Cultură Educație

În judeţul Alba vor funcţiona 10 puncte de sacrificare a mieilor de Paşti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La nivelul DSVSA, la circumscripţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi la circumscripţiile sanitar-veterinare zonale, în perioada aceasta şi până în 23 aprilie va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, şi vor fi afişate programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. Programul de lucru zilnic a fost prelungit, astfel: DSVSA, CSVSA teritoriale: 8.00 -16.00, centre provizorii de sacrificare miei: 7.00 – 17.00.
lControale pentru produsele alimentare de origine animală şi non-animală
Totodată, sunt în desfăşurare acţiuni de control la unităţile care procesează, depozitează, transportă şi comercializează produse alimentare de origine animală şi non-animală. Sunt vizate şi unităţi de fabricare a produselor de morărit şi panificaţie, a produselor de patiserie, depozite cu legume, fructe, seminţe şi conserve, unităţi de fabricare a băuturilor alcoolice şi răcoritoare, precum şi unităţi de tip hipermarket, supermarket şi alte unităţi care comercializează produse alimentare specifice perioadei postului. Numai în perioada 11 – 13 aprilie au fost controlate o unitate procesare miere, 20 de restaurante, 5 cantine, 15 fast-food-uri, 10 rulote, 5 supermarketuri, 20 de magazine alimentare, 20 de unităţi de panificaţie, 24 de laboratoare de cofetărie – patiserie, 18 depozite alimentare, 3 abatoare, 7 fabrici procesare carne. Pentru abaterile de la legislaţia veterinară au fost aplicate 13 amenzi însumând 47.520 de lei.
Conducerea DSVSA Alba a autorizat funcţionarea a 10 centre de sacrificare a mieilor, puncte care îndeplinesc condiţiile minime sanitar-veterinare impuse de legislaţia în vigoare. La Alba Iulia, mieii vor fi sacrificaţi la abatorul Marius Prod de pe str. Livezii, urmând să fie vândută în boxele din Hala Agroalimentară Centru, nefiind exclusă posibilitatea ca în maxim o săptămână să existe condiţii de comercializare şi în noua hală din Cetate sau chiar în piaţa volantă. La Câmpeni, centrele de tăiere vor funcţiona la Alimpan şi Compil Moţul, iar la Aiud, Abrud, Blaj, Cugir, Ocna Mureş, Sebeş şi Teiuş mieii se vor sacrifica în centrele amenajate de primării. Spaţiile avizate temporar pentru sacrificarea mieilor sunt amenajate corespunzător, fiind verificate de veterinari. Analizele pentru carnea de miel sunt gratuite. Mieii pot fi tăiaţi însă şi în abatoarele existente în judeţul Alba, iar veterinarii estimează că un kilogram va costa 18 – 20 de lei, dar preţul exact va fi dictat de piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă. Anul trecut, în centrele de sacrificare şi abatoare s-au tăiat peste 3.000 de miei, iar 80.000 de miei din judeţ au luat drumul exportului, îndeosebi prin intermediari din alte judeţe.
lDovezi privind provenienţa şi starea de sănătate a animalelor sacrificate
Toţi mieii şi iezii care pleacă spre aceste puncte de tăiere trebuie să fie identificaţi cel puţin prin aplicarea unei crotalii simple, imprimată cu un cod unic individual. Starea de sănătate a mieilor şi faptul că provin din exploataţii unde nu evoluează boli infectocontagioase trebuie certificate de către medicul veterinar. Animalele identificate, însoţite de certificatul de sănătate şi formularul sau documentul de mişcare emise de către medicul veterinar sau de către deţinătorul animalelor, se transportă spre locul de sacrificare numai cu mijloace autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar. Carnea şi organele de miel sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate. Mieii pot fi tăiaţi în gospodării fără restricţii. Autorităţile veterinare recomandă cumpărarea cărnii de miel doar din magazinele autorizate sau a mieilor vii direct de la ciobani. Consumatorii pot sesiza orice abateri de la normele în vigoare înregistrate pe teritoriul judeţului Alba la numărul 0258/835915 sau la CSVSA-urile teritoriale. Populaţia poate anunţa şi circumscripţiile veterinare: CSVSA Blaj -0258/710102, CSVSA Teiuş – 0258/851717, CSVSA Alba Iulia I – 0258/816217, CSVSA Alba Iulia II – 0258/835701, CSVSA Aiud – 0258/861658, CSVSA Sebeş – 0258/731038, CSVSA Cugir –  0258/751724, CSVSA Abrud – Câmpeni 0258/771514, CSVSA Ocna Mureş – 0258/870838. Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult

Cultură Educație

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri

Ioana Oprean

Publicat

în

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]

Citește mai mult