Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Închisoare cu suspendare pentru șoferul care a provocat accidentul mortal în care au decedat fostul primar din Sâncel și soția acestuia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Șoferul care a provocat, în august 2016, un accident mortal soldat cu decesul a două persoane, soț și soție, în comuna Sâncel, a fost condamnat la închisoare cu suspendare.

Judecătoria Blaj a decis în 25 ianuarie 2018 că inculpatul Mikloș Geza Alexandru, din Stremț, se face vinovat de comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. Bărbatul în vârstă de 23 de ani a primit pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendarea executării, sub supraveghere, pe un termen de 3 ani și 6 luni. Victimele acestuia au fost doi vârstnici, soț și soție, în vârstă de 78 respectiv 71 de ani, care se deplasau pe trotuar. Este vorba despre Gheorghe Lațiu, fost primar al comunei Sîncel timp de 8 ani, și soția acestuia.

Cele două persoane au fost lovite de o camionetă condusă de șoferul din Stremț în timp ce se aflau pe marginea drumului. Se plimbau pe trotuar şi se aflau în faţa primei case de la intrarea în sat, la circa o sută de metri distanţă de locuinţa lor. Șoferul, în timp ce conducea un autocamion înmatriculat în Alba pe direcţia Târnăveni – Blaj, pe str. Mihai Eminescu din Sîncel, a pierdut controlul asupra autoheviculului şi i-a acroşat pe cei doi doi vârstnici. A fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În prima fază, bărbatul a declarat că ar fi avut o defecţiune la camion. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic şi au constatat decesul celor două victime. Decizia de la Judecătoria Blaj poate fi contestată la Curtea de Apel.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va fi obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei comunei Stremţ sau în cadrul Primăriei oraşului Teiuş.

”Ia act că numiţii (…) nu s-au constituit părţi civile în procesul penal, în contradictoriu cu asigurătorul (…), rezervându-şi dreptul de a solicita despăgubiri civile pe cale separată. Dispune prelevarea de la inculpatul Mikloş Geza Alexandru a probelor biologice în vederea introducerii lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art.5 al.5 din L.76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în SNDGJ a profilului genetic. Obligă inculpatul să plătească suma de 5.550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune comunicarea prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive, către IPJ Alba în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului”, se mai susține în dispozitivul hotărârii de la Judecătoria Blaj.

Până la pronunțarea unei decizii definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Incident ȘOCANT la o grădiniță din Alba: O îngrijitoare a luat un pumn în față de la o mămică supărată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incident ȘOCANT la o grădiniță din Alba: O îngrijitoare a luat un pumn în față de la o mămică supărată Un incident șocant a avut loc săptămâna trecută, mai exact miercuri 17 aprilie, la o grădiniță din orașul Cugir. Una dintre îngrijitoarele a primit un pumn în gură de la mama unei fetițe. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea