Județul Alba joacă în prima regională din cadrul Cupei Coca-Cola
Echipa de băieți a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia și echipa de fete a Colegiului Naţional „Avram Iancu” din Cîmpeni, se luptă pentru a ajunge în tribune, la UEFA EURO 2016TM
Târgu Mureș găzduiește sâmbătă și duminică primele meciuri din etapa regională a Cupei Coca-Cola – cea mai populară competiție de fotbal dedicată liceenilor. Echipele de fete și cele de băieți din județele Alba, Brașov, Prahova, Mureș, Sibiu și Vâlcea își vor disputa locul în finală.
Peste 6000 de liceeni din întreaga țara s-au înscris anul acesta pentru titlul de campioni în ediția aniversară, cu numărul cinci, a Cupei Coca-Cola. Cea mai mare competiție de fotbal în sală a debutat in februarie cu 384 de echipe de băieți și 126 de echipe de fete – un total record de 510 echipe.
Sâmbătă, 7 mai, începând cu ora 8:00, se dă startul meciurilor din faza regională, în Sala Sporturilor din Târgu Mureș. Până la ora 20:00, alternativ, câte două echipe de fete și două echipe de băieți vor face tot posibilul pentru a ajunge în ultima etapă a competiției. Finalele de la Târgu Mureș și festivitatea de premiere se vor desfășura duminică, în intervalul orar 10:00 – 14:00.
Echipele de băieți care vor juca în regionala de la Târgu Mureș:
- Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia (județul Alba)
- Colegiul Tehnic „Toma N. Socolescu” Ploiești (județul Prahova)
- Colegiul Economic „Transilvania” din Târgu Mureș (județul Mureș)
- Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (județul Sibiu)
- Liceul Tehnologic „Ferdinand I” din Râmnicu Vâlcea (județul Vâlcea)
- Colegiul Tehnic „Simion Mehedinți” Codlea (județul Brașov)
Echipele de fete care vor juca în regionala de la Târgu Mureș:
- Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Cîmpeni (județul Alba)
- Colegiul Tehnic „Banyai Janos” din Odorheiu Secuiesc (județul Brașov)
- Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia (județul Prahova)
- Liceul Tehnologic Nr. 1 Luduș (județul Mureș)
- Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu (județul Sibiu)
- Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, Râmnicu Vâlcea (județul Vâlcea)
Finala ediției 2016 a Cupei Coca-Cola se va disputa pe 4 și 5 iunie, în București. Parcul Tineretului va găzdui, pentru două zile, emoțiile și pasiunea pentru fotbal a finaliștilor și susținătorilor acestora. Activările Happy Moves – Jump & Stick, Coke Fun Track, Human Foosball și Kung Fun – completează eforturile din teren și oferă suporterilor ocazia de a face la rândul lor mișcare și de a se distra. În plus, un concert surpriză, cu un super-artist al momentului, va încânta audiența duminică, de la cel mai mic, până la cel mai mare spectator.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]