Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

JOIA MARE, ziua Cinei celei de Taină. Ce ar fi mâncat Iisus și apostolii

Publicat

în

JOIA MARE, ziua Cinei celei de Taină. Ce ar fi mâncat Iisus și apostolii

Ziua de joi din Săptămâna Patimilor este cunoscută ca și Joia Mare, ziua în care se prăznuiește Cina cea de Taină, adică ultima masă  care a servit-o Iisus alături de cei 12 apostoli. 

Nu se știe cunoaște cu certitudine meniul din acel moment, dar se cunosc obiceiurile alimentare” ale celor apropiați lui Iisus, bazat pe pâine, legume precum lintea, ceapa și andivele, fructe ca smochinele și strugurii, ulei de măsline, pește de râu, miere și vin.

O tocană cu fasole, miel, măsline, ierburi aromate, un sos de pește, pâine nedospită, curmale și vin au fost servite la Cina cea de Taină, momentul ultimei mese luate de Iisus în compania apostolilor săi înainte să fie arestat de autoritățile romane din Iudeea. Acesta este rezultatul unui studiu recent cu privire la ce se mânca în urmă cu 2000 de ani în această regiune geografică, informează Discovery.com.

Elit - Gustul Desăvârșit

Citește și: Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

În plus, mesenii nu stăteau pe scaune, la o masă rectangulară, așa cum este prezentată scena în numeroase opere de artă, ci direct pe podea, pe niște perne, după obiceiul roman din acea perioadă.

Acest studiu a fost realizat de doi arheologi italieni și se bazează pe versete din Biblie, pe vechi scrieri iudaice, romane și pe dovezi arheologice.

Biblia nu prezintă pre multe detalii despre acest aspect

„Biblia prezintă ce s-a întâmplat în cursul cinei, dar nu oferă prea multe informații despre ce a mâncat Iisus și cei 12 apostoli ai săi”, a precizat Generoso Urciuoli, arheolog la Centrul Petrie și autor al blogului Archeoricette drspre mâncărurile antice.

Urciuoli, care s-a specializat în istoria creștinismului timpuriu, alături de Marta Berogno, arheolog și egiptolog din Torino, își prezintă rezultatele studiului în cartea „Gerusalemme: l’Ultima Cena” (Ierusalim: Cina cea de Taină).

„Punctul de la care am pornit în studiul nostru este că Iisus era iudeu. El și discipolii săi erau la curent cu tradițiile transmise de Tora privind mâncarea”, susține Urciuoli.

Cina cea de Taină nu ar fi fost reprezentată corect de Leonardo da Vinci

Poate cea mai cunoscută reprezentare a Cinei cea de Taină este cea realizată de Leonardo Da Vinci, însă această reprezentare nu este corectă din punct de vedere istoric, conform lui Urciuoli.

„Pictura lui Leonardo își are originile în secole de coduri iconografice. Reprezentând sacralitatea euharistiei, Cina cea de Taină are un puternic substrat simbolic care nu ajută la reconstituirea istorică a momentului”, a mai comentat Urciuoli.

Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE.  FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului

Adunând date istorice și indicii din opere de artă paleocreștine, așa cum sunt picturile murale din catacombe datând din secolul III, cei doi oameni de știință au reconstituit mâncărurile și obiceiurile legate de masă ale iudeilor de acum două milenii. Concluziile acestui studiu sunt substanțial diferite de reprezentările tradiționale ale Cinei cea de Taină. Cina se lua pe atunci în camera superioară a casei iar mesenii nu stăteau pe scaune în jurul unei mese rectangulare. „În acea perioadă, în Palestina, mâncarea era servită pe niște mese micuțe, iar mesenii stăteau pe niște perne sau covoare așezate direct pe jos”, conform lui Urciuoli.

Mâncarea era servită în vase din teracotă sau din piatră. Codul strict al etichetei la masă făcea ca la stânga și la dreapta gazdei să se așeze cei mai importanți oaspeți.

Pâinea și vinul, alimente cu valoare simbolică

Evangheliile menționează doar pâinea și vinul, alimente cu puternică valoare simbolică, ce au fost servite de Iisus și de apostoli la Cina cea de Taină. Prezența vinului în meniu i-a făcut pe arheologi să pornească în studiul lor de la premisa că această cină ar fi fost una de sărbătoare, cu ocazia Paștelui iudaic, sărbătoare ce semnifică eliberarea din robia egipteană a poporului lui Israel. Această ipoteză este susținută și de un pasaj din Evanghelia după Marcu în care se precizează că această cină a avut loc în perioada sărbătorii azimei sau a pâinii nedospite. Dacă a fost o masă de sărbătoare, atunci este foarte probabil ca la masă să fi fost servite mai multe feluri de mâncare.

Conform lui Urciuoli și Berogno, la Cina cea de Taină ar mai fi fost servită o tocană tradițională iudaică denumită „cholent”, din carne de miel, cartofi, fasole și orz, o fiertură din fasole gătită îndelung la foc mic, măsline cu isop, ierburi cu gust similar mentei, precum și ierburi amare cu fistic dar și haroset de curmale (o pastă dulce, de culoare închisă, făcută din fructe și nuci).

„Ierburile aromatice și harosetul sunt tipice pentru Paștele iudaic, tocana cholent se mănâncă la ocazii festive, iar isopul era consumat zilnic”, a mai susținut Urciuoli.

Sursa: agerpres.ro, dcnews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Opinii - Comentarii

16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România

Publicat

în

16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România

Luni, 16 mai, va avea loc un fenomen astronomic spectaculos și anume prima eclipsă lunară din 2022. „Lună sângerie” va putea fi observată și din România, însă pentru scurt timp.

O eclipsă lunară totală, care are loc atunci când Luna plină intră în umbra Pământului, va fi vizibilă în regiuni din Americi, Antarctica, Europa, Africa și Pacificul de Est. Între timp, o eclipsă penumbrală, un eveniment produs atunci când Luna se află în umbra mai redusă a Pământului, va fi vizibilă în Noua Zeelandă, Europa de Est și Orientul Mijlociu. Fred Espenak, om de știință specializat în eclipse, a catalogat eclipsa din 16 mai drept o „super-Lună”, adică o Lună la perigeu (cel mai aproape punct de Pământ), astfel că noi vom avea parte de „o eclipsă de super-Lună sângerie”.

Deși momentul exact va depinde în funcție de locul în care ne aflăm, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” ne ajută și ne arată că eclipsa parțială va începe în data de 16 mai, la ora 05:28 (ora României). „Luna sângerie” își va atinge punctul maxim la ora 07:11 (ora României).
Prima dintre cele două eclipse lunare din 2022

Elit - Gustul Desăvârșit

Apoi, evenimentul se va sfârși la ora 08:55 (ora României). Faza penumbrală a eclipsei va începe cu o oră mai devreme și se va sfârși cu o oră mai târziu după eclipsa parțială.

Aceasta va fi prima dintre cele două eclipse lunare din 2022. Următoarea va avea loc în data de 8 noiembrie și va putea fi observată din Asia, Australia, America de Nord, regiuni din Europa de Nord și de Est, Arctica și mare parte din America de Sud.

„Luna sângerie” va apărea în data de 16 mai, ora 07:11 (ora României). Toate fazele eclipsei se vor sfârși la ora 08:55 (ora României).

Sursa: descopera.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

15 Mai: Ziua Internaţională a Familiei. Punctul central al interacţiunilor dintre generaţii, care ne susţine în momente de criză

Publicat

în

Cea de 27-a aniversare a Zilei Familiei vine într-un climat de criză medicală și socială la nivel global. Pandemia aduce în prim plan nevoia de a investi în politici de protecție socială pentru cei vulnerabili. Familiile duc greul crizei, având grijă de membrii lor, fiind alăturii de copiii care nu merg în perioada asta la școală și în același timp continuându-și responsabilitățile de la locul de muncă.

Familiile sunt „nucleul de bază” a societății – ne naştem în familii, iar cei mai importanţi ani în dezvoltarea noastră sunt petrecuţi în căminele noastre. Dar fiecare viața de familie este diferită, la fel cum avem culturi diferite, moduri de interacţiune diferite. Viețile noastre sunt atât de agitate, încât Ziua Familiei poate fi un bun prilej pentru a încetini acest ritm şi de a petrece timp cu familiile noastre.

Familia are un rol esenţial şi în asigurarea şi îmbunătăţirea sănătăţii copiilor, prin suport afectiv, îngrijire, vaccinare preventivă sau tratament când sunt bolnavi. În schimb, politicile publice şi programele sociale trebuie să-i asiste efectiv pe părinţi să-şi poată îndeplini acest rol şi trebuie să crească sprijinul financiar acordat familiilor, în special a celor aflate în dificultate sau situaţii vulnerabile.

Elit - Gustul Desăvârșit

De exemplu, prin măsuri cum sunt alocaţiile pentru copii sau ajutoarele acordate condiţionat, dacă părinţii le asigură copiilor o îngrijire preventivă sau dacă îi trimit la şcoală, s-a constatat îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor şi a rezultatelor lor şcolare.

De asemenea, politicile publice legate de timpul de muncă au impact asupra sănătăţii tuturor membrilor familiei, şi în special a noilor născuţi, ca şi concediul plătit pentru îngrijirea copilului. De exemplu, concediul de maternitate dă posibilitatea mamelor să alăpteze, ceea ce duce la riscuri mai mici de îmbolnăvire a nou-născuţilor, şi chiar şi a mamelor, iar concediul paternal ajută taţii să aibă relaţii mai apropiate de copiilor lor şi să-şi asume mai multe responsabilităţi în familie.

Au contribuit de asemenea la bunăstarea emoţională politicile publice privind timpul flexibil de lucru, care au dat mai mult timp părinţilor să se ocupe de copii şi să le asigure o îngrijire mai bună. Politicile şi programele privind siguranţa şi stabilitatea mediului familial au contribuit de asemenea la bunăstarea fizică şi emoţională a copiilor şi tinerilor.

Mai mult, e nevoie de politici adecvate şi pentru a ajuta familiile să-i poată îngriji nu doar pe cei cu dizabilităţi sau nevoi speciale, dar şi pe vârstnici, mai ales în actualele condiţii de îmbătrânire a populaţiei.

sursa: un.org tvr.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Donează sânge și intri gratuit la UNTOLD sau Neversea

Publicat

în

BLOOD NETWORK, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, inițiată de organizatorii UNTOLD și Neversea, îi așteaptă din nou pe eroi să salveze vieți și să se bucure de experiențe de neuitat la unele dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume.

Ajunsă la cea de-a 8-a ediție, campania de donare de sânge BLOOD NETWORK se desfășoară în 2022 în perioada 14 mai – 3 iulie 2022 în toate centrele de transfuzii din țară și în caravanele mobile. Nevoia de sânge pentru salvarea de vieți persistă în spitalele din țară. În România e nevoie anual de peste 500.000 de unități de sânge.

*Rețeaua <<Blood network>> se extinde în 12 orașe

Anul acesta și orașul Zalău se alătură rețelei BLOOD NETWORK, iar numărul de locații unde fanii UNTOLD sau Neversea pot dona sânge crește la 12 (Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași, Craiova, Sibiu, Zalău, Ploiești, București, Târgu Mureș, Oradea, Constanța).

Elit - Gustul Desăvârșit

Calendarul caravanelor mobile BLOOD NETWORK 2022: Cluj-Napoca, 14-15 mai, Monumentul Memorandiștilor, Str. Eroilor; Timișoara, 21-22 mai, Parcare Politehnică; Brașov, 21-22 mai, Bulevardul Republicii; Iași, 28-29 mai, Iulius Mall; Craiova, 28-29 mai, Mall Electroputere; Sibiu, 4-5 iunie, Pietonal Magazin Dumbrava / Piața Mare; Zalău, 4-5 iunie, Prefectura Zalău; Ploiești, 11-12 iunie, Primăria Ploiești; București, 18-19 iunie, Parcul Herăstrău; Târgu Mureș, 25-26 iunie, Piața Tineretului; Oradea, 25-26 iunie, Piața Unirii; Constanța, 2-3 iulie, Piața Ovidiu.

Cei care donează sânge la caravana mobilă, între orele 8:00 și 14:00, și se înscriu în baza de date ,,Și Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un abonament la UNTOLD sau Neversea 2022 și tichete de cumpărături în valoare de 100 de RON din partea Kaufland România. Donarea la caravana mobilă se face în limita locurilor disponibile.

Cei care donează în unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea BLOOD NETWORK. Acolo vor completa formularul solicitat, vor atașa o poză cu adeverința de donator, iar mai apoi vor primi pe adresa de mail un voucher cu care vor putea achiziționa abonamente UNTOLD, la prețul special de 645 de lei + Taxe (reducere de la 995 lei + Taxe) sau Neversea, la prețul special de 520 de lei + Taxe (reducere de la 920 lei + Taxe).

,,Continuăm cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România! Alături de partenerii noștri de tradiție, alături de medici și, nu în ultimul rând, alături de oamenii frumoși care donează sânge, salvăm vieți! Și pentru că anul acesta ne bucurăm și de întoarcerea la normalitate, la festivaluri fără restricții, mărim și noi miza campaniei: toți cei care donează sânge la caravana mobilă vor primi în acest an câte un abonament la UNTOLD sau la Neversea. Le mulțumim de pe acum tuturor celor care vor face un efort să-și rupă din timpul lor ca să doneze sânge. Un mic efort, dar cu o importanță imensă!”, a declarat Edy Chereji, director de comunicare UNTOLD.

,,Cu fiecare ediție a caravanei Blood Network crește numărul de persoane care se implică, ceea ce ne arată că românii, în special tinerii români, înțeleg cât de importantă este donarea de sânge. Suntem încântați că împreună cu partenerii noștri de la Neversea și UNTOLD avem în fiecare an ocazia să unim distracția cu implicarea în comunitate.”, a precizat Anna Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România.

În cele 7 ediții de până acum, BLOOD NETWORK a mobilizat peste 18.000 de oameni să doneze la caravanele mobile de donare de sânge și la centrele de transfuzii din întreaga țară. Doar în 2021, în cadrul campaniei BLOOD NETWORK, s-au recoltat peste 1.200 de litri de sânge de la aproape 2.700 de donatori, iar 3.627 de bolnavi au fost salvați.

Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu platforma  „Și Eu Donez” și cu ajutorul Institutului Național De Transfuzii Sanguine.

Neversea 2022 are loc între 7-10 iulie la Constanța. UNTOLD 2022 are loc în perioada 4-7 august la Cluj-Napoca.

Lucian Danciu


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare