Rămâi conectat

Curier Județean

ISU Alba: De Ziua Națională, SMURD a asistat medical 42 de persoane, dintre care 10 copii. 7 persoane dintre care 4 copii, transportate la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

De Ziua Națională a României din municipiul Alba Iulia, pompierii militari au fost și sunt pregătiți, ca de fiecare dată, să intervină în sprijinul populaţiei care participă la acţiunile organizate de autorităţi în acest sens.

Pentru zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie a.c., când au avut loc manifestări cu public numeros, pentru a creşte eficienţa şi rapiditatea intervenţiilor, am avut pregătite forțe și mijloace de la 17 inspectorate pentru situații de urgență cu 20 ofițeri, 314 subofițeri, 9 medici și 9 asistenți medicali, 14 autospeciale de intervenție, 11 autospeciale de transport personal și victime multiple (ATPVM), 3 ambulanțe SMURD de terapie intensivă, 9 ambulanțe SMURD tip B2, 5 autospeciale Chimic, Biologic, Radiologic și Nuclear (C.B.R.N.) și 18 echipe evacuare intervenție, care să intervină zilnic, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor eventualelor situaţii de urgenţă.

La manifestările dedicate Zilei Naționale a României, a fost nevoie de intervenția echipajelor de prim ajutor pentru asistarea medicală a 42 de persoane (10 copii), dintre acestea 7 (4 copii) au fost transportate la spital.
Premergător acestei perioade, inspectorii de prevenire au desfăşurat, activităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici care organizează activități cu aflux mare de persoane, respectiv la unitățile de cazare unde sunt așteptați numeroși turiști.

La 100 de ani de România, Caravana “Fii pregătit!” a fost prezentă în orașul Marii Uniri și a fost amplasată în fața Colegiului Național Horia, Cloșca și Crișan din Alba Iulia, unde doritorii au putut să urmeze cursurile de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite au inclus și prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față. (Biroul de presă al ISU Alba)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Substanțe de protecția plantelor, confiscate de polițiști de la o societate comercială din Vinerea: Produsele erau puse spre vânzare, deși aveau termenul de valabilitate expirat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Substanțe de protecția plantelor, confiscate de polițiști de la o societate comercială din Vinerea: Produsele erau puse spre vânzare, deși aveau termenul de valabilitate expirat Peste 5 litri și 8 kg de substanțe de protecția plantelor au fost confiscate de polițiști de la o societate comercială din Vinerea. Produsele erau puse spre vânzare, deși aveau […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea