Investiții de 65 de milioane de lei planificate de Cupru Min SA Abrud pentru anul 2018 Compania deține 60% din rezerva de cupru a României
Compania Cupru Min SA Abrud și-a planificat investiții de 65 milioane de lei pentru anul viitor, din care aproape două treimi se concentrează în mediu, iar principalul obiectiv este finalizarea instalației de neutralizare a apelor acide, arată Ministerul Economiei într-un comunicat publicat pe site-ul propriu.
”Un alt obiectiv este valorificarea superioară a minereului, prin recuperarea metalelor rare, precum molibdenul, dar și a fierului”, arată comunicatul. De asemenea, se estimează pentru acest an un profit brut de cinci ori mai mare decât cel obținut anul trecut, de 6,9 milioane lei.
De altfel, ministrul Economiei, Gheorghe Șimon s-a întâlnit vineri cu conducerea Cupru Min Abrud, cu care a discutat despre strategia de investiții și dezvoltare a companiei.
”Un aspect evidențiat este îmbunătățirea randamentelor de extracție și a concentrației de cupru în minereul extras, cu 2,7% în ultimii doi ani. Majorarea conținutului de cupru are impact pozitiv direct în veniturile companiei. Acestea au crescut și ca urmare a majorării cotațiilor bursiere internaționale, dar și datorită contractelor mai avantajoase încheiate în 2017”, se precizează în comunicat.
Cupru Min estimează pentru acest an o producție record de concentrat de cupru, cea mai mare din istoria companiei, de 39.000 tone.
Compania are în jur de 540 de angajați și deține aproximativ 60% din rezerva de cupru a României.
Sursa: profit.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu – 6 noiembrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus a fi amplasat în Sebeș, strada Industriilor, Nr. 1
Solicitare obținere acord de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus a fi amplasat în Sebeș, strada Industriilor, Nr. 1 KRONOSPAN TIMBER SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus […]
Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, Kronospan Romania ilustrează contribuția reală a industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României. Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța […]
Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj”
Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” UAT MUNICIPIUL BLAJ, cu sediul in Blaj – Piața 1848 nr. 16, titular al PUZ – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ” […]
