Rămâi conectat

Ştirea zilei

Încă 84 de asistente şi infirmiere fac cursuri gratuit

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De curând am scris despre începerea unui nou modul de reconversie profesională pentru 28 de persoane angajate în sistemul sanitar de la noi din judeţ. Respectivele cursuri de îngrijitori bolnavi la domiciliu se derulează în cadrul proiectului naţional Dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii economice prin calificarea şi recalificarea angajaţilor din sectorul medical, cursuri de calificare/recalificare pe diferite meserii pentru angajaţii din sectorul medico-sanitar, proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în oameni! Liderul de sindicat Sanitas, Marius Sepi, a reuşit ca pe lângă acest modul şi cel de baby-sitter finalizat deja, să mai aducă la noi în judeţ alte trei module: două de îngrijitori şi unul de baby-sitter, la fiecare dintre acestea putând participa câte 28 de angajaţi ai unităţilor spitaliceşti din judeţul Alba. Practic, pe timp de criză, un număr de 84 de asistente şi infirmiere au şansa să se califice/recalifice pe bani europeni. Mai mult decât atât, aşa cum ne-a precizat liderul de sindicat, se pare că fiecare cursant al celor trei module de reconversie profesională va primi suma de 740 de lei, astfel că 62.160 de lei vor intra în buzunarele celor care se numără printre cei mai prost plătiţi angajaţi din sistemul sanitar. La finalul cursurilor absolvenţii vor primi diplome recunoscute naţional şi european, acestea fiind avizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea