Intervenție a jandarmilor la o societate din Roșia Montană. Un bărbat, sancționat contravențional
Un bărbat din localitatea Dăroaia a fost sancţionat de jandarmi după ce a fost surprins în perimetrul unei societăţi comerciale de pe raza localității Roșia Montană.
Potrivit Jandarmeriei Alba, “firma se află în localitatea Gura Roşiei, iar personalul de pază a relatat jandarmilor că nu este prima dată când persoane sau grupuri de persoane intenţionează să pătrundă în incintă pentru a colecta resturi metalice şi lemnoase.
De obicei aceste intenţii sunt dejucate de paznici, dar când aceştia au suspiciunea că se vor confrunta cu persoane care pot deveni violente, de regulă apelează la ajutorul jandarmilor.
Aşa s-a întâmplat şi luni, 19 ianuarie a.c., la ora 14.30, când, în urma intervenţiei unui echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Roşia Montană, Olimpiu C. (26 de ani), domiciliat în satul Dăroaia, a fost depistat în interiorul societăţii comerciale şi sancţionat contravenţional.”
“Pentru prevenirea apariţiei unor astfel de fapte atenţionăm cetăţenii că zona va fi monitorizată în continuare de echipajele de jandarmerie, iar acestea vor interveni prompt ori de câte ori se constată apariţia unor încălcări ale legilor în vigoare. De asemenea, reamintim faptul că “pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentantelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României (…) ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei. Totodată, supunem atenţiei faptul că violarea sediului profesional constituie infracţiune, se defineşte ca fiind pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite şi se pedepseşte, în unele cazuri, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”, se mai precizează în comunicatul remis presei de Jandarmeria Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]