Rămâi conectat

Ştirea zilei

Județul Alba are patru rute culturale: Drumul Icoanei, Transcultural Apuseni, Ruta Unității Naționale și Via Auraea

Ziarul Unirea

Publicat

în

Județul Alba are patru rute culturale: Drumul Icoanei, Transcultural Apuseni, Ruta Unității Naționale și Via Auraea

Alba are patru rute cultural – turistice certificate, acestea având ca scop promovarea obiectivelor culturale și istorice și punerea în valoare a patrimoniul deosebit al județului. Create de Consiliul Județean Alba, Ruta Drumul Icoanei, Ruta Transcultural Apuseni, Ruta Unității Naționale și Ruta Via Auraea au primit certificarea ca „rute cultural-turistice dezvoltate pe plan regional”.

Concepute ca instrumente de promovare și dezvoltare a produsului turistic local, regional și național, aceste rute au drept scop punerea în valoare, din această perspectivă, a obiectivelor culturale și istorice ale județului Alba și evidențierea acestui bogat patrimoniu. Potrivit cerințelor sistemului de recunoaștere, pe traseul fiecărei rute se găsesc multiple unități de cazare și alimentație, care îndeplinesc cele mai riguroase standarde, dar și variate posibilități de agrement cum ar fi parcuri de aventură, complexe acvatice, ștranduri și alte atracții.

Elit - Gustul Desăvârșit

Ruta „Drumul Icoanei” (Alba Iulia – Teiuş – Stremţ – Geoagiu de Sus – Valea Mănăstirii) presupune vizitarea unora dintre cele mai importante și cunoscute edificii religioase din județul Alba și anume Catedrala Încoronării din Alba Iulia și Mănăstirea Râmeț, dar şi a unora mai puțin mediatizate, însă deloc mai prejos ca rol în istoria acestor locuri, a expozițiilor etnografice excelent amenajate și a unui muzeu unicat dedicat icoanei și cărții – Museikon. Ruta Drumul Icoanei străbate zona centrală a județului Alba, prin localitățile Alba Iulia, Teiuș, Stremț, Geoagiu de Sus și Valea Mănăstirii. Cei care vor călca pe „Drumul Icoanei” vor beneficia de experiența cunoașterii rolului credinței în viața românilor din Transilvania, a felului în care această credință a contribuit la menținerea comunităților românești, precum și a expresiei artistice a românilor în Transilvania.

Evenimente majore în istoria țării noastre, respectiv Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918, zi devenită Ziua Națională a României, apoi Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia, ca Regi ai României Mari, la 15 octombrie 1922 consfințind Unirea, sunt argumente importante pentru crearea acestei rute cultural-turistice ce evidențiază, dincolo de latura istorică, rolul credinței în viața românilor din Transilvania.

Ruta „Transcultural Apuseni” este localizată în partea de nord-vest a județului, urmând traseul a două drumuri județene, DJ107M şi DJ107I, fiind deosebit de ofertantă din punct de vedere cultural şi turistic, al patrimoniului material şi imaterial, ce oferă oportunități extraordinare de dezvoltare a turismului cultural. Moto-ul Uniunii Europene din anul 2000 – „Uniți prin diversitate” reprezintă esența conviețuirii multietnice și a dezvoltării multiculturale de-a lungul veacurilor în Transilvania, iar județul Alba este, și în acest sens, o zonă etalon.

„Ruta Transcultural Apuseni” urmează traseul celor două drumuri județene amintite prin localitățile Rimetea, Aiud, Râmet, Mogoș, Bucium și Abrud. Peisajul cultural este definit de natură, de istoria locului, de evoluția arhitecturii, a ocupațiilor și meșteșugurilor, de tradițiile care s-au format de-a lungul secolelor, parte a memoriei și a moștenirii unui conglomerat de naționalități: români, maghiari, germani și alte naționalități. Vizitatorii zonei pot descoperi un patrimoniu etnografic bogat, de la gospodării tradiționale cu anexe gospodărești, la biserici, troițe, mănăstiri, expoziții etnografice, evenimente tradiționale ale locului, costume bogat ornamentate, toate constituite într-o radiografie a multiculturalității unei Transilvanii multietnice.

Ruta „Unității Naționale 1848-1918-1922” străbate circa 150 kilometri din județul Alba (Blaj – Sântimbru – Alba Iulia – Zlatna – Abrud – Câmpeni – Avram Iancu) şi include obiective istorice și legendare care au legătură cu evenimentele istorice marcante atât pentru România, cât şi pentru județul Alba, dar şi atracții turistice care completează traseul spiritual şi oferă turiștilor o experiență diversificată. Momentele istorice 1848, 1918 si 1922 sunt, dincolo de individualitatea lor, părţi ale unui proces bine închegat în conținut, cel al emancipării politice şi sociale a românilor din Transilvania.

Ruta „Via Auraea” cuprinde zonele cu tradiție în exploatarea zăcămintelor de aur.
Zăcămintele de aur de pe teritoriul actual al României sunt multiple, dar fără îndoială cea mai faimoasă zonă producătoare de aur a vechiului spațiu al fostei provincii romane Dacia a reprezentat-o Poligonul de Aur sau Cadrilaterul aurifer al Munților Metaliferi, delimitat în județul Alba de zona de la Zlatna și Roșia Montană cu zonele adiacente Almașul Mare, Bucium și Baia de Arieș, zone foarte bogate în metal prețios.

Privind însă aurul nu doar ca pe un element chimic, ci mai degrabă ca pe izvorul unei ample dezvoltări urbanistice, sociale şi economice, dar şi militare, această rută este un traseu complex ce are ca puncte de interes atât zona de exploatare, cât şi zona de transport şi administrare din vremea Daciei Romane.

Punctul de plecare al rutei îl reprezintă zona de exploatare Zlatna – Roșia Montana – Bucium, urmată de drumurile pe care metalul prețios ajungea pe „autostrada antică” a Daciei Romane (Mureșul), zonele de administrare a exploatării aurului (Zlatna), forțele militare angrenate în protejarea exploatării și transportului aurului (Abrud, Zlatna, Alba Iulia) și nu în ultimul rând, zona unde se organizau transporturile spre Roma (Alba Iulia). Prin parcurgerea acestei rute, turiștii descoperă vestigii arheologice conservate in situ sau expuse în colecții muzeale pe “Drumul Aurului Roman”.

Detalii despre ruta „Via Auraea” pot fi obținute și de pe https://www.transalpinadeapuseni.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

FOTO VIDEO| Somn URIAȘ prins pe Tăul Mare de la Roșia Montană, în urmă cu o lună: Lacul ar fi plin de asemenea „monștri”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Somn URIAȘ prins pe Tăul Mare de la Roșia Montană, în urmă cu o lună: Lacul ar fi plin de asemenea „monștri”

Lacul de acumulare piscicolă Tăul Mare din Roșia Montană nu dă doar bătăi de cap autorităților, ci aduce și bucurii pescarilor.

În urmă cu aproximativ o lună, un pescar a reușit să facă o captură de ținut minte, prinzând, la boboc de rață, un somn de 1.75 metri și aproximativ 43 de kilograme.

Elit - Gustul Desăvârșit

Potrivit pescarului, în Tăul Mare din comuna Roșia Montană au fost observate și capturate exemplare de somn mult mai mari de-a lungul timpului.

Asemenea pești uriași au fost prinși anul acesta și pe râul Mureș, dar într-un număr mai mic în acest an, din cauza braconajului.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

Scandal pe piața energiei: Germania acuză SUA că vinde gaz la ”prețuri astronomice”

Culda Ionică

Publicat

în

Scandal pe piața energiei: Germania acuză SUA că vinde gaz la ”prețuri astronomice”

Ministrul Economiei, Robert Habeck, a reproşat miercuri, 5 octombrie, mai multor ţări, în primul rând SUA, că vând la preţuri foarte ridicate gazele care le înlocuiesc pe cele din Rusia, transmite AFP.

”Anumite ţări, chiar prietene, obţin adesea preţuri astronomice”, a declarat oficialul într-un interviu acordat ziarului regional Neue Osnabruecker Zeitung. ”Asta creează o problemă”, a apreciat el, adăugând că a cerut Comisiei Europene să ”discute” cu statele respective.

Elit - Gustul Desăvârșit

După ce a invadat Ucraina şi a fost sancţionată de Occident, Rusia a redus mai întâi semnificativ livrările de gaz către Germania, iar la începutul lui septembrie le-a sistat. Înainte de conflict, gazul rusesc reprezenta 55% din importuri.

Prin urmare, Berlinul a fost nevoit să îşi diversifice furnizorii şi a crescut considerabil volumul achiziţiilor de gaze naturale lichefiate (GNL), mult mai scumpe. La fel au procedat şi alte ţări europene, orientându-se în special către Statele Unite, iar ponderea GNL americane în importurile europene respective a crescut de la 28% anul trecut la 45% în prezent.

Habeck s-a referit deci în primul rând la furnizorii americani, reamintind că ”Statele Unite au făcut apel la noi când au explodat preţurile petrolului” şi apreciind că ”o astfel de solidaritate ar fi utilă şi pentru amortizarea preţurilor gazelor”.

În primăvară, când preţurile la petrol erau în creştere, Statele Unite au făcut apel la rezerva strategică naţională pentru a reduce presiunea asupra pieţelor, iar aliaţii lor din Agenţia Internaţională pentru Energie au sprijinit acest efort, menţionează AFP.

Germania cere, de asemenea, Uniunii Europene să îşi coordoneze achiziţiile de gaze, pentru a obţine preţuri mai scăzute. Ministrul citat a afirmat că UE trebuie ”să îşi pună în comun puterea pe piaţă şi să orchestreze un comportament de achiziţii inteligent şi sincronizat (…) astfel încât diferitele state din Uniune să nu liciteze unele împotriva altora”.

Berlinul a anunţat săptămâna trecută un plan de asistenţă în valoare de 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţului la gaze atât pentru populaţie, cât şi pentru economia germană. Iniţiativa a fost criticată de alte ţări europene, în special de Franţa şi Italia, care au acuzat Germania că acţionează de una singură.

Sursă: ziare.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

LIVE VIDEO| Alba Iulia, capitala fondurilor europene pentru o zi:  La Sala Unirii se semnează documentul care aduce României 31.5 miliarde euro nerambursabili

Ziarul Unirea

Publicat

în

LIVE VIDEO| Alba Iulia, capitala fondurilor europene pentru o zi:  La Sala Unirii se semnează documentul care aduce României 31.5 miliarde euro nerambursabili

Miercuri, 5 octombrie, Alba Iulia devine, pentru o zi, capitala fondurilor europene. La această oră are loc, în Sala Unirii, ceremonia de semnare a Acordului de Parteneriat 2021-2027 dintre România și Comisia Europeană.

Documentul oficial va fi semnat de Elisa Ferreira, Comisar European pentru Coeziune și Reforme și de Marcel Ioan Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, în prezența premierului român, Nicolae Ciucă și a altor invitați din țară și de peste hotare.

Elit - Gustul Desăvârșit

România va benefecia de fonduri europene în valoare de 45 de miliarde de euro, dintre care 31.5 de miliarde de euro fonduri nerambursabile. Banii vor fi investiți „în sănătate, în mediul de afaceri şi pentru un mediu mai curat.

Acordul de Parteneriat dintre Comisia Europeană și România acoperă finanțarea politicii de coeziune – care cuprinde Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European Plus și Fondul de Coeziune – alături de Fondul pentru Tranziție Justă și Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură. Investițiile concrete din teritoriu vizează 8 programe regionale și 9 programe naționale, alocarea financiară nerambursabilă fiind de peste 31.5 miliarde euro.

Acordul de Parteneriat subliniază importanța tranziției verzi și digitale în toate aspectele vieții economico-sociale, susținând inclusiv dezvoltarea economiei românești pe baze competitive, inovatoare și orientate către export.

Practic, prin acest document se garantează faptul că resursele publice alocate de Uniunea Europeană vor contribui la dezvoltarea inovării, la implementarea unor servicii medicale și sociale performante, la asigurarea celor mai bune oportunități de educație și formare, dar și la crearea unui sistem de transport sigur și ecologic, toate acestea asigurând creșterea competitivității țării noastre și a calității vieții tuturor cetățenilor.

Importanța acestui document pentru dezvoltarea durabilă a României este covârșitoare. În acest context, beneficiind de Înaltul Patronaj al domnului Nicolae-Ionel Ciucă, Primul-Ministru al României, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, responsabil de implementarea politicii europene de coeziune în țara noastră, va organiza


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea