotoară (40 ani) a preluat, de curând, Dacia Orăștie, grupare care activează în Hunedoara, în cel de-al patrulea eșalon. Tehnicianul din Alba revine astfel în fotbalul amator din județul vecin, asta după rezultatele […]

Citește mai mult

Sport

Alba în SuperLigă: zlătneanul Andrei Mărginean, lider cu „câinii roșii” | Alexandru Vodă, în Giulești, la derby-ul etapei

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba în SuperLigă: zlătneanul Andrei Mărginean, lider cu „câinii roșii”, după etapa a șaptea FC Argeș, echipa pregătită de antrenorul aiudean Bogdan Andone, este în scădere de turație, cu a doua înfrângere consecutivă, 0-1 la Mioveni cu nou-promovata Sepsi Sfântu Gheorghe (covăsnenii au 6 întâlniri fără a pierde) și un singur punct în ultimele 3 […]

Citește mai mult