Curier Județean
Jucător din Alba a câștigat peste 100.000 de lei la extragerea Loto 6/49 de Dragobete: Care au fost numerele norocoase
Jucător din Alba a căștigat peste 100.000 de lei la extragerea Loto 6/49 de Dragobete: Care au fost numerele norocoase
Duminică, la extragerea loto de Dragobete, trei jucători de Loto 6/49 din Sebeş, Drobeta-Turnu Severin şi sectorul 5, Bucureşti au câștigat sume importante, aceștia reușind să obţină fiecare câte un câştig de categoria a II-a la Loto 6/49, în valoare de 101.107,28 lei, transmite Loteria Română.
Citeşte şi: Mesaje de Dragobete. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români
De o surpriză cât se poate de plăcută din partea norocului a avut parte şi un jucător din sectorul 3, Bucureşti, care a obţinut la jocul Noroc un câştig de categoria a III-a în valoare de 75.790,62 lei.
Numerele câștigătoare la Loto – 23 februarie
Loto 6/49: 39, 38, 43, 40, 48, 20
Noroc: 9, 0, 4, 4, 3, 8, 0
Loto 4/40: 2, 31, 8, 13, 12, 35
Super noroc: 1, 6, 0, 4, 6, 0
Joker: 24, 23, 27, 13, 19 + 15
Plus noroc: 4, 5, 5, 9, 1, 3
La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 6,28 milioane lei (peste 1,31 milioane euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 1,77 milioane lei (peste 370.000 euro).
Citește și: MESAJE de 8 MARTIE • Mesaje de Ziua Femeii. Urări și felicitări de 8 martie care pot fi transmise prin SMS de Ziua Femeii
De asemenea, pentru categoria I a jocului Joker, reportul depăşeşte 5,64 milioane lei (aproximativ 1,18 milioane de euro), iar la Noroc Plus, la aceeaşi categorie, reportul este de aproximativ 163.000 de lei (peste 34.000 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I se înregistrează un report în valoare de aproximativ 355.000 de lei (peste 74.000 de euro), în timp ce la Super Noroc, la aceeaşi categorie, suma aflată în joc se ridică la peste 24.300 de lei.
sursa: protv.ro

Curier Județean
LISTA actualizată cu localitațile din Alba unde apa este raționalizată: PROGRAM
LISTA actualizată cu localitațile din Alba unde apa este raționalizată: PROGRAM
Din cauza caniculei care a cuprins aproape toată ţara și ca urmare a dezechilibrului sistemului de alimentare cu apă potabilă produs în urma avariei majore a conductei de aducțiune, SC APA CTTA SA ALBA este nevoita sa rationalizeze apa în mai multe localităţi din județ în următoarele zile.
Astfel, începând cu dată de 09.08.2022 va comunicăm următorul program de întrerupere a furnizării apei potabile:
- Întreruperea furnizării în localitatea Ungurei
- Întreruperea furnizării apei potabile, între orele 22.00-06.00 în următoarele localități:
– comună Valea Lungă
– localitățile Săliste, Tărtăria
În următoarele localități furnizarea apei potabile se va efectua după următorul program:
– 06.00-10.00 Ohaba
– 06.00-09.00 și 18.00-22.00- com. Lopadea Nouă (Asinip, Ciuguzel), Com. Hoparta (Silivaș, Turdas, Spalnaca)
De asemenea, în comunele Cergau (satele Cergau Mare, Cergau Mic și Lupu) și Roșia de Secas (satele Roșia de Secas și Tău), nu poate fi asigurată continuitatea alimentării cu apă potabilă a locuințelor aflate în zonele mai înalte.
Comună Garda de Sus ( Ghețari, Ocoale, Mununa, Hanasesti, Dealu Frumos și Garda Seacă), furnizarea se va face în funcție de rezervele acumulate în rezervorul de înmagazinare
Facem, în continuare, apel către populație să folosească apă potabilă cu responsabilitate, strict pentru consum propriu și nu în agricultură!!
Curier Județean
Dosar penal pentru un bărbat din Alba după ce și-a amenințat mama și a distrus o ușă: Polițiștii au emis și un ordin de protecție
Dosar penal pentru un bărbat din Alba după ce și-a amenințat mama și a distrus o ușă: Polițiștii au emis și un ordin de protecție
La data de 08 august 2022, în jurul orei 23,00, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Alba Iulia au intervenit la o locuință din municipiu, de unde o femeie a reclamat faptul că fiul său are un comportament violent.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul, în vârstă de 50 de ani, și-ar fi amenințat mama și ar fi distrus geamurile unei uși din locuință.
Polițiștii au emis, față de acesta, ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care i-au interzis să se apropie de mama sa și au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere.
Curier Județean
18 – 21 AUGUST 2022| Zilele municipiului Sebeș. Lou Bega, Sasha Lopez, Manuel Riva, Krypton, Radu Pietreanu și Nicolae Furdui Iancu, printre cei care vor întreține atmosfera
18 – 21 AUGUST 2022, Zilele orașului Sebeș. Vor fi prezenți la Zielele Sebeșului: Lou Bega, Sasha Lopez, Manuel Riva, Krypton, Radu Pietreanu și Nicolae Furdui Iancu, printre cei care vor întreține atmosfera
Între 18 și 21 august 2022, toți locuitorii Sebeșului și oaspeții orașului sunt invitați să participe la sărbătoarea verii: „Zilele Municipiului Sebeș”! Parcul Arini va găzdui majoritatea spectacolelor, iar Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș și Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, spunând povestea frumoasă a acestor locuri.
Deschiderea oficială a evenimentelor va avea loc vineri, 19 august, începând cu ora 11.00, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”, atunci când vor fi primite delegațiile din țară și din străinătate, vor fi premiate persoane din viața de zi cu zi a urbei, copiii și tinerii Sebeșului care au excelat în diverse domenii – educație, artă și voluntariat.
Atmosfera de sărbătoare este redată pe note muzicale de cei mai mici artiști, participanți la Concursul național de muzică ușoară și folk – „Universul Copilăriei”, pe care municipiul Sebeș are plăcerea să îl organizeze, în parteneriat cu Clubul Copiilor Sebeș.
Competiția este structurată pe două secțiuni: muzică ușoară și folk, jurizarea fiind asigurată de reprezentanți ai vieții culturale și ai mass-mediei naționale și de muzicieni. În cadrul concursului se acordă peste 40 de premii, categoriile de vârstă fiind 5 – 8 ani, 9 – 12 ani, 13 – 15 ani și 16 – 19 ani, pentru interpretări solo și de grup, respectiv muzică ușoară și folk. Regulamentul este avizat de Inspectoratul Școlar Județean Alba, iar concursul, aflat la cea de-a VIII-a ediție, este cuprins în calendarul Ministerului Educației Naționale. În mod tradițional, partener al concursului este Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș. S-au înscris circa 100 de copii din întreaga țară.
Nu vor lipsi nici copiii și tinerii Sebeșului care activează în diverse proiecte culturale susținute de municipalitate: Școala de muzică „DoReMi” și Grupul vocal „Felician Fărcașiu”, Trupele de teatru „Gepetto” și „Pied Piper”, Clubul Fantasy Dance, Trupa de dansuri săsești și Ordinul Scutierilor de Mühlbach.
Artiștii locali și invitații de renume vor urca pe scena din Parcul Arini pentru a oferi publicului cea mai reușită petrecere a verii. Lou Bega este primul solist internațional invitat la acest gen de evenimente la Sebeș, aducând cu el ritmurile de „mambo no. 5″, care l-au făcut inconfundabil. Cu un bilanț de 60 de ani de activitate, trupa Phoenix va demonstra, încă o dată, că rockul va trăi etern. Hiturile din topurile radiourilor vor fi aduse de Emaa, Bruja, Holy Molly, Sasha Lopez, Manuel Riva și Krypton. Trupele locale vor avea cazia reîntâlnirii cu publicul – Green Line, Dublu Click, Loutfire, Red Ravine Band și Nexxt Band.
Tradiționalele momente de folclor, avându-i ca invitați pe Nicolae Furdui Iancu, Ansamblul folcloric Jidvei, Adina Hada, Georgiana Petrescu, Maria Dan Păucean, Alina Andrei, Fluierașii de la Șugag, alături de mulți alți artiști din zona noastră etnofolclorică și muzica Fanfarei din Petrești vor face parte din programul zilei de duminică.
Buna dispoziție va fi întreținută de actorul Radu Pietreanu și de toți cei responsabili cu animația pe scena din Parcul Arini – Andreea Bogdan, MC Kotto și Ionuț Lemeny.
Organizatorii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Sebeș, Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și SPAP Sebeș.
-
Actualitateacum 10 ore
9 august – Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor
-
Actualitateacum 8 ore
TOP 5 mărci de mașini noi cumpărate în România: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut față de anul trecut
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
FOTO VIDEO| DEZASTRU pe DN74, în zona Dealu Mare: Furtuna a umplut drumul de bolovani și crengi
-
Actualitateacum 6 ore
Bani pentru producătorii din sectorul agricol: Cine este eligibil pentru sumele de până la 100.000 de euro
-
Ştirea Taacum 23 de ore
FOTO ȘTIREA TA| Cursă cu „obstacole” în municipiul Sebeș: Lucrările de pe o stradă au devenit un pericol pentru trecători. „Groapa imensă e lăsată nesemnalizată”
-
Actualitateacum 21 de ore
Studenții din România cer 90% reducere la biletele de tren și metrou
-
Actualitateacum 19 ore
De ce îndeamnă Rafila „pe toată lumea” să își ridice pastilele de iod de la farmacie
-
Actualitateacum 20 de ore
TRAGEDIE în vacanță: Un viceprimar PSD a murit în timpul concediului în Grecia