IPJ Alba se ”mută” pe Muntele Găina: 100 de polițiști, inclusiv criminaliști, asigură pacea la Târgul de Fete
Şi în acest an, poliţiştii din Alba vor participa, alături de celelalte forţe cu atribuţii în domeniul ordinii publice, la misiunea de menţinere a siguranţei publice, cu prilejul sărbătorii tradiţionale „Târgul de Fete”, care are loc în comuna Avram Iancu, pe Muntele Găina.
În perioada 21 – 22 iulie 2018, cu ocazia Târgului de Fete de pe Muntele Găina, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va asigura un dispozitiv de ordine publică format din 97 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale, criminalistic şi investigarea a criminalităţii economice.
Se va urmări, în principal, prevenirea si combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională, menţinerea climatului de siguranţă publică, respectarea regulilor generale de comerţ, prevenirea şi combaterea oricăror activităţi ilicite şi luarea măsurilor legale împotriva celor care, profitând de zonele aglomerate comit furturi din buzunare sau din locuri amenajate pentru depozitarea şi valorificarea produselor.
Totodată, poliţiştii vor acţiona în zonele în care vor avea loc activităţi cultural – artistice, astfel încât acestea să se desfăşoare în mod normal, fără evenimente negative.
Poliţiştii rutieri vor acţiona, pe toate traseele de deplasare către comuna Avram Iancu şi spre Muntele Găina, pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor sau a blocajelor rutiere şi prevenirea conducerii autovehiculelor sub influenta băuturilor alcoolice, iar pentru prevenirea depășirii vitezei legale de deplasare, poliţiştii vor folosi aparatele radar.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor persoanelor care participă la această serbare câmpenească să aibă un comportament adecvat, în spiritul respectării normelor de convieţuire socială şi a legilor în vigoare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]