Rămâi conectat

Actualitate

Instrucțiunea dată de ministerul Sănătății privind testarea elevilor „nu poate fi implementată real în școli”, anunță ministrul Educației

Ziarul Unirea

Publicat

în

Instrucțiunea dată de ministerul Sănătății privind testarea elevilor „nu poate fi implementată real în școli”, anunță ministrul Educației

Instrucțiunea dată de ministerul Sănătății care prevede aplicarea testelor pe bază de salivă elevilor „nu poate fi implementată real în școli”, anunță ministrul Educației. Acesta a intervenit la Antena 3 și a explicat că „procedura este inaplicabilă” dacă în școală există doar un cadru medical sau nu există niciun cadru medical.

„Eu sunt dator să le spun celor care au emis această instrucțiune că acest lucru nu poate fi implementat real în școli. Atunci când ai 50 de clase, când ai un singur cadru medical sau niciun cadru medical, procedura este inaplicabilă. Și asta este datoria Ministerul Educației să aducă la cunoștința celor care au emis această instrucțiune”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat cine va face aceste teste, după ce profesorii s-au exprimat împotrivă, potrivit sondajelor sindicatelor, Cîmpeanu a spus, indirect, că procedura blochează procesul didactic.

„Eu sunt convins că există foarte mulți colegi, cei mai mulți colegi sunt de acord să sprijine procesul de testare în interesul elevilor. Sunt și alții care nu vor fi de acord, cu siguranță. Dar ideea principală este să avem o procedură care să contribuie la starea de sănătate în școli, în interesul elevilor și profesorilor și care să nu blocheze, dacă se poate, procesul didactic”, a spus ministrul.

Sursa:edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă.  „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]

Citește mai mult

Actualitate

Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]

Citește mai mult

Actualitate

Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea