Întâlnire între pensionari la Abrud
La Abrud a avut loc şedinţa Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, reprezentanţii acestui for având şi o întâlnire cu membrii Asociaţiei Pensionarilor „Ion Buteanu” din oraş. La discuţii au participat subprefectul Raul Tudoraşcu – preşedinte al Comitetului consultativ, primarul Tiberiu Raţiu şi consilierul local Marcel Stan, consilierii judeţeni Adrian Bendea şi Ioan Fulea, managerul Spitalului Orăşenesc Abrud, dar şi câţiva vârstnici din Câmpeni, invitaţi de colegii lor abrudeni, precum şi un reprezentant al Asociaţiei Pensionarilor Ocna Mureş. Autorităţile au discutat cu cei peste 50 de vârstnici probleme de interes precum teme sociale, medicale, cum ar fi nemulţumirile create de reducerea numărului de paturi în spitale şi cetăţeneşti, încercând ca în perioada următoare să găsească soluţii concrete pentru soluţionarea lor.
Peste două săptămâni, la sediul Instituţiei Prefectului va fi organizată o întâlnire la care vor mai participa cadre medicale şi reprezentanţi ai Casei Judeţene de Pensii, pentru a oferi informaţiile necesare privind calculul pensiilor şi acordarea biletelor de tratament. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mii de persoane din Alba nu au solicitat eliberarea actului de identitate în termenul legal. Câte dintre acestea au buletinul expirat și câți tineri de 14 ani nu și-au făcut prima carte de identitate
Mii de persoane din Alba nu au solicitat eliberarea actului de identitate în termenul legal. Câte dintre acestea au buletinul expirat și câți tineri de 14 ani nu și-au făcut prima carte de identitate La nivelul județului Alba, la data de 18 aprilie 2026, în componenta informatizată a Registrului național de evidență a persoanelor, figura […]
VIDEO | 20 de utilaje agricole verificate de specialiștii RAR Alba „acasă” la proprietari: Autolaboratorul instituției, deplasat în două localități
20 de utilaje agricole verificate de specialiștii RAR Alba „acasă” la proprietari: Autolaboratorul instituției, deplasat în două localități Registrul Auto Român (RAR), prin reprezentanța Alba, continuă și în această perioadă acțiunile dedicate fermierilor și deținătorilor de utilaje agricole, prin deplasarea autolaboratorului în comunitățile din județ, la solicitarea autorităților locale și a agricultorilor. Joi, 14 mai […]
15 mai 2026 | Vineri începe festivalul ,,Lucian Blaga” la Sebeș: Evenimentele îl omagiază pe Lucian Blaga și Constantin Brâncuși. PROGRAMUL complet
Vineri începe festivalul ,,Lucian Blaga” la Sebeș: Evenimentele îl omagiază pe Lucian Blaga și Constantin Brâncuși. PROGRAMUL complet Onorând o tradiție de peste 46 de ani, Sebeșul ne invită la o nouă ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, un eveniment cultural fondat în anul 1981, de un grup de intelectuali transilvăneni (Mircea Tomuș. Achim Mihu) […]