Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

În urmă cu un deceniu, în 30 mai 2009, Unirea Alba Iulia a promovat în Liga 1, pentru a doua oară în istorie! Astăzi – dată de referință în istoria fotbalului din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Astăzi, 30 mai 2019, se aniversează împlinirea unui deceniu de la a doua promovare a Unirii Alba Iulia în Liga 1! S-a consemnat a doua performanță de acest gen din istoria clubului din Cetatea Marii Uniri, după aceea din 2003, când “alb-negrii” au pătruns în premieră în elita fotbalului românesc.

Era jocul de pe “Cetate” cu Minerul Lupeni, câștigat cu 2-0 de gruparea albaiuliană, ce a declanșat fiesta revenirii după 4 ani pe prima scenă, cu două etape înaintea finalului eșalonului secund.

*Mărire și decădere în “alb-negru”

Și dacă în 2009 uniriștii sărbătoreau accederea la “masa bogaților”, acum, după 10 ani, în 2019, suporterii albaiulieni au trăit amara satisfacție a evitării retrogradării din Liga a 3-a. Un campionat a rezistat atunci Alba Iulia în Liga 1, iar ceea ce a urmat a fost dureros: abandon (în 2013), insolvență, desființare, un nou început – din Liga a V-a, revenirea în eșalonul terț (la cerere), departe de ceea ce visau apropiații formației fanion a județului, ce a aniversat 95 de ani de la înființare la începutul anului în curs. La al doilea jubileu al Unirii, de echipă se ocupau, printre alții, Marian Sarmeș, Nicolae Lupu sau Vasile Trifan, iar pe banca tehnică au stat în acel campionat de poveste, Aurel Șunda, substituit în retur de Adrian Falub.

*Cu copiii Albei în Liga 1

În 2009, Unirea Alba Iulia a promovat iarăși în Liga 1 având în efectiv jucători crescuți în pepiniera proprie, nume precum Gicu Grozav, Ciprian Selagea, Călin Cristea, Andrei Zăgrean (golgheterul acelei campanii), ca să pomenim doar câteva, căpitan fiind aiudeanul Răzvan Dâlbea (ce joacă și acum în Liga 1, la FC Hermannstadt, alături de blăjeanul Daniel Tătar). Din acea generație au răsărit internaționalii Gicu Grozav și Nicolae Stanciu, produse de marcă ale fotbalului unirist, componenți ai Naționalei, fotbaliști care au jucat cu “tricolorul” pe piept. Cei doi au reprezentat și fotbaliștii de pe urma cărora Unirea Alba Iulia a supraviețuit din punct de vedere financiar în acești ani, cu specificația că Nicolae Stanciu a lipsit în acel retur de vis, din 2009, din pricina unei grave accidentări, ce i-a pus în pericol cariera.

Raportat la prezent, sentimentul încercat de uniriști este acela că “amintirile răscolesc”, iar pentru a înțelege mărirea și decadența Unirii, am provocat câteva personaje reprezentative din 2009 pentru un dialog pe tema acestui veritabil “roller coaster” al fotbalului albaiulian ce suferă apăsarea prezentului, în speranța retrăirii vremurilor de altădată.

*Adrian Falub: “Sărbătoarea promovării mi-a rămas în suflet! Alba Iulia merită mai mult!”

În campionatul 2008-2009, pe banca tehnică a viitoarei promovate Unirea Alba Iulia au stat doi “principali”: Aurel Șunda – până în etapa a 23-a – și Adrian Falub – în ultimele 11 runde. Actualmente la Concordia Chiajna, Adrian Falub, ce a continuat să pregătească Unirea și în Liga 1, și-a amintit cu plăcere momentele trăite cu Unirea Alba Iulia în urmă cu 10 ani. “Pentru mine a fost foarte importantă promovarea, mă gândesc cu plăcere la ce s-a petrecut atunci la Alba Iulia! Am întâlnit un grup bun la Unirea, fotbaliști, conducători, cărora le mulțumesc pe această cale”, a rememorat Adrian Falub.

Am extraordinar de multe amintiri de atunci! Cum ar fi sărbătoarea aceea de pe «Cetate», după ultimul meci al campionatului, când am văzut foarte multă lume fericită, sau un episod cu Gicu Grozav, ce a plecat din cantonament înainte de un meci la Tg. Mureș și l-am reprimit în lot. Am mai avut promovări în carieră și cu alte echipe, dar sentimentele trăite atunci au fost rare. Alba Iulia este un oraș ce merită mai mult din punct de vedere fotbalistic, o echipă în Liga a 2-a, dacă nu chiar în Liga 1”, a încheiat Falub.

*Aurel Șunda: “De atunci, Unirea nu mai e ceea ce ar trebui să fie”

După cele realizate în 2003, la prima escaladare a Everestului fotbalistic, bănățeanul Aurel Şunda şi-a câştigat în inimile suporterilor statutul de cel mai iubit antrenor al Unirii, tehnicianul din Banat fiind și în 2009 angrenat în bătălia pentru a doua promovare în două treimi din jocurile sezonului. “Am lucrat aproape doi ani la Unirea, iar în primul am format o echipă tânără, cu mulți albaiulieni. Când am plecat, echipa era în calcule pentru locul întâi. M-a bucurat foarte mult că a promovat a doua oară, dar din păcate, nu a rezistat în Liga 1. Toată lumea are merite pentru ce s-a realizat, începând cu jucătorii. Era un nucleu foarte bun, tineri promițători, drept dovadă unii au ajuns internaționali”, a spus Șunda, ce-l avusese secund pe Adorian Himcinschi (jucător în campania primei promovări).

De atunci însă, Unirea a intrat pe o pantă descendentă, nu mai e ceea ce ar trebui să fie. Oamenii de acolo merită altceva! Și apropo de Alba Iulia, în inima mea rămâne acel meci de poveste, cu Steaua, din 2003, când s-a înregistrat un record de spectatori pe «Cetate», raportat la populația orașului”, a punctat Aurel Șunda.

*Ciprian Selagea: “Cele mai frumoase momente ale carierei. Mă doare unde s-a ajuns!”

Într-un arc peste timp, 2009-2019, astăzi, la Unirea Alba Iulia mai activează Ciprian Selagea, căpitanul divizionarei terțe, antrenorul Adrian Bicheși și Florian Brumaru – în calitate de oficial, plus magazinerul Trandafir “Joe” Croitoru. Firesc, a venit provocarea de a discuta cu Ciprian Selagea, unul dintre “tinerii nebuni” din 2009, singurul ce mai îmbracă, după 10 ani, tricoul Unirii Alba Iulia. “Au fost cele mai frumoase momente ale carierei! Am mai promovat cu Rapid sau FC Bihor, dar nu se compară! Eram tineri, albaiulieni, jucam acasă, eu, Gicu, Cristea, Zăgrean, și am promovat cu Unirea, echipa de suflet, care ne-a format”, a mărturisit fotbalistul în vârstă de 29 de ani.

Selagea a făcut o paralelă dureroasă între cele două momente, 2009 și 2019, punând degetul pe rană. “Situația Unirii este total diferită, la 180 de grade, față de acum 10 ani. Atunci am avut un obiectiv măreț, acum am ajuns să batem pentru evitarea retrogradării din Liga a 3-a și să ne bucurăm că am reușit-o numai noi știm cum și am terminat cu fruntea sus! Mă doare că Unirea, echipa fanion a județului a ajuns în această situație, fără bani și chinuindu-se. Este o schimbare radicală, dramatică, în fotbalul albaiulian. În 2009 echipa era sprijinită de autoritățile locale și județene, și jucam cu stadionul plin. Vorbeam de contracte în euro, acum în lei și nici acelea nu le primim. Astăzi abia se adună câteva sute de spectatori, nu avem bani nici măcar de apă plată și facem deplasările cu autoturismele personale”, a încheiat Selagea, mesajul său fiind unul radical, dar și sugestiv pentru Unirea 2019!!!

Încheiem cu specificația că demersul nostru va continua și zilele viitoare, cu alte reacții ale celor implicați (conducători, fotbaliști etc).

Unirea Alba Iulia, ediția 2008-2009

Lot: G. Rotaru, Lasc, Curileac – M. Rus, Poverlovici, Bumbac, I. Grozav, Pistol, Djordjevici, Marincean, Bucurică, Cisteian, Dîlbea (căpitan), Foro, C. Cristea, I. Bălan, D. Tătar, Fl. Dan, Selagea, Camara, Verdeș, T. Moldovan, Gh. Grozav, Sg. Costea, Zăgrean și N. Stanciu;

*Staff-ul tehnic: Adrian Falub – antrenor principal, Francisc Dican, Adorian Himcinschi – antrenor secund, Adrian Bicheși – antrenor cu portarii; Traian Rîngheț – asistent medical, Petru Ruja – masor;

*Staff-ul administrativ: Marian Sarmeș – președinte CA, Nicolae Lupu – președinte executiv, Vasile Trifan, Horia Bărdaș, Oliviu Feneșan, Florian Brumaru, Ioan Vlad.

Dan HENEGAR

Foto: Lucian DANCIU, arhivă, colecții personale

[nggallery id=7171]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Juncan, Oniche și Cioară (Industria Galda), Cl. Marcu și Bistraie, jucătorii din Alba convocați la selecționata de fotbal amator a României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Juncan, Oniche și Cioară (Industria Galda), Cl. Marcu și Bistraie, sunt cei 5 jucători din Alba convocați la selecționata de fotbal amator a României Fundașul Alexandru Juncan (29 de ani), mijlocașul Bogdan Oniche (29 de ani), atacantul Alexandru Cioară (29 de ani), toți de la Industria Galda de Jos, plus portarul Sergiu Bistraie (20 de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea