Curier Județean

IPJ Alba acționează cu efective mărite pentru desfășurarea în siguranță a sărbătorii Rusaliilor. Recomandări pentru cei care pleacă în minivacanță

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a luat măsurile necesare pentru prevenirea evenimentelor negative și buna desfășurare a manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe.

Petrecerea Divorțaților

Vor fi suplimentate efectivele de siguranţă publică şi va fi asigurată prezenţa echipajelor de poliţie rutieră pe principalele artere rutiere pe care se preconizează creşteri ale valorilor de trafic.

În acest sens, în dispozitivul de ordine publică al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor acţiona zilnic peste 150 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi alte formaţiuni, care vor folosi în activităţile de patrulare, 78 de mijloace auto.

Pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, în locurile unde se organizează manifestări publice, poliţiştii vor fi sprijiniţi de efective de jandarmi şi poliţie locală.

Va fi asigurată prezenţa activă a poliţiştilor rutieri pe principalele artere rutiere ale judeţului nostru, iar aceştia vor acţiona pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul traficului rutier. 13 aparate radar din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, vor fi folosite zilnic pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere.

”Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin efectivele de care dispune, este pregătit să răspundă prompt la orice sesizare sau reclamaţie a cetăţenilor, pentru asigurarea unui climat de siguranţă corespunzător pe perioada Sărbătorii Rusaliilor”, spune purtătorul de cuvânt Luminița Prodan.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute cetăţenilor li se recomandă să urmeze câteva sfaturi:

– Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele!
– Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!
– Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
– Respectaţi regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
– Adaptaţi permanent viteza condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană- Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!
– În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apel Unic de Urgenţă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult