Investiții la Spitalul Județean via CJ Alba: reabilitarea mai multor secții, electroencefalograf nou și heliport
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a participat astăzi ședința Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Alba, ședință în cadrul căreia a discutat cu medicii și cu conducerea spitalului programul de investiții pentru anul în curs și modul în care Consiliul Județean Alba se poate implica pe mai departe în dezvoltarea spitalului.
„Am reanalizat astăzi cu conducerea Spitalului Județean investițiile pe care le avem programate pentru acest an la capitolul sănătate. Chiar dacă nu ne așteptăm la un sprijin financiar din partea Ministetului Sănătății, trebuie să ne descurcăm cumva și să facem aceste investiții de care cetățenii au nevoie. De când noi, Consiliul Județean, am preluat administrarea spitalului am reușit să îmbunătățim calitatea serviciilor, să aducem apartură nouă și să modernizăm unele dintre secții.
Atâta timp cât spitalul este al Consiliului Județean avem o responsabilitate acolo și vom continua să investim în sănătatea oamenilor. Anul acesta vom începe reabilitarea la secțiile de psihiatrie, boli infecțioase chirurgie-urologie și radiologie, vom face reparații la secțiile de diabet, endoscopie și bronhoscopie și vom aduce dotări și aparatură nouă pentru secția de radiologie. Tot anul acesta vrem să aducem un aparat electroencefalograf nou și să ne ocupăm de secția de primiri urgențe, precum și de funcționalizarea heliportului care va permite aterizarea în condiții foarte bune a elicopterelor pentru cazurile dificile.” – a declarat domnul Ion Dumitrel la finalul ședinței de astăzi, Președintele Consiliului Județean Alba.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei
Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]
Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor
Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]
Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor
Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș. Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]