Rămâi conectat

Politică Administrație

Inițiativa privind castrarea chimica a pedofililor și violatorilor zace în Parlament

Publicat

în

Inițiativa privind castrarea chimica a pedofililor și violatorilor zace în Parlament

Cătălin Rădulescu a solicitat coaliției PSD-ALDE, liderilor grupurilor și președinților Camerei Deputaților și Senatului, Marcel Ciolacu și Călin Popescu Tăriceanu, să fie introdus în procedură de urgență și adoptat proiectul său de lege privind castrarea chimică a pedofililor și violatorilor.

„Văd ca acum se pune in discuție din nou, sa cerem un referendum pentru castrarea chimica a pedofililor și violatorilor. Cum așa, când eu am depus de 4 ani inițiativa legislativă privind castrarea chimica a pedofililor și violatorilor, și zace în Parlament, și a primit aviz negativ de la Ministerul Justiției în timp? Iar aceasta lege exista de 60 ani în SUA, și acum in marea majoritate a țărilor europene inclusiv in R. Moldova”, a scris Cătălin Rădulescu, sâmbătă, pe Facebook.

Deputatul PSD a mai spus că deși în ultimii 7 ani a avut inițiative legislative „controversate” și „hulite de unii sau de alții”, proiectele au fost ulterior cerute de majoritatea românilor.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Am inițiat în ultimii 7 ani legi așa-zise ‘controversate’ în momentul în care le-am depus, hulite de unii sau de alții, poate pentru că le-am depus eu și nu vreun securist, dar care ulterior au fost cerute de marea majoritate a românilor. Așa am inițiat legea privind înființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție , asa am inițiat legea răspunderii magistraților (măcelărită ulterior ca să nu poată fi aplicată), legile de modificare a incompatibilității, conflictului de interese și a prescripției acestor fapte, prin care primarii să nu își mai piardă mandatul pentru tot felul de inepții și tot așa am inițiat și depus această lege de castrare chimică a pedofililor”, a completat Rădulescu.

El a adăugat că deși nu știe dacă a fost „un vizionar”, inițiativele sale s-au dovedit a fi necesare și solicitate de toată lumea.

„Nu știu dacă am fost un vizionar, dar știu sigur ca toate aceste inițiative depuse de mine mai devreme sau mai târziu au fost necesare , utile și cerute de toți. Așa că, le cer tuturor colegilor din coaliția PSD-ALDE cât și oricăror colegi parlamentari ai altor partide, președintelui Camerei, liderilor Camerei și Senatului, conducerii Camerei și Senatului să introducem urgent în procedură de urgență dezbaterea și adoptarea acestei legi de prevenție medicală care să ne ferească copiii de pedofili și violatori”, a conchis social-democratul.

Cătălin Rădulescu a cerut, vineri, demiterea și punerea sub acuzare a directorului și a operatorului STS, care se fac răspunzători de faptul că nu au intervenit la timp în cazul crimei din Caracal, precum și a conducerii Poliției din județ și a agenților.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a anunțat, sâmbătă, că ia în calcul posibilitatea convocării unui referendum de consultare a românilor în vederea înăspririi drastice a pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie, în contextul crimei de la Caracal.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Politică Administrație

Comunicat de presă| Prima întâlnire a noii conduceri a OFL Alba cu membri și simpatizanții acesteia. Noua președintă intenționează să crească vizibilitatea contribuției adusă de femei în toate domeniile de activitate

Publicat

în

În cursul săptămânii trecute a avut loc prima întâlnire a noii conduceri a Organizației Femeilor Liberale Alba cu membri și simpatizanții acesteia. Alina Hărăguș, noul președinte al organizației, a avut plăcerea de a interacționa cu membrele OFL Alba într-un cadru deschis și prietenos, alegând astfel să promoveze interacțiunea, relaționarea și cunoașterea între noii și vechii membri ai organizației și, de asemenea, să susțină prin organizarea acestor întâlniri și antreprenorii locali.

Printre invitații participanți la eveniment s-au numărat domnul Ion Dumitrel (președinte PNL Alba), domnul Marius Hațegan (secretar general PNL Alba), domnul Nicolae Albu (vicepreședinte PNL Alba), domnul Alexandru Pereș și doamna Rodica Andronescu (președinte de onoare al organizației). Doamnele Cornelia Baba și Alina Breaz au fost desemnate secretar general, respectiv secretar general adjunct ale OFL Alba.

Au fost discutate propuneri de proiecte și acțiuni care urmează să fie implementate pe teritoriul întregului județ în domeniile antreprenorial, social, educațional și medical și s-a stabilit pentru perioada imediat următoare desemnarea de coordonatorii zonali care, în primă instanță, vor avea un rol semnificativ în strângerea datelor din teren. Sub noua conducere, Organizația Femeilor Liberale Alba își propune să vină în întâmpinarea nevoilor femeilor din județ prin prisma unor acțiuni și proiecte cu impact asupra dezvoltării personale și profesionale a celor cu care interacționează. Astfel, au fost gândite, structurate și propuse acțiuni de informare, promovare, sprijin și dezvoltare a antreprenoriatului feminin, organizarea unor campanii de informare și conștientizare a abuzului, organizarea unor workshop-uri și conferințe pentru creșterea calității vieții și a vieții de familie, etc.

Elit - Gustul Desăvârșit

Alina Hărăguș menționează că își dorește ca organizația să reprezinte cu adevărat interesele comunității și să promoveze transparența, verticalitatea și sistemul meritocrat, promovând întotdeauna interesul public în detrimentul interesului individual. Noua președintă a Organizației Femeilor Liberale Alba intenționează să crească vizibilitatea contribuției adusă de femei în toate domeniile de activitate. Mai mult, încurajează activ adeziunea acelor membre valoroase ale comunității la OFL pentru ca, împreună, să transforme binele în normalitate.

Pentru termen lung, se dorește ca nucleul nou format în cadrul Organizației Femeilor Liberale Alba să vizeze rezolvarea problemelor reale cu care comunitatea se confruntă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Florin Roman, Vicepreședintele Camerei Deputatilor: „Racordarea la rețeaua electrică este din nou posibilă pentru cetățenii care nu dețin cărți funciare”

Publicat

în

Comunicat de presă| Florin Roman, Vicepreședintele Camerei Deputatilor: „Racordarea la rețeaua electrică este din nou posibilă pentru cetățenii care nu dețin cărți funciare”

În ultimele luni mai mulți cetățeni, în special din zona munților Apuseni, au semnalat o problemă cu care se confruntă. Urmare a publicării în Monitorul Oficial a ordinului ANRE 17/2022, printre documentele necesare a fi depuse odată cu cererea de aviz tehnic de racordare (ATR) s-a introdus ca document obligatoriu și extrasul de carte funciară.

Acest lucru a blocat practic majoritatea solicitărilor venite din zona munților Apuseni, dar și din alte zone ale județului Alba unde proprietarii terenurilor nu au reușit intăbularea acestora până în prezent.

Elit - Gustul Desăvârșit

Pentru a veni în sprijinul a mii de familii aflate în această situație m-am adresat ANRE unde am semnalat blocajul apărut, legislația fiind corectată prin ordinul ANRE 81/2022.

Ii indemn pe această cale pe toți cetățenii care s-au confruntat cu această problemă să se adreseze din nou operatorului de distribuție DEER în vederea soluționării favorabile a cererilor lor.

Deputat Florin Roman, vicepreședinte al Camerei Deputatilor


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: Alba, primul județ din România care a semnat finanțarea pe Programul Anghel Saligny

Publicat

în

Comunicat de presă| Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: Alba, primul județ din România care a semnat finanțarea pe Programul Anghel Saligny

Suma alocată județului nostru pentru investiții este de 1.173.987.000 RON, din care 503.137.000 RON pentru apă-canal și 670.850.000 RON pentru infrastructura rutieră.

Din această sumă, CJ Alba va primi 137 milioane, pentru proiectele:

1. Reabilitare DJ 705 Zlatna – Almașu Mare – 31,1 mil. RON;
2. Modernizare și consolidare DJ 107 V Sânmiclăuș – Alecuș – 24,9 mil. RON;
3. Modernizare DJ 107 K Întregalde – Bârlești (Mogoș) – 24,9 mil. RON;
4. Modernizare DJ 106 K Vingard – Ohaba – 28,8 mil. lei;
5. Modernizare DJ 142 N Căpâlna de Jos – Sânmiclăuș – 3,8 mil. RON;
6. Modernizare DJ 704 A, DN 7 – Pianu de Jos – 15,3 mil. RON;
7. Pod peste DJ 107 la Colibi – 4,3 mil. RON;
8. Modernizare DJ 107 H Coșlariu Nou – DN 1 – 3,8 mil. RON.

Elit - Gustul Desăvârșit

Municipiului Alba Iulia îi revin 43 milioane RON:

1. Extindere rețea apă și canalizare zona Orizont – 6,947 mil. RON;
2. Extindere canalizare pluvială Micești – 3,837 mil. RON;
3. Extindere rețea de apă și canalizare zona Emil Racoviță – 13,9 mil. RON;
4. Modernizare străzi zona Arex – 18,2 mil. RON.

Toate UAT-urile din județ vor primi finanțare prin intermediul acestui program.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare