Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Interviu cu Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    – Domnule primar, anul 2012 este cu siguranţă unul foarte important pentru dumneavoastră, atât din punctul de vedere al problemelor pe care le aveţi de rezolvat, cât şi din punct de vedere politic, ţinând cont că urmează şi alegeri locale. Care sunt priorităţile pe care vi le-aţi stabilit şi cum se vede 2012 în ochii primarului municipiului Aiud?
– Fiecare zi este importantă, dacă ne raportăm la problemele pe care le are de rezolvat un primar. Parcurgem vremuri tulburi şi grele, aşa cum prognozam de altfel, mai ales din 2009 încoace, odată cu realegerea celui mai mare reformist şi modernizator în viaţă, preşedintele Traian Băsescu. Nu pot să nu mă refer la cel care ocupă momentan Palatul Cotroceni, pentru că nici administraţia locală nu a fost scutită de efectele nocive ale măsurilor comandate de actualul preşedinte şi executate întocmai de Guvernul Boc. Nu am de gând să mă lamentez, nu îmi stă în fire, chiar dacă, în acest mandat, a trebuit să fac faţă, alături de toată comunitatea pe care o reprezint, unor provocări fără precedent. Nici nu am de gând să fac un istoric al multelor evenimente care au malformat practic întreg sistemul democratic din România, lumea le ştie prea bine şi simte din plin efectele dezastruoase ale guvernării PDL, care şi-a pus amprenta inclusiv asupra administraţiei locale. În ce mă priveşte, această guvernare, deşi a acţionat fără scrupule împotriva nu doar a administraţiilor locale neasortate la culoarea politică potrivită, ci a oamenilor înşişi, a reuşit doar să-mi amâne proiectele, nu să mi le facă praf şi pulbere. Cât despre priorităţile pentru anul 2012, unul dintre obiectivele pe care mi le-am asumat se referă la crearea polului de dezvoltare Aiud-Ocna Mureş, proiect pe care îl voi supune aprobării Consiliului Local cel mai probabil în luna februarie. Acest pol, despre care am mai vorbit, este practic cea mai bună formă de protest la adresa unui guvern deloc interesat de problemele oamenilor, la cea a unui Consiliu Judeţean condus de Ion Dumitrel, pentru care zona Aiud – Ocna Mureş e doar o sumă de puncte neinteresante pe harta judeţului, domnia sa considerând că unica lui treabă e să direcţioneze bani tuturor cetăţenilor judeţului exclusiv spre administraţiile locale PDL. Prin această asociere între localităţi, ne vom uni eforturile pentru a le rezolva împreună, problemele care pentru PDL nu fac nici cât o ceapă degerată. Şi de ce ar face-o? Ţara, văzută în profunzime, cu durerile ei, problemele ei, protestele ei iată, nu înseamnă nimic, atâta timp cât nu e portocalie şi docilă. Aiudul însă îşi continuă investiţiile demarate anul trecut, şi se pregăteşte, nu pentru alegeri în primul rând, ci pentru modernizarea infrastructurii, prin programul judeţean de extindere şi modernizare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, dar şi de modernizare a staţiei de epurare, în cadrul căruia în Aiud se vor efectua lucrări de peste 15 milioane de euro. Nu este singura investiţie pe care am pregătit-o, dar la acest capitol, al proiectelor, în mod paradoxal, deşi nu ni se dau bani, sunt mai multe de spus. Un alt reper important al fiecărui an de fapt, nu doar al lui 2012, este dialogul constant cu cetăţenii, faţă de care mereu am fost deschis. Pentru mine, investiţia în oameni, în dialogul onest cu ei, este una dintre cele mai importante şi are valoare permanentă. Mi se pare mai mult decât normal să vorbesc atât despre reuşite, cât şi despre lucrurile care nu îmi ies întotdeauna cum vreau, pentru că respectul faţă de comunitate, faţă de oameni, se traduce, cred eu, în primul rând în sinceritate şi transparenţă. Cum vede primarul Aiudului anul 2012? Pare un clişeu poate, dar e pură realitate: va fi un an greu, mai greu decât 2011, şi asta doar din cauza politicii prezidenţiale şi implicit guvernamentale. Totuşi, soluţii sunt pentru a rezolva problema, nu doar pentru a atenua efectele ei. Cum o rezolvăm? Anul 2012 este şi electoral, deci votăm. În felul acesta, se poate rezolva problema reală, pentru că de vocea străzii nu ascultă cine ar trebui să o facă.

– Cum se vede, aşadar, anul 2012 în ochii omului politic Horaţiu Josan şi ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?
– Sunt susţinut de USL în candidatura mea pentru un nou mandat de primar, dar sprijinul esenţial pe care îl primesc vine, acum şi oricând, din partea aiudenilor. Vorbesc aici de cei care mă apreciază, dar şi de cei care mă contestă, pentru că nu pot decât să admir un om care are curajul să critice, atâta timp cât critica este constructivă. Atunci când conduci o comunitate, este imposibil să îi mulţumeşti pe toţi, dar poţi măcar să încerci, pentru că oamenii în fond apreciază bunele intenţii, respectul pe care îl ai pentru ei. Aiudenii m-au putut urmări pas cu pas şi în acest mandat, m-am deschis mereu în faţa lor, ei sunt cei care trag concluziile. Personal, simt că majoritatea dintre ei e lângă mine, şi aşa îmi regăsesc mereu puterea de a merge mai departe, chiar şi atunci când soluţiile par imposibil de găsit. Tot ce îmi pot dori eu, ca om de această dată, este ca acei cetăţeni care nu sunt de acord cu deciziile, planurile, proiectele mele, să simtă că pot să-şi exprime punctul de vedere şi eventual să-şi argumenteze critica sau poate chiar să vină cu o soluţie. Omul politic Mihai Horaţiu Josan îşi doreşte să fie când trebuie, acolo unde trebuie şi unde lumea are nevoie de el. Ar vrea mai ales pentru 2012 ca, indiferent de opţiunea politică, oamenii să-şi exercite dreptul de vot. Nici omul politic, nici cetăţeanul cu drept de vot Mihai Horaţiu Josan nu pot fi de acord cu afirmaţia că „toţi politicienii sunt la fel”. După părerea mea, în spatele acestei afirmaţii se ascunde un fel de superficialitate comodă, dezgustul pasiv faţă de ceea ce se întâmplă, care e normal în fond. Am încredere totuşi în faptul că oamenii nu se mai lasă prostiţi de temele băsiste aruncate pe piaţă, la deruta adversarului. Şi vă asigur că adversarul lui Traian Băsescu nu este doar USL-ul, ci sunt toţi aceia care vor merge la vot, tăindu-i practic PDL-ului orice posibilitate de fraudare a alegerilor. Teoria asta a uniformizării oamenilor politici, de la primari până la parlamentari, îi convine de minune lui Traian Băsescu şi le convine acelora care nu au şi nu vor avea vreodată nimic concret de spus. Eu cred însă în capacitatea oamenilor, a celor mulţi, de a înţelege că e important să meargă la vot, după ce vor fi analizat candidaţii şi ofertele lor pragmatice, fără să se mai lase amăgiţi de minciuni şi de cadouri din care tot praful se va alege. Un vot masiv şi analitic, nu emoţional, va responsabiliza cu adevărat clasa politică, aşa se poate şi ea reforma. Crezul acesta al meu se traduce şi în aşteptările pe care le am de la alegerile locale şi parlamentare din 2012. Până una alta, primarul Mihai Horaţiu Josan are treabă, probleme de rezolvat, proiecte de implementat. Nu aş vrea să dau pronosticuri în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor, dacă asta aşteptaţi. Cred că este clar ce vrea lumea şi nici nu aş vrea să fiu considerat arogant. Rămân primarul municipiului Aiud, cu toate responsabilităţile care derivă de aici, şi merg înainte pe drumul pe care l-am ales nu singur, ci împreună cu comunitatea de care am grijă.

– Domnule primar, una dintre criticile care vi se aduc e aceea că nu aţi creat locuri de muncă. Cum comentaţi?
– Nu cred că există vreun primar care să nu îşi dorească locuri de muncă pentru cetăţenii lui, indiferent de capacităţile, competenţa, voinţa acelui primar. Mai ştiu şi că primarul e cel mai la îndemână ţap ispăşitor. Îmi asum faptul că lumea, amărâtă şi dezamăgită, îşi varsă uneori nervii pe mine, mai ales că în 2008 am promis că voi sprijini întreprinzătorii şi implicit crearea locurilor de muncă. Dacă eu nu îi înţeleg pe oamenii din Aiud, cine să o facă? Aşa că accept şi nemulţumirile, chiar dacă nu eu sunt responsabil pentru faptele care le generează. În sensul îndeplinirii promisiunii mele, făcută înainte de Guvernul Boc şi de realegerea lui Traian Băsescu, eu am făcut tot ceea ce putea face un primar. Mereu am fost adeptul sprijinirii investitorilor, acordându-le posibilitatea de a cumpăra terenurile şi clădirile închiriate sau concesionate, pentru a le da siguranţa investiţiei lor. De anul trecut, acordăm şi persoanelor juridice bonificaţia de 10% în cazul plăţii integrale a taxelor şi impozitelor locale până la 31 martie. Cred că proiectul meu privind crearea Parcului Industrial e o dovadă incontestabilă a faptului că uşa mea e deschisă oricărui investitor interesat de Aiud. Dezvoltarea mediului economic aduce locuri de muncă şi implicit venituri indirecte la bugetul local. De ce nu avem încă un parc industrial? Pentru că Ion Dumitrel nu a dorit niciodată să fie partenerul Aiudului, din cauză că nu s-a putut dezice de poziţia sa de membru PDL. Domnia sa vrea să aibă imaginea preşedintelui CJ Alba, decupată din contextul apartenenţei la partidul aflat la putere. Aparenţele pe care ar vrea domnia să le creeze sunt prea transparente însă. Ion Dumitrel este mai întâi de toate pedelist de frunte şi din această poziţie conduce şi Consiliul Judeţean, direcţionând fondurile doar unde îi convine. Îl înţeleg, nu se poate opune voinţei partidului din care face parte. Îl acuz, pentru că nu numai că nu a făcut nimic pentru Aiud nici în cadrul parteneriatului pentru Parcul Industrial Aiud – Alba, dar şi din cauză că a tergiversat lucrurile. Putea să spună din 2006 că nu semnează parteneriatul cu noi pentru înfiinţarea parcului industrial la Aiud, nu să o tot scalde până mă satur eu de el şi îi cer Consiliului Local să revoce parteneriatul, ceea ce s-a şi întâmplat anul trecut. O să găsesc altă soluţie curând, nu-mi abandonez proiectul. Pe de altă parte, revenind la promisiunea mea, nu e atribuţia unui primar să creeze singur locuri de muncă. Eu nu conduc societăţi comerciale, ci o comunitate în drumul ei spre mai bine. În condiţiile în care guvernul a dinamitat mediul privat, ce-aş fi putut să fac? În condiţiile în care conducerea ţării a distrus economia, a copleşit investitorii cu o fiscalitate fără precedent, a ruinat, a falimentat, ce-aş fi putut face eu, primarul municipiului Aiud? Singur şi în aceste condiţii, nimic. Dar putem face împreună acum, e momentul. USL propune politici economice concrete, care vor însănătoşi inclusiv economia, iar în ce mă priveşte, nu abandonez lupta. Voi valorifica cele 12 hectare pe care le-am pregătit pentru Parcul Industrial, iar polul de dezvoltare de care vorbeam e încă o alternativă concretă, reală, pentru crearea în cele din urmă a locurilor de muncă.

– Aiudul are deja un buget local, adoptat cu unanimitate de voturi de către Consiliul Local Aiud. Care sunt investiţiile anului 2012 şi la ce se pot aştepta aiudenii din partea autorităţilor locale?
– Da, Aiudul are deja un buget local, îl avea construit încă dinainte de adoptarea bugetului judeţean, pentru că eram sigur că Ion Dumitrel iar se face că nu vede Aiudul, decât atunci când e rost de ceva campanie electorală în extrasezon. 10 proiecte importante pentru Aiud i-am adus în atenţie, dintre care important i-a părut unul singur, mai exact modernizarea parcului din localitatea Ciumbrud, pentru care a alocat 90.000 lei. Modernizarea podului pe strada Stadionului, pe unde se desfăşoară traficul greu, asfaltarea cartierului Hepat, canalizarea pluvială de pe strada Gheorghe Doja sau Festivalul Internaţional de Folclor, unde singur-singurel a zis anul trecut că se va implica şi Consiliul Judeţean, nu i-au părut importante. Nu-i nimic, domnul Dumitrel le va putea răspunde aiudenilor, personal sau prin intermediul candidatului PDL la Primăria Aiud, la toate întrebările pe care ei le vor avea. Şi îl asigur că sunt deja întrebări care abia aşteaptă să fie pronunţate şi la care nu cred că va avea un răspuns, pentru că în afara faptului că nu l-a interesat, nu are niciun alt argument viabil. Cât despre bugetul local al Aiudului, cu sau fără banii pe care comunitatea îi merita din bugetul judeţean, conform legii, el există deja, investiţiile sunt demult stabilite. Fiecare dintre ele e importantă pentru că rezolvă o problemă, asigură dezvoltarea Aiudului, proiectul integrat la care m-am angajat. Fiecare investiţie va fi făcută publică, după bunul obicei, de a comunica în mod constant, prin presa scrisă şi prin radio, cu privire la tot ceea ce facem, până la ultimul detaliu. Aş vrea doar să subliniez că bugetul local pe anul 2012 al municipiului Aiud înseamnă investiţii în infrastructură, învăţământ, sănătate, el reflectă programul pe care mi l-am asumat. Pe lista de investiţii aprobată de Consiliul Local Aiud se regăseşte şi proiectul privind restaurarea Cetăţii Aiudului, care, în sfârşit a fost acceptat la finanţare, prin Programul Cultural Pilot de consolidare, restaurare a monumentelor istorice, şi vorbim de o investiţie de aproape 2.500.000 lei. Continuarea lucrărilor la Baza Sportivă Aiudel, finalizarea căminului cultural din Ciumbrud, construirea unei săli de festivităţi la Sîncrai, modernizarea Parcului Municipal Aiud, montarea de panouri solare pentru producerea apei calde la Spitalul Municipal, precum şi înlocuirea ferestrelor spitalului cu tâmplărie PVC, modernizarea sistemului rutier şi a reţelelor de utilităţi pe străzile Iazului şi Grădinii, asfaltarea străzii Mărăşeşti, documentaţia tehnică pentru introducerea canalizării pluviale pe strada Gheorghe Doja, toate se regăsesc în lista de investiţii aprobată de Consiliul Local. Nu în ultimul rând, mi-am însuşit un proiect şi l-am inclus pe lista priorităţilor anului 2012, la propunerea a câtorva sute de cetăţeni din Aiud care şi-au dorit o pistă de skateboard. Am definitivat, aşadar, lista de investiţii pentru 2012, alături de aiudeni, ce au avut posibilitatea să se pronunţe cu privire la proiectul de buget şi în cadrul dezbaterii publice pe care am organizat-o. Amenajarea pistei de skateboard în Parcul Municipal, conform cererii cetăţenilor, se află şi ea pe agenda mea pentru anul în curs. Am făcut aici o înşiruire de proiecte, dar vă invit să mă urmăriţi atent, pe măsură ce proiectele se implementează, şi aici mă refer şi la voi, cei din presă, cu care am ţinut morţiş să dezvolt o relaţie de comunicare permanentă, în aşa fel încât lumea, cititoare de ziare, inclusiv pe internet, şi/sau ascultătoare de radio, să ştie tot ce fac pas, cu pas, să vină cu completări, dacă doreşte, să-mi aprecieze munca într-un fel sau altul şi, evident, rezultatele ei.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Mircea Hava: Era momentul și cazul să recunoaștem și să admitem: agricultorii și fermierii Uniunii, cu atât mai mult cei din România, aveau nevoie să fie încadrați într-o formă corectă și limpede a legislației.

Unirea Ziarul

Publicat

în

Mircea Hava: Era momentul și cazul să recunoaștem și să admitem: agricultorii și fermierii Uniunii, cu atât mai mult cei din România, aveau nevoie să fie încadrați într-o formă corectă și limpede a legislației. Grupul PPE, cea mai mare familie politică din Parlamentul European, salută simplificarea și relaxarea normelor Politicii Agricole Comune, ca urmare a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea