Joi, 29 mai: Manifestări consacrate “Zilei Eroilor” la Cugir şi Vinerea
În organizarea Primăriei, Consiliului Local şi Casei Orăşeneşti de Cultură, la Cugir vor avea loc joi, 29 mai, manifestări dedicate „Zilei Eroilor”, sărbătoare care a fost consacrată după cum se cunoaşte şi zi naţională bisericească.
Evenimentul se desfăşoară de praznicul „Înălţării Domnului”, sărbătoare ortodoxă care are loc în fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paşti. Potrivit programului întocmit de Casa de Cultură Cugir, manifestarea debutează la ora 11.00, la Vinerea, cu un Te-Deum dedicat eroilor căzuţi la datorie în cele două războaie mondiale, desfăşurat la Monumentul Eroilor situat în piaţeta localităţii.
O activitate asemănătoare va avea loc în aceeaşi zi, începând cu ora 12.00, la Crucea Eroilor din faţa Bisericii Sf. Nicolae din Cugir, printr-o slujbă de pomenire susţinută de preoţii din oraş şi prin depuneri de coroane de flori.
La eveniment vor participa oficialităţi locale, elevi ai şcolilor din Cugir, care vor prezenta un program cultural artistic adecvat momentului, cetăţeni ai oraşului.
Au fost invitaţi să ia parte la cele două manifestări, veterani de război din Vinerea şi Cugir, cărora Asociaţia „PRO –Cugir” condusă de Aurel Voicu le va înmâna un pliant omagial cu ilustraţii care să le amintească de perioada de ostaşi ai tranşeelor.
Constantin PREDESCU
FOTO: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]