IPJ Alba: Vineri, ultima zi de înscriere la concursul pentru cele 50 de posturi de poliţie comunale. Centrul Medical Judeţean, deschis și sâmbătă și duminică
Vineri, 8 aprilie, este ultima zi de înscriere la concursul organizat în vederea ocupării, din sursă externă, a unui număr de 50 de funcţii de ajutor şef de post, la posturile de poliţie comunale din judeţul Alba. Programul Centrului Medical Judeţean a fost modificat, iar candidaţii vor fi examinaţi şi în zilele de sâmbătă 9 aprilie şi duminică, 10 aprilie, informează IPJ Alba.
În zile de 4, 5, 6 şi 7 aprilie, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba s-au prezentat 593 de candidaţi care s-au înscris la concursul organizat, în vederea ocupării, din sursă externă, a unui număr de 50 de funcţii de ajutor şef de post, la posturile de poliţie comunale din judeţul Alba.
Având în vedere numărul mare de candidaţi, care până la data de 15 aprilie a.c., vor trebui să depună dosarul complet, pentru a putea participa la concurs, inclusiv fişa medicală, Centrul Medical Judeţean Alba al Ministerului Afacerilor Interne va fi deschis şi sâmbătă, 9 aprilie şi duminică 10 aprilie, între orele 08,00 – 14,00.
Azi, 8 aprilie 2016, este ultima zi de înscriere la concurs, iar cererile pot fi depuse până la ora 16.00.
Termenul de depunere, a dosarelor complete, este 15 aprilie 2016, după următorul program:
– în zilele de 08.04.2016, 11.04.2016, 12.04.2016, 13.04.2016, 14.04.2016 în intervalul orar 09:00-16:00;
– în ziua de 15.04.2016 în intervalul orar 09:00-20:00. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]