Rămâi conectat

Curier Județean

Judecătoria Alba Iulia a ANULAT o amendă aplicată unui șofer agresiv în trafic: Cum a schimbat situația o simplă declarație a unui martor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Judecătoria Alba Iulia a ANULAT o amendă aplicată unui șofer agresiv în trafic: Cum a schimbat situația o simplă declarație a unui martor

O simplă declarație a unui martor a fost suficientă pentru ca Judecătoria Alba Iulia să anuleze o amendă aplicată de un polițist unui șofer agresiv în trafic.

Incidentul constatat de polițist cu „propriile simțuri” a avut loc în 24 aprilie 2022. Șoferul a fost amendat cu suma de 580 de lei pentru că, aflat la volanul unui autoturism, „a pornit vehiculul de la semafor prin patinarea excesivă a roţilor motoare şi a accelerat excesiv motorul de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public”.

Elit - Gustul Desăvârșit

Bărbatul a contestat procesul verbal și, în final, a avut câștig de cauză la instanța de fond. A susținut că maşina de politie rula pe sensul opus de mers, iar agentul de politie nu putea să vadă şi să audă scârţâitul de roţi şi ambalarea motorului şi să constate „deranjul” produs prin aceasta celorlalţi participanţi la trafic. Acesta a mai precizat că documentul a fost greșit întocmit, pentru că polițistul i-a greșit CNP-ul.

Ajutorul important al martorului

„Având în vedere că fapta contravenţională reținută în sarcina petentului a fost constată prin propriile simţuri de către agentul constatator, instanţa apreciază că prezumţia simplă de temeinicie de care actul atacat se bucură este una mai puternică în raport cu prezumția de nevinovăție astfel încât revine petentului sarcina de a produce probele necesare dovedirii netemeiniciei actului atacat”, a susținut instanța.

Un martor prezentat de șofer, care se afla cu el în mașină, a redat o altă situație față de cea reținută de polițist.

„Din declarațiile martorului reiese că petentul nu a patinat roţile cu ocazia plecării de la semafor şi nu a accelerat excesiv motorul maşinii în împrejurările reţinute în procesul verbal de sancţionare. Recunoaşterea făcută de petent cu ocazia opririi în trafic, aşa cum pare să reiasă din înregistrarea depusă de intimat, nu priveşte pretinsul comportament agresiv în trafic, ci reprezintă o atitudine adaptată exigențelor manifestate de agentul constatator cu ocazia opririi”, se mai susține în hotărâre.

Șoferul a precizat că maşina de poliție a virat brusc, schimbându-şi sensul şi direcţia de mers și l-a oprit din greșeală pe el și nu pe șoferul care ar fi săvârșit contravenția.

Astfel, instanța a apreciat că petentul nu a săvârşit fapta reținută în sarcina sa și a dispus anularea procesului verbal de contravenție. Hotărârea a fost pronunțată în 28 decembrie 2022 și a fost contestată de Poliție.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

23 martie: Acțiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba Iulia. „Uniți pentru viață” – o nouă Campanie Națională de donare de sânge, organizată de studenții din ASCOR

Ziarul Unirea

Publicat

în

23 martie: Acțiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba Iulia. „Uniți pentru viață” – o nouă Campanie Națională de donare de sânge, organizată de studenții din ASCOR

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) organizează la nivel național, în luna pentru viață, o nouă campanie de donare de sânge.

Campania se va desfășura în perioada 20-31 martie 2023, în principalele centre universitare din țară, unde filialele ASCOR își desfășoară activitatea. La Alba Iulia, acțiunea de donare de sânge se va desfășura joi, 23 martie, în intervalul orar 7:30 – 12:00.

„Pe lângă scopul de a aduna cât mai mulți donatori, campania își propune promovarea unei culturi a vieții. Astfel, tinerii își doresc să salveze și să protejeze vieți omenești mai întâi prin donarea de sânge, iar mai apoi prin participarea la Marșul pentru viață, programat pentru data de 25 martie 2023. Anul acesta, Marșul pentru viață se desfășoară sub genericul: „Viitorul este pro-viață”.

Elit - Gustul Desăvârșit

Pentru detalii suplimentare, ne puteți contacta printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook ASCOR Alba Iulia sau la numerele de telefon: 0757675436 sau 0745533200″, au transmis reprezentanții ASCOR.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

FOTO| Performanțe extraordinare pentru judoka CS Unirea Alba Iulia: Laura Alexia Bogdan și Sibișan Alexandru, argint și bronz la Cupa Europeană de Juniori

Ziarul Unirea

Publicat

în

Performanțe extraordinare pentru judoka CS Unirea Alba Iulia: Laura Alexia Bogdan și Sibișan Alexandru, argint și bronz la Cupa Europeană de Juniori

Judoka Clubului Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia obțin, din nou, performanțe extraordinare pe plan internațional. La Cupa Europeană de Juniori, Laura Alexia Bogdan a obținut medalia de argint în vreme ce Sibișan Alexandru a obținut medalia de bronz.

Competiția internațională s-a desfășurat, în perioada 18-19 martie, în Bosnia și Herțegovina, la Sarajevo. Competiția a fost de tip piramidal.

Laura Bogdan, sportivă cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia și CSM Cluj), a concurat la categoria de greutate – 48 de kilograme, a câștigat 3 meciuri, însă nu a reușit să se impună în finală, clasându-se pe a doua treaptă a podiumului.

Elit - Gustul Desăvârșit

Alexandru Sibișan, sportiv cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia și CSM Pitești), elev al Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia (director Daniela Mateica), a concurat la categoria de greutate – 90 de kilograme și a câștigat 4 dispute, a pierdut una, iar la final s-a poziționat pe locul trei.

La această competiție au concurat sportivi valoroși din peste 10 țări. Judoka de la CS Unirea Alba Iulia sunt pregătiți de către profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian.

”Aceste două medalii, de argint și bronz, obținute pe plan internațional, înseamnă mult pentru CS Unirea Alba Iulia. Munca sportivilor și antrenorilor beneficiază de recunoaștere internațională. Felicitări și mult succes în continuare”, a transmis Daniela Moșneag, director CS Unirea Alba Iulia.

Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia este o structură sportivă de drept public, cu personalitate juridică, înființată în 1974 ca instituție publică în subordinea Ministerului Sportului, având ca obiect principal de activitatea obținerea performanțelor sportive: selecția, pregătirea, participarea la competiții interne și internaționale, respectiv câștigare de medalii pe plan național și internațional.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

FOTO| Lucrări în ritm alert pe Transalpina de Apuseni, lotul 1: A fost aplicat stratul de balast stabilizat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări în ritm alert pe Transalpina de Apuseni, lotul 1: A fost aplicat stratul de balast stabilizat

Lucrările sunt în grafic pe lotul 1 al DJ 107 I – Transalpina de Apuseni. Se lucrează intens la terasamente, rigole și poduri. Totodată, a fost aplicat stratul de balast stabilizat, iar de miercuri va începe aplicarea stratului de binder.

„Ne cerem scuze locuitorilor municipiului Aiud pentru disconfortul creat, mulțumindu-le totodată pentru înțelegerea de care dau dovadă!

Lotul 1 are o lungime de 43,51 km, plecând din Municipiul Aiud și ajungând la Ponor. Lucrările de modernizare ale acestui lot vor fi finalizate până la sfârșitul anului”, a transmis vicepreședintele CJ Alba, Marius Hațegan.

Elit - Gustul Desăvârșit

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare