Curier Județean

ISU Alba le adresează mulțumiri forțelor implicate în salvarea persoanelor blocate în Peștera Huda lui Papară

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru buna colaborare şi pentru promptitudinea cu care toate forțele participante intervin ori de câte ori sunt solicitate, salvând vieţi omeneşti, dar şi importante bunuri materiale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Unirea” al județului Alba adresează mulțumiri tuturor celor care au participat la intervenția pentru salvarea a celor 11 persoane blocate în Peștera Huda lui Papară.

Petrecerea Divorțaților

Grație conlucrării eficiente dintre echipajele participante, intervenția s-a încheiat cu bine. Pe această cale, dorim să mulțumim echipelor de intervenție de la Salvaspeo din județele Cluj, Mureș, Bihor, Hunedoara și Arad și celor de la Salvamont Alba, pentru profesionalism, sprijin și rapiditatea cu care au intervenit, dar și pentru spiritul civic de care au dat dovadă celelalte echipaje (salvaspeo) venite în mod voluntar, dublând astfel numărul salvatorilor.

CITEȘTE ȘI: VIDEO/ UPDATE: 2 adulți și 9 adolescenți blocați în Peștera ”Huda lui Papară” de o viitură, salvați după o intervenție de anvergură cu echipaje din 5 județe

Multumim echipajelor de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență Mureș, Bihor, Arad și Hunedoara care au sosit în cel mai scurt timp cu autospeciale transport personal și victime multiple, dar și cu autospeciala – Punct Mobil de Comandă, Comitetului Local pentru Situații de Urgență Sălciua și proprietarului de la Pensiunea “Sub Piatră” care a permis instalarea punctului de triere în holul pensiunii (unde au fost instalate paturi, saltele, pături și ceai) necesar evaluării medicale, Inspectoratului de Poliție Județean Alba care a coordonat fluxul auto în zonă și Inspectoratului Județean de Jandarmi Alba, pentru asigurarea ordinii și siguranței pe timpul gestionării situației de urgență.

Avem convingerea că participarea forţelor angrenate în acest gen de misiuni şi colaborarea dintre acestea vor contribui la întărirea încrederii cetățenilor în instituțiile noastre.

Biroul de presă al ISU Alba
Foto: Rus Tudor


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult