Rămâi conectat

Actualitate

În judeţul Alba nu se va construi nicio creşă sau grădiniţă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Judeţul Alba are nevoie de creşe şi grădiniţe ca de aer, însă, cu toate că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a demarat programul de construire de creşe/grădiniţe prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), sub-programul – Modernizarea localităţilor româneşti, la noi încă nu se pune problema de ridicare a unor astfel de unităţi. De ce nu? Păi fie MDRT nu ne are în vizor, fie autorităţile din teritoriu nu au habar că există posibilitatea finanţării, fie ştiu şi nu au transmis un proiect în acest sens. Trebuie precizat că obiectivele de investiţii au fost stabilite în funcţie de propunerile înaintate de autorităţile publice locale şi în urma analizei Comisiei Tehnico-Economice a ministerului. Proiectele-tip utilizate pentru aceste obiective de investiţii sunt de trei categorii, respectiv pentru creşe/grădiniţe cu una, două sau trei grupe de copii şi sunt puse la dispoziţie de MDRT. Guvernul a aprobat în decembrie 2010 construcţia a 400 de creşe în 2011, prin PNDI. Executantul lucrărilor va suporta din surse proprii construcţia unei creşe sau grădiniţe, urmând să primească banii din partea statului din 2013. Elena Udrea, ministrul Dezvoltării, a spus că Executivul intenţionează să acopere tot necesarul de creşe din România. Primăriile sunt cele care trebuie să pună la dispoziţie terenurile şi la final să realizeze dotările tehnico-edilitare. Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia primelor creşe şi grădiniţe a demarat la începutul lunii iunie a acestui an, printre judeţele norocoase numărându-se Buzău, Vrancea, Botoşani, Suceava, Hunedoara, Timiş, Arad, Bihor, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Harghita, Mureş, Cluj, Sibiu etc.
Am încercat să aflăm de ce pe lista judeţelor unde Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului alocă bani pentru construirea acestor unităţi nu se numără şi Alba. Păi e cam greu să accesezi ceva ce nici nu ştii că există… sau când pasezi responsabilitatea de la unul la celălalt. În urma telefoanelor date la autorităţile locale cu impresia asta am rămas noi, că la nivel local nu se ştiu prea multe despre acest program al MDRT. De la Primăria municipiului Alba Iulia iniţial ni s-a spus că solicitările trebuie făcute de către inspectoratele şcolare şi mai apoi că de fapt nu se ştie de programul Ministerului Dezvoltării. De la Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba am fost „îndrumaţi” înspre Prefectură unde am aflat că… se pare că există şi a fost transmis un astfel de proiect către MDRT… După telefoanele date nu am mai priceput nici cât pricepusem înainte… Cine trebuie să facă proiectul, cine să îl transmită, care e circuitul firesc şi normal??? Şi uite aşa nu am putut afla cu certitudine dacă pe biroul celor de la Bucureşti a ajuns sau nu o hârtie prin care solicităm ca şi la noi să se ridice creşe şi grădiniţe. Păi dacă nu cerem bani cum să ni se dea? Cert este că la noi în judeţ, dintre localităţile urbane cele mai importante, raportat la numărul de locuitori (Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş), doar două au… câte o creşă, în celelalte nici vorbă de aşa ceva. Astfel, în Alba Iulia funcţionează o creşă care are… 50 de locuri, iar în Aiud o creşă cu 30 de locuri, toate locurile fiind ocupate. Ca să poată fi acoperită cererea ar trebui construite zeci de creşe la noi în judeţ. În fapt creşa e cea mai puţin costisitoare variantă pentru părinţii care muncesc şi care nu au cu cine să îşi lase copiii, însă aceste unităţi lipsesc…
În ceea ce priveşte grădiniţele stăm relativ bine din punct de vedere al numărului de locuri, însă stăm rău la capitolul unităţilor cu program prelungit. În anul şcolar 2010 – 2011 la nivel de Alba erau 270 astfel de grădiniţe, 19 în Alba Iulia, iar pentru 2011 – 2012, numărul lor a scăzut cu 9, în municipiul reşedinţă de judeţ rămânând tot 19. Ne întrebăm, oare avem şansa să demareze licitaţia pentru construcţia de creşe şi grădiniţe şi în Alba? Aşteptăm să vedem… poate acum că au aflat de proiectul MDRT cei în măsură vor acţiona. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea